Bombănelile Marinei Editoriale

Cu ce ar trebui să rămână șefii mei, de pe urma serialului “TVR de ieri și azi”

 

La ora aceasta v-ați obișnuit, probabil, să citiți câte un nou interviu cu vreuna din marile personalități ale Televiziunii Române. Am încheiat, iată ( e decizia mea, caci mai am și alte provocări , total  neglijate în această perioada! ) un serial de interviuri, început absolut nepremeditat. Dintr-o dorință sufocantă de a arăta lumii că durerea pe care o resimt, în această perioadă , în Televiziunea Română, vis-a-vis de dezastrul spre care o împinge o mână de oameni, nu este numai durerea mea. Și nu e dictată de vreo supărare punctuală, subiectivă, cum s-ar putea crede. Ci, ați văzut, este durerea unei mulțimi de profesioniști, de ieri și de azi, care privesc cu disperare cum se scufundă Titanicul strălucitor, pe puntea căruia și-au derulat carierele. 

Nu închei serialul pentru că numărul nemulțumiților s-ar fi epuizat. Probabil aș fi reușit să-l duc până spre Anul Nou.  Nu spun care an.

Si asta chiar dacă , din rațiuni pe care foarte bine le ințeleg, colegii de azi – cei activi și la fel de măhniți ca și mine – au stat deoparte, mulțumindu-se să mă încurajeze de pe margini. Probabil că se vor felicita, cât de curând, pentru “neamestec”,  căci represaliile împotriva mea nu vor intârzia să apară. Vești îmi vin zilnic, în acest sens. Sper doar ca odioasele personaje care conduc astăzi TVR-ul (spre pierzanie) să nu mai apuce să-și desăvârșească opera malefică. Nici în ceea ce mă privește, nici în ceea ce privește instituția acaparată. 

Ceea ce au spus toți intervievații mei – personalități incontestabile care, timp de o viață sau doar o perioadă anume, și-au identificat destinul cu cel al TVR-ului – a fost, invariabil, aceeași idee, exprimată doar în diverse feluri, din diversele lor poziții. Le sunt profund recunoscătoare pentru această “contribuție la Bine” și am să recapitulez mai jos concluziile serialului meu, asta pentru cei care au rămas cu nostalgia recapitulărilor finale din anii de școală.

Așadar, o idee de bază s-a desprins din toate interviurile : chiar și în contextul puzderiei de televiziuni private, Televiziunea Română nu poate dispărea. E nevoie de ea, pentru a face educație, pentru a informa, pentru a face divertisment de calitate. Aceasta îi este menirea, de care s-a depărtat mult, în ultima vreme, mai cu seamă acum. 

Există încă destui profesioniști în TVR-ul de astăzi – este părerea tuturor. Există emisiuni bune, chiar dacă la ele nu se mai uită aproape nimeni. Și nu emisiunile sunt hiba, ci faptul că o politică de programe defectuoasă, un marketing bolnav, o conducere neprofesionistă , nu au știut să le pună în valoare pe cele cu adevărat meritorii. Nu a existat nici stiință, în acest sens, nici experiență, nici bună credință, iar banii s-au dus mereu în alte direcții decât cele firești. De cele mai multe ori, suspecte, controversate. Justiția va scoate la iveală și această “penumbră”…

..Că suntem prea multi, da, s-a spus și asta. Dar oare cum am ajuns aici? Nu cumva prin îngroșarea nejustificată a rândurilor cu pile si relații – din păcate, în majoritatea cazurilor, de o incompetență scandaloasă –  ale celor din structurile de conducere? Nu cumva prin concursuri ilegale, contestate deja, iată , în justiție?…În realitate, sunt câteva sute de profesioniști, care țin în spate cele două mii și jumătate din hârtii…

 S-au referit unii și la salarii. Aici e o harababură totală. Aflu, bunaoară, cu stupoare, de la o sursă credibilă ( nu vă spun câte lucruri abracadabrante îmi tot povestesc colegii, de la o vreme, despre ororile la care asistă neputincioși, fiecare “în ograda lui” ) , aflu deci că doamna Doina Gradea si-a făcut cel mai mare salariu dintre toți PDG existenți vreodată! Mi-au trebuit ore bune să-mi revin, după ce mi s-a comunicat suma( lunară! ) : 280 de milioane de lei vechi!!!! Nu pot să cred!!! Și nu, nu mi-a venit nicidecum în minte salariul meu, ci mi-am  amintit subit cât îmi implor sefii, la fiecare început de sezon, să mă ajute cu niște bănuți ca să-mi “peticesc” decorul emisiunii,  cu care defilez de vreo 10 ani, revopsit în diferite culori de la un format la altul.Și mi se răspunde, invariabil : “Nu sunt bani!” …

 Dar nu despre mine e vorba…

Si ce au mai spus, așadar,  interlocutorii mei prețioși? Au pus destule degete pe și mai multele noastre răni : pe infuzia de incompetență de la toate nicelurile, pe sugrumarea emisiunilor de cultură ( au deplăns, la unison, uciderea TVR Cutural) , pe compromiterea unor evenimente majore ( Eurovision) sau pierderea unor branduri de tradiție ( Festivalul Enescu), pe inexistența unor emisiuni de știință, a unor emisiuni puternice de anchete, care să schimbe mersul lucrurilor în România, a unor Campanii care să conteze, a unor programe de divertisment strălucitoare, care să se ridice la nivelul celor care cândva erau tradiție, pentru TVR. 

Oameni îndrăgostiți pe viață de televiziunea noastră au mai deplâns și starea de paragină a instituției : tehnica sa învechită, lipsa oricarei preocupări pentru ca TVR să țină pasul cu televiziunile publice din țarile avansate. Ruinele de care te ciocnești la tot pasul, la o elementară traversare a televiziunii, de la un cap la altul. Au deplâns starea de blazare a angajaților de azi, cărora nu numai că nu li se recunoaște și respectă munca, dar nici măcar nu li se crează condițiile necesare pentru a si-o desfășura în chip profesionist. Și care sunt umiliți de către inși care n-au făcut la viața lor nicio emisiune! 

Mai mult decât orice – și fără a fi plătiți de mine, de sindicate, de “agenturili străine” – au blamat cu toții managementul defectuos de astăzi, incapabil să gestioneze o instituție atât de complexă, în vremuri atât de complicate. Făcând portretul liderului ideal – competent, corect, cu dragoste de oameni și mai ales de TVR – au conchis cu toții că,  din acest punct de vedere, Televiziunea Română trăiește cea mai sumbră perioadă a vieții sale. Că mai rău de atât nu se poate. 

    Îmi doresc foarte mult ca oamenii din fruntea instituției noastre să parcurgă cu atenție, și nu cu ură,  rândurile predecesorilor lor. M-aș bucura, de asemenea,  ca acolo, sus, în instituțiile care ne conduc țara, toate aceste semnale să producă efectele dorite. Stiu că toate aceste articole au ajuns în locurile care trebuie : am avut grijă de asta și m-au ajutat destui colegi ai mei, de bună credință. Le mulțumesc și celor din presa scrisă care, din solidaritate,  au popularizat destule din interviurile mele. 

Sunt ferm convinsă că și guvernanții nostri, chiar dacă  sunt preocupați de multe alte probleme, cu siguranță la fel de importante, își doresc ca România și românii să aibă o televiziune publică performantă, o televiziune care să conteze si să ne așeze, și din acest punct de vedere, în rândul națiunilor avansate. 

În ceea ce mă privește, voi continua să vin la TVR cu același drag cu care vin de aproape 3 decenii, să-i fiu loială până la capăt,  să-mi fac cu aceeași dăruire profesia careia i-am jurat credință, chiar dacă, deocamdată, mă întâmpină, in fiecare dimineață, o televiziune tristă, încremenită, cu oameni încruntați și blazați și care tot speră să renască din cenușă instituția aceea, de odinioară, în care ei să poată să-și demonstreze, cu talent și demnitate, adevărata lor valoare. 

P.S. Sunt datoare cu o precizare. Dacă printre voi, ce ce ați lucrat sau lucrați in Televiziunea Română, există și alți doritori de a rememora perioada de glorie a TVR si de  face o analiză obiectiva a Prezentului, vă stau la dispoziție. Serialul poate fi oricând continuat! 😉

Rubrică oferită de :

1 comentariu

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Datorită acestei birocrații am ajuns în această situație, nu doar în TV sunt salarii atât de mari oare acești oameni au conștiința? Dorm linistiti pe perna ? Se gandesc ca sunt oameni în țara asta cu 1 leu pensie pe luna …..daaaaaa se poate verifica 1 leu pensie, oameni buni cand semnati statul de plata va gânditi cum poate trăi un om cu o pâine? Nici nu aveti timp sa cheltuiti acești bani in aceasta viata , de ce atata risipa ?

Uscatoare rufe