Am să vă povestesc o întâmplare banală , din care personal am tras niște concluzii. Aveam nevoie la un moment dat de o reparație la ceva acasă. Și se oferă cineva apropiat, cu insistență, sa mă ajute. Eu cam ezit cu apropiații, prefer să caut meseriași pe care să-i plătesc, după care fiecare își vede de drum, fără comentarii.
Că ultima oară când am chemat un cunoscut sa-mi instaleze un sistem windows la un calculator nou (prin 2006), a venit trei zile pe la noi, de dimineața până seara, și vroia să-și aducă și familia „să socializăm”. Că, deh, așa e cu unii, dacă le dai un deget…Și asta în condițiile în care l-am plătit, fără să mă tocmesc.
Să revin la reparație. Până la urmă accept să fiu „ajutată”. Bineînteles că m-am simțit cu o atenție, o măslină (vorba vine), să nu-i țin pe sec, să-mi aud vorbe.
A doua zi vine la mine să-mi ceară împrumut 200 lei, că are o problemă. Cum să refuzi dacă te-a ajutat? Te dai peste cap, faci rost și îi dai. Și, bineînțeles că nu suni să-i ceri înapoi cand vine termenul, fiindcă te-a ajutat, nu?
Una peste alta, dacă chemam un meseriaș străin, ieșeam mult mai ieftin, și fără dureri de cap. Și mâncam noi măslina.
Cel mai rău e când îți auzi și vorbe că ai dat prea puțin față de ce-a făcut, în condițiile în care n-ai stabilit să plătești, ci era „un ajutor”. Halal ajutor!
Feriți-vă de „apropiații” care vă dau cu o mână și vă iau mai apoi cu șapte!
Comentează