Astăzi, căutând – evident, cu totul altceva, în valiza mea plină cu amintiri – da, da, Lamonza, mă bucur că ați 
învățat-o deja! – am dat peste câteva fotografii dintr-unul din cele mai incitante locuri din Budapesta. Vă voi vorbi despre el…
…..Doamneeee, ce de medalii! În micuța cabană în care mă aflu, de jur împrejur sunt numai cupe, trofee, pereții sunt împânziți de diplome și de fotografii surprinse în momentele cele mai tensionate ale competițiilor sportive internaționale, vitrinele strălucesc de medalii, ba poți admira chiar și atelaje adevărate, care încă mai sunt folosite în activitatea competițională. Frații Vilmoș și Zoltan Lazar au fost de 19 ori campioni ai lumii la condus atelaje cu patru mâini. Caii fac parte din viața lor așa cum face oxigenul parte din viața noastră, a tuturor. Iar când orologiul Destinului a dat de înțeles că se apropie ora “Retragerii”, cei doi frați au pus pe picioare
un spectaculos centru hipic de talie europeană, ce le poartă numele : PARCUL ECVESTRU LAZAR. Nuuuu, nu e la capătul pământului și-l puteți vizita chiar și voi, într-una din zilele vacanței voastre la Budapesta ( mai ales dacă îi aveți și pe cei mici în preajmă!), căci Parcul se află la doar 35 de km de capitala Ungariei, mai precis, de-a lungul superbeI zone Godollo Hills. Caii sunt, fără doar și poate, punctul de atracție al locului, însă atmosfera specifică satelor ungurești completează farmecul unei zile petrecute în împărăția fraților Lazar.
Afacerea celor doi campioni s-a dezvoltat, în timp, ea împlinind anul acesta 15 ani de la debut. Avalanșa de turiști de pretutindeni i-a îndemnat pe proprietari să dezvolte un adevărat “pachet” turistic pentru aceștia, astfel încât vizitele aici se desfășoară conform unui ritual precis : ești întâmpinat regește…
nuuuu! nu cu banalele “pâine și sare”, ci cu delicioase plăcinte ungurești și un păhărel de palincă, menit să-ți pună sângele în mișcare. Buuun! Nu-i așa că deja ești mai vesel? Și nu, nu vezi dublu, suprafața este într-adevăr uriașă, culoarea dominantă este verde,un verde sălbatic și răcoros, cu arome de armăsari și viață la țară. Până și copăceii sunt tunși dibaci, în formă de…cai! Dacă ești o fire sportivă, e rost de ceva mișcare ( numai bună cât să-ți dezvolte un apetit de zile mari!): te poți vâ tura de colo-colo, căci indicatoare rustice, din lemn, te îndreaptă spre toate punctele de interes ale zonei. Iar dacă ești un sedentar – se găsește și pentru tine leac : gazdele te vor plimba cu o caleașcă în care vei rosti, la tot pasul, Ooooh! și Aaaaah! , cot la cot cu turiști veniți din toate colțurile lumii! Și nu pentru că vizitii gonesc în viteză pe cărările de țară : motive de mirare și bucurie sunt destule altele! Din mersul hurducăit al trăsurii, Centrul hipic ți se dezvăluie în toată splendoarea
sa : iată Sala campionilor, de care tocmai v-am vorbit, uite și o mini-grădină zoologică, în care poți admira, ba chiar mângâia pe creștet, animale specifice pustei maghiare; poți vizita apoi “hotelul” cailor ( mă scuzați, aproape că nu pot numi “grajd” un loc care arată atât de luxos!?) . Dacă ești curajos, poți încerca tu însuți să călărești, sau să participi la întrecerile sportive, organizate de gazde. Iar dacă vrei să-ți pastrezi statutul de spectator – hopa-sus în tribune! In câteva minute începe show-ul! Sute de gură-cască de pe întregul mapamond stau vrăjiți, umăr la umăr, și urmăresc, cu sufletul la gură, demonstrațiile de călărie pe care le fac bărbați unul 
și unul ( aici e locul “femeilor de10”!) , înveșmântați în straie de “csikos” – în traducere liberă “ciobani”, care au grijă de cai. Indemânaticii elevi ai fraților Lazar ( asta este presupunerea mea!) smulg ropote de aplauze de la asistență, care nu mai prididește să fotografieze spectaculoasele acrobații cu cai. Doamne, ce frumoși sunt lipițanii, ce dibaci călăreții, ce spectacol de zile mari! Doi husari însoțind o cipe reușită a prințesei Sissi – o împătimită a călăriei – încheie spectaculos un program de excepție, trimițând cu gândul către cărțile de istorie a țării ai cărei oaspeți suntem.
Din difuzoare răzbate frumoasa muzică tradițională maghiară, care se combină perfect cu explicațiile ușor
tehnice, ușor hazlii, rostite într-o engleză cu un șarmant accent maghiar, de către “maestrul de ceremonii” – el însuși protagonist al show-ului ecvestru. Orice vizită la Centrul Ecvestru Lazar se încheie cu o masă copioasă la restaurantul rustic al complexului. Mirosul din bucătărie răzbate până hăt-departe, iar nările oaspeților din toate colțurile lumii nu rezistă prea mult, mai ales că plimbarea printr-un aer atât de curat lucrează cu spor asupra poftei de mâncare! Un gulaș aburind, apoi platou cu bunătăți tradiționale, totul încheiat apoteotic cu desertul “tejes pite” – specific unguresc.
Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/
Comentează