Mă îmbrac în armură, ca să parez loviturile roșiilor și ouălelor cu care vă veți năpusti spre mine, dar, totuși, voi declara sus și tare, că zilele astea telecomanda mea va staționa pe siropoasele filme de pe Diva. Firește, îmi voi și motiva surprinzătoarea decizie.
Prefer, așadar, un film subțirel despre iubire, în locul unor reportaje tembele despre cum se înghesuie lumea s-o vadă pe Stela, ea însăși înghesuită într-un coșciug de lemn.. “Îi aduc un ultim omagiu..”. Poate, câțiva chiar îi aduc. Cei care au cunoscut-o personal, care au respirat alături de ea în momente mai vesele sau mai triste din viețile lor. Restul – sunt șacalii năpustiți asupra unui nou subiect de senzație și care-și hrănesc pofta de senzațional, pentru a o împărtăși apoi, cu lux de amănunte uneori inventate, vecinelor de bloc sau cititorilor presei galbene.
Prefer un film cu final previzibil, despre un El și o Ea pe care viața îi desparte, pentru a le procura, peste decenii, o spectaculoasă întâlnire, cusută cu ață albă, în loc să consemnez cohorta de prieteni iviți peste noapte, în jurul celebrei actrițe. Se știe că marile valori si, în general, oamenii de succes, au prieteni puțini. FOARTE puțini. Cu atât mai mult, din rândul breslei. Invidia roade crâncen, în această meserie ( ca în mai toate) și sunt în stare să pun ramășag că, vie când era, toți cei se lamentează acum, sub diferitele sigle ale televiziunilor, o pizmuiau cu râvnă, tacit sau vădit. Da, chiar și așa, la 80 de ani ai săi, Stela le stătea multora în gât cu talentul ei, cu succesul ei perpetuu, indiferent de orânduirile pe scenele cărora s-a suit, cu felul ei unic de a fi și care a făcut frumoase ravagii în sufletele oamenilor simpli din sălile de spectacole și din fața televizoarelor! Distinșii “prieteni peste noapte” – unii ieșit de la “naftalina” spre care i-a expediat lipsa de glorie – se bulucesc acum să-și mai facă oleacă de reclamă pe spinarea celei pe care, poate, au urât-o , de fapt, toată viața pentru strălucirea ei. Mă doare să văd cum își contorsionează memoria sau imaginația, povestind flecuștețe din micile lor intersectări cu minunata actriță…
Da, cu riscul de a mă tâmpi definitiv, voi sta 24/24 pe Diva, pe filme de doi bani și seriale interminabile, repetate până la icterul răbdării, căci NU, nu vreau să mai aud nici cum s-a bâlbâit Stela la ultimul său eveniment public ( rușine celor care i-au fost alături și au perceput-o ca pe un om bătrân, amețit și amnezic, și nu ca pe o Stelă afectată de ceva ce nu rima cu felul ei uzual de a fi!) , nu vreau nici să aflu cui îi va reveni averea ei, nici cum a decurs ultima sa întâlnire cu administratoarea blocului, nici cum arăta primul său soț ( Doamne, nu-mi vine să cred că l-au răscolit până și pe acesta!), nici cum a decurs autopsia și nici cum își prevăzuse Stela sfârșitul, făcând analize literare pe ultimele sale interviuri..
Și NU, nu voi merge nici la înmormântare, așa că tot la Diva mă voi uita și mâine, când probabil circul televizat va atinge cote maxime, la cimitir. Voi alege să-i așez, cuminte, o floare pe catafalc, într-o zi în care lumea va deveni ocupată cu un alt subiect moden ( mai știu vreo trei-patru persoane publice care nu se simt prea bine, da’ nu vi le spun! ) și când voi fi sigură că acolo, la Cernica, nu vom fi decât eu și Stela, despărțite ca niciodată de un strat de țărână și de multă tăcere. Și îi voi mărturisi atunci, fără să trebuiască să fiu fardată pentru asta, și nici îmbracată elegant , si nici plangând teatral către camerele de filmat, cât de dragă mi-a fost, de când eram mică, apoi câte m-a învățat viața ei și cât de binecuvântată am fost, de fapt, să o am, de atâtea ori, oaspete în emisiunile mele…
P.S. Astăzi, într-o coincidență nefericită, îmi voi lansa, la miezul zilei, o carte la Târgul Gaudeamus. Am îndrăznit să-mi sun un prieten jurnalist de la o televiziune de știri, invitându-l cu echipa de filmare, la eveniment. Mi-a spus că toate echipele de filmare din trust sunt implicate în “operațiunea Stela”… No comment.
Sunt oameni care merg la biserica de Craciun si de Pasti. Atat. Doar atunci e Dumnezeu pe acasa. Prin lumea virtuala circula acum o idee: „De Craciun fii mai bun…Poate ramai asa blocat”. Si se mai inghesuie lumea pe la moaste, de ziua lor (doar atunci sunt pe pamant, in rest se teleporteaza in alta dimensiune). Mai exista semeni care-si amintesc de noi , la aniversarea zilei de nastere sau a onomasticii. Desi existam, traim, iubim , suferim, luptam in toate celelalte zile…