Crăciunul înseamnă acasă!

Lumina uită să riposteze și adoarme în asfințit. Beculețele se aprind și gerul se-ntețește. Fumul de pe la case miroase a veșnicie și zumzete de glasuri răsună de pe mai toate aleile. Mai zărești câte un nene zgriburit cu un brad anemic sub braț, poate și-un molid sau pin, că tot sunt din aceiași familie de conifere, pregătit de împodobit. Nu e scena unei povești din manualele școlare (cele de acum nu au nimic din frumusețea unei realități depline), ci doar un fragment din tabloul Crăciunului meu. Nu vreau să devin sentimentalist, mai ales că am avut vreo câțiva ani în care-am fost aproape de Grinch, renunțând la tot ce are simplu și complex de oferit sărbătoarea asta.

Crăciunul meu nu e cu multe luminițe. N-are stanioale și nici nu clipocește ca instalațiile vechi de pom care se stricau în anul doi, câte o singură culoare, pe rând. Nu! Este cu imagini, cu arome, cu un soi de suficiență dorită și ceva adrenalină emoțională pe care-i bine să o simți în viață, oricât de mascul sau doamnă bine ai fi. Vorba ceea, în mintea copiilor dau doar oamenii mari și mansardați complet. E și asta o artă a fugii de-un penibil răvășitor!

Sărbătoarea asta au scris-o mulți și o fac permanent în debitări care de care mai lacrimogene și pline de-un înveliș pietrificat de ipocrizie. Nu cred că devenim mai buni cu ora fixă și nici peste noapte pacea mondială nu vine, ori balenele sunt salvate de la pieire. În treaba cu „pruncuțul” şi magii nu mă bag, căci e un subiect mult prea „sensibil” pentru stările mele profund lucide. În știu că de Crăciun, oamenii sunt sinceri. Iar asta nu e o slăbiciune, ba dimpotrivă, e dovadă că în ultimul ceas se deșteaptă ceva în noi și ajungem în punctul acela profund în care ne dăm seama că totul e scurt, fără rost și chiar merită să fim uniți pentru o zi măcar.

Crăciunul meu are o formă stranie. Vi-l povestesc pe scurt, poate veți regăsi în el măcar un motiv sau un simbol pentru care anul acesta să merite să nu aruncați cu pietre în frumusețea lui și nici ca slabii de înger să glorificați o zi banală din toate punctele de vedere, dar plină de conținut dintr-unul singur – acela că suntem împreună! Nu știu cum se face dar eu ca puști am crescut cu un gărduț mic în jurul bradului. Avea poartă și mă furișam mereu pe acolo să iau bomboanele din staniol și să las ambalajul ca ai mei să creadă că avem în continuare destule dulciuri.

Mitul cu Moșul mi-a plăcut. Și-mi place și-acum. I-am urât la propriu pe cei care, dintr-o răutate cruntă și-o copilărie nefericită, au încercat să-mi distrugă, pas cu pas această imagine. La un moment dat mi-am dat seama. Și căutam casa întreagă, de la mașina de spălat până în frigider sau dulapuri să găsesc cadourile. Evident că niciodată nu dădeam de ele și mă minunam de cum ai mei reușesc să păstreze atât de bine un mister care mă fascina de altminteri, pentru că nu cadoul era esențial, ci ideea de a primi, care m-a urmărit până acum, când știu că a dărui, orice, de la zâmbet, la cuvânt și lucru în sine, înseamnă firesc și bucurie.

Mandarinele dădeau aroma. Gutuia era nelipsită de pe șifonier. Cozonacul nu mi-a plăcut niciodată și am fost mort după artificiile acelea pe care le aprindeam cu chibritul și ardeau câteva secunde. Suntem o familie mică, dar am crescut cu imaginea asta, a mesei pline de Crăciun. Nu ce era pe masă avea semnificație, ci faptul că ne vedeam unii pe alții, ne jucam, râdeam, povesteam, ascultam colinde. Muzica Crăciunului meu e specială. E „SO THIS IS CHRITMAS” sau „LAST CHRITMAS”, e Hrușcă, Paula Seling și de vreo zece ani are legătură și cu eternul Fuego, ale căror cântece de sărbătoare au un aer regal. Așa le simt eu.

Geamurile erau înghețate și desenam stele de gheață. Visele zburau și ele departe și miroul bradului din casă ținea până târziu în ianuarie. Acum Crăciunul înseamnă acasă. Acolo e esența, chiar dacă nu sunt cu toți cei pe care-i iubesc, dar Crăciunul meu este despre părinți, dincolo de iubiri, rude și prieteni. Ne vrem părinții înapoi. Așa arată pe scurt, Crăciunul meu! Nu e mare filozofie, dar e al naibii de real și e sigur povestea multora care au uitat că nu au crescut mergând pe pârtii la schi, la muncă, în club sau în vacanțe exotice de Crăciun! Pentru că el înseamnă acasă!