…In blocul din Floreasca al copilariei mele, la etajul 9, locuia familia Stefanescu. Tanti Mitzi era săsoaică – o femeie admirabila, painea lui Dumnezeu, “sora de cruce” a mamei mele : se ajutau una pe alta ( vremurile erau tare grele) si erau
nedespartite. Nenea Florin era un geniu al stiintelor exacte, un inginer stralucit, cu doctorat luat pe bune si o multime de brevete de inventii, devenit la un moment dat ministru secretar de stat la Ministerul Constructiilor , bușit insa de Ceausescu pentru ca sora sotiei cutezase sa plece in Germania. Nenea Florin era partenerul de sah al tatei si amandoi se pierdeau in noapte cu povestile lor despre politica si injuraturile la adresa lui Ceausescu…Noi, copiii, am crescut impreuna, intr-o copilarie midesta, dar fara griji prea mari. Desi ei vorbeau acasa germana, iar noi -romana, jocurile copilariei ne aduceau la acelasi fericit numitor comun…Asta pana prin anii ‘80, cand Cristi si Monica, alaturi de parintii lor, si-au continuat viata la Munchen, unde tanti Mitzi s-a reunit cu sora ei, platind pentru asta bani grei Statului roman… Nenea Florin, un patriot cum rar mi-a fost dat sa vad, nu s-a obisnuit niciodata, pana la moarte, cu statutul sau de emigrant, tanjind neincetat dupa Romania , pana in ultima zi a vietii sale. In apartamentul lor din Munchen televizorul era mereu pe TVR International, iar atunci cand, peste ani, eu, Victor si copiii am inceput sa venim la ei in ospetie, nenea Florin juca sah cu Victor si, intre partide, il tortura ca acesta sa-i povesteasca, pe indelete, ce mai e nou pe “acasa”. Pentru nenea Florin, “acasa” a ramas, pana la capat, Romania si etajul 9 al blocului din Floreasca…
…O pâcla groasa a infasurat vremurile copilariei mele, insa imaginea acelei prietenii dintre parintii nostri si dintre noi, copiii lor, m-a urmarit peste ani ; si n-am sa uit niciodata lacrimile mamei, in ziua cand a aflat ca tanti Mitzi s-a dus la ingeri, si nici oftatul greu al tatei, la vestea ca partenerul sau de sah a facut “mutarea decisiva” intr-o alta lume, care-l va aduce , poate, mai aproape de tara sa…
…Astazi am avut o mare bucurie : inainte de drumul spre aeroport, m-am intalnit cu Cristi, prietenul meu din copilarie. Nu ne vazusem de aproape 15 ani ( eram inca impreuna vu Victor) si am asteptat aceasta intalnire cu emotia cu care ma pregateam de examenele de la facultate. Cand l-am strans in brate, mi-a parut ca-mi imbratisez deopotriva nu numai copilaria, ci si pe tanti Mitzi si nenea Florin, si pe parintii mei tineri de atunci, si parcul inflorit din fața blocului, in care ne jucam dezbracati de griji, asteptand ca strigatul repetat al mamelor noastre sa ne readuca in case…
…Pret de cateva ore, resimtite ca si clipe, am povestit despre toate astea, am lacrimat putin, mai cu seama cand, sunati de noi, pe video, dintr-un “Pizza Hut” in care ne adapostiseram de ploaie, minunatii mei parinti de la Bucuresti s-au aflat, iata, față-n față cu Cristi!
Stiu ca le-am facut cea mai mare bucurie, aproape ca nici nu mai conteaza ce le-am cumparat de prin magazinele germane ( oricum ma vor certa ca “am cheltuit banii aiurea”!) Astazi, eu, Cristi si ai mei…am calatorit prin Tunelul Timpului.
S-a intamplat la Munchen, intr-o seara ploioasa de martie, la incheierea primei calatorii a noului meu proiect de televiziune…
Rubrică oferotâ de : FARMACIILE CATENA OFERTE 25 DE ANI DE CATENA
Comentează