Tribul misterios al imeilor

Cunoscându-mi pasiunea pentru explorarea livrescă a diversității fascinante de culturi ce populează planeta, Alice a venit să o lămuresc ce e cu poporul imeilor, despre care auzise într-un context misterios. Recunosc că, la început, am fost cam nedumerită în legătură cu cunoștințele ei privitoare la imei; deși mie nu-mi suna cunoscut acest nume de trib, etnie, ce va fi fost, ea părea să dețină unele detalii destul de concrete: că ar fi oameni pașnici, prietenoși, fără un simț teritorial prea pronunțat, ba chiar fără un simț al proprietății, din moment ce se pot acomoda nepretențios oriunde; că sunt foarte comunicativi și dispuși să comunice și cu străinii, ba chiar să-i ajute și pe alții la asta, pentru că au un talent înnăscut, ține de specificul lor… (?!)
－ Hopa! Stai puțin, dragă Alice, că e prea frumos ce spui, aproape că mi-i imaginez ca pe niște negociatori ori diplomați înnăscuți, dotați cu un simț lingvistic și o inteligență socială greu de imaginat…
－ Sunt sigură că s-ar descurca și în domeniile astea, zise Alice, cu inocența ei de personaj de poveste, și încă din alt secol.
－ Atunci, hai să vedem ce găsim prin cărțile de azi… Dacă tu nu vrei să-mi dezvălui sursa acestor date pe care le deții, va trebui să ne rezumăm la ceea ce au explorat alții la fața locului și ne-au transmis și nouă, în scris sau chiar în imagini. Cu toate că pare un tărâm ireal ăsta al imeilor tăi.
－ Nu, nu sunt ai mei, sunt oameni liberi!
Uitasem că fetița asta nu știe prea multe… Eh, la acest punct al descrierii, atât de provocator, m-am apucat să caut prin manualele și culegerile de antropologie culturală pe care le-am nimerit, mai întâi uitându-mă la index-uri, la litera I: „Incas… India… Inuit… Iroquois Indians”. Am căutat la Y (- poate se scria altfel numele lor în engleză): „Yahgan… Yakö… Yanamamö”. La litera E erau doar eschimoșii. Wikipedia s-a dovedit și mai neputincioasă: oferea o abreviere.
Când am văzut fețișoara pleoștită a lui Alice, am insistat să-mi spună, totuși, unde auzise ea despre acest popor aproape mitic; poate că erau dintr-o povestire fantastică.
Îmi spuse că a auzit despre ei pe când veghea seara, în camera unei fetițe căreia bona îi citea „Alice în Țara Minunilor” (așa cum face ea, de câte ori este invocată în lectură). Părinții fetiței plecaseră în Franța. Femeia de serviciu a intrat să-și ia rămas bun și i-a spus fetiței să nu se îngrijoreze, căci părinții vor lua mereu legătura cu ea până se vor întoarce, așa cum au promis, tocmai prin… imei.