Bombănelile Marinei Editoriale

De 1 aprilie, despre bărbații mincinoși

Azi e ziua păcălelilor,  însă eu vreau să vă vorbesc despre minciună. Despre minciuna care se strecoară între un bărbat și o femeie, despre minciuna care roade iubirile precum o rugină, zi de zi, clipă de clipă, despre minciuna care prăbușește relații și lasă în urma sa prăpastii și hăuri nesfârșite..
Nu vreau să fac filozofie, căci nu voi vorbi din cărți, ci doar din experiențe de viață. Și nu numai ale mele. Ci și experiențele celor care au simțit nevoia să-mi plângă pe umăr.. Păstrându-le pe toate în minte și mai ales în suflet, vin către voi, dragele mele, cu o rugăminte, ca de la femeie la femeie : ajutați-mă să aflu dacă bărbatul despre care vă voi vorbi, există. Dacă s-a născut, sau dacă măcar aduce cu portretul-robot, pe care îl am în cap..
Mă refer la bărbatul care spune că iubește și nu-și minte femeia iubită. Niciodată, cu niciun preț, pentru nimic în lume. Bărbatul care se oglindește în ochii tăi fără să-și plimbe ochii minții spre alte chipuri ce îi par mai atrăgătoare și alături de care visează să asculte foșnetul așternuturilor. Caut bărbatul care pleacă la meci și ajunge la meci, care pleacă la o bere cu băieții și ajunge la o bere cu băieții, nu cel care îți susură nonșalant o destinație, pe care o va înlocui, după primul colț, cu o alta, înscrisă în codul… încă nescris al trădării.
Vă întreb dacă ați întâlnit cumva bărbatul care, atunci când îți cumpără o mașină, o eșarfă sau chiar și numai o floare, o face pentru că te iubește, te vrea surprinsă și vrea să-ți soarbă fericirea de pe chip, și nu pentru a masca o fărădelege sentimentală pe care tocmai a săvârșit-o.
Caut să aflu bărbatul care, atunci când vine acasă mirosind a parfumul alteia, nu îți îndrugă bazaconii, nu dă vina pe colegul de birou, care cică se parfumează ca o cucoană, și nici nu te face nebună și exagerată, ci te privește în ochi și recunoaște că e un nemernic.
Mă întreb dacă există bărbatul care vine cu banii întregi acasă și, chiar dacă nu-i oferă soției spre a-i împărți cum știe ea mai cumpătat, măcar îi pune la bătaia familiei, și nu la bătaia de joc a vreunei pipițe efemere care i s-a strecurat în viață.
Caut bărbatul care nu te îmbrobodește cu „oboseala” lui, atunci când îți evită îmbrățișările sau îți parează apropierea, ci are curajul să spună deschis că îmbrățișările și apropierea alteia l-au vlăguit , de fapt, că se căiește pentru ceea ce a făcut și că e de acord că merită să-și petreacă restul…săptămânii legat fedeleș la stâlpul infamiei.
Mă întreb dacă există bărbatul care să nu spună niciodată „n-o să se mai întâmple niciodată” imediat după ce și-a dezamăgit adânc ființa iubită, pentru ca apoi, începând chiar de a doua zi, să o ia de la capăt, fiind sigur că a găsit cheia prudenței depline și că nu va mai fi prins niciodată
Aș vrea să știu dacă există bărbatul care, atunci când e drăguț cu tine, când îți spune vorbe frumoase, te răsfață cu daruri, îți scrie poezii, sau chiar te ajută la blestematele astea de treburi gospodărești, nu o face pentru că se simte cu musca pe căciulă pentru ceva ce ți-a făcut ( și tu poate nici nu știi), ci pentru că te iubește, te respectă, te prețuiește, te vrea fericită și nu admite ca altcineva, vreodată, pe lumea asta, să i te ia.
Caut, de câteva milenii, bărbatul care să știe să privească femeia în ochi, nu numai atunci când îi promite mările pamântului cu sarea aferentă, ci și atunci când îi mărturisește că rezerva lui de iubire pentru ea s-a sfârșit..

Așadar, dacă voi cunoașteți un astfel de bărbat, vă rog insistent să mi-l prezentați și mie.
Însă dacă ați pus deja mâna pe el, …nu e cazul să riscați!?

1 comentariu

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.