Femei de 10

CORINA CHIRIAC

 

2015 …
Aveam biletele pentru avion rezervate , cursa Bucuresti – Paris.
Intocmai lui Octavian Paler plecam din Lisa , sau Giurgiu , si cum bine o spune , nu dintr-u spatiu , ci dintr-un timp , pe care nu aveam sa-l mai regasesc vreodata.
Problema e ca atunci cand te desparti de ce iti e mai drag ai sentimentul ruperii.
Dumnezeu nu te cruta de acest fenomen coplesitor , fiindca este masura formarii tale si iti va da puterea sa lupti , sa razbati si sa invingi.
El e un adevarat Parinte , nu te sacrifica de dragul unei existente molcome.

Constient de toate acestea mi-am ales un spectacol antologic pe care sa-l vad inainte de decolare.
Aripi aveam , dar nu si inima sa le deschid.

Am optat pentru Aniversarea a Zece Ani de Orchestra de Suflatori la Giurgiu : ” Valahia ” …
Invitata de onoare , Corina Chiriac.

Am trait senzatia diasporei inainte de a face parte din ea.
Mi-am umplut ochii de lacrimi fara sa am batista lui Pintea sa mi le sterg insangerate.
Langa mine era mama , doar mama …ca in cantec.
Strada Sperantei se numea si a Garii , dar Corina a primit ani de zile scrisori pe aceasta adresa fictiva din apropierea Pietei Galati , pe unde se plimbau , la ceas de seara , un giurgiuvean , Mihai Maximilian , cu un bun prieten al sau , Vasile Veselovski…
Cate povesti cu Mihai Maximilian , textierul de geniu si sotul Stelei Popescu , aveam sa aud de la tata , coleg de generatie , care-l intervieva pentru ” Scoala Noastra ” , Revista Liceului ” Ion Maiorescu ” , si de la profesoara mea de pian , o centenara aproape … care imi amintea de Cella Delavrancea.

Mi-am dat seama ca imi era imposibil sa plec si ca tot ce imi ramanea de facut era sa o rog pe Corina sa imi improvizeze cateva chansonete cum facea in studentie la Casa de Cultura ” Grigore Preotesa ” , din spatele Operei Nationale.
Nu am avut curajul fiindca o stiam o luptatoare , Scorpion de Zi , si nu mi-ar fi iertat oscilatia.
In America a fost ghid universitar si agent imobiliar …iar eu sa ma plang ca nu aveam altceva de facut decat sa-mi urmez propria-mi cariera…
Corina mi-a dat prin urmare impulsul de a pleca si imboldul de a ramane.
Daca aceste doua forte antagonice ar fi fost egale as fi ramas pe loc.
Dar o inertie debordanta , capricioasa ca in cele douzeci si patru de opusuri ale lui Niccolo Paganini , venea de pe vioara pe care candva ea o stapanea cu atata gratie.
Si era un dor de duca.
Ma chema Corina din perioada turneelor infinite , din suflete celor stabiliti departe , dar vecini garilor cum scria Marin Sorescu , pentru a fi gata oricand sa dea o fuga acasa , sub fulgerul magnetismului parintesc.

A fost cel mai emotionant spectacol la care am participat.
Precum Fanus Neagu ma uitam prin hubloul avionului la decolare si ma vedeam afara , ramas copil , si ma intrebam de care parte a geamului eram eu.

Cosmin – Stefan Georgescu, Franța, iunie 2021