Călătorii Timp liber

În Serbia, lângă graniță…ca la mama acasă! 

 

Astăzi o să vă vorbesc despre un loc superb, aflat la o aruncătură de băț din țărișoara noastră. Mai precis la Vârșeț. Cum, n-ați auzit de Vârșeț? Intrebați orice bănățean, va ști să vă răspundă! Este al doilea cel mai mare oraș din districtul Banatul de Sud din Voivodina. Ne aflăm, așadar, în Serbia, într-un spațiu locuit încă din neolitic și unde exista o importantă comunitate a românilor. 

Dacă vă întoarceți acasă din Vest și ați luat-o prin Serbia, nu vă grăbiți să treceți granița fără să vă opriți puțin la Vârșeț, mai cu seamă dacă …vi se face foame! Va recomand un popas de nota 10, pe care eu însămi l-am probat, în această vară : restaurantul “Casa Etno DINAR”. Dinarul este moneda națională în statul vecin, iar “casa etno” bănuiesc că deja vă duce cu gândul la atmosfera din “lăcașul poftelor satisfăcute”! 😂 I-am zis așa, pentru că vă veți satisface aici toate poftele : pofta de odihnă, pofta de mâncare, pofta de socializat cu prietenii și, nu în utlimul rand, pofta de …a vizita un muzeu! Căci a muzeu aduce “DINAR-ul sârbesc, aflat la doar 80 de km de Timișoara. Poate că ați mai văzut genul ăsta de restaurante, cu iz etnografic, dar acesta este, se pare, unul din primele : actul  său de naștere a fost semnat în 2010. De atunci și până astăzi, sârbii dar și turiștii aflați în tranzit se înghesuie să prindă o masă la Casa Etno. Mâncarea este delicioasă, iar ambientul – extraordinar! Rar mi-a fost dat să văd, adunate într-o singură cârciumă, atâtea elemente, proprii mai mult unui Muzeul al satului. O adevărată lecție despre tradiții, completată în mod fericit cu un meniu bogat în bucate tradiționale sârbești, predominând cele pregătite pe cărbuni. Și…vedeți ce frumos arată până și meniul? 

Ingeniozitatea gazdelor nu a fost întâmplătoare : nici n-ai timp sa te plictisești, până-ți vine comanda, căci…ai ce vizita! Primprejur, pe pereți, pe tavan, peste tot – o impresionantă colecție de obiecte desprinse din viața satelor sârbești, având imprimată pe ele patina timpului și artul acela rustic, după care noi, cei de la oraș, tânjim uneori. Dar…despre restaurante nu prea se povestește. Ele se vizitează și…se probează! Mergeți pe mâna mea!
Vă las în compania unor imagini surprinse chiar de mine, …în așteptarea comenzii!

P.S. Prețurile? Muuuult mai mici decât la noi! 😉



Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Publicitate