Ori de câte ori descind din cate o mașină japoneză, îmi vine în minte călătoria mea fabuloasă din Japonia. Evident, m-au însoțit doi fericiți : fiul meu Victor și …ați ghicit! Valiza LAMONZA, nelipsitul prieten din hoinărelile mele prin lume.
O deschid din nou, astăzi, pentru că tocmai am dat o tură cu Toyota cea nouă și roșie a unui bun amic, și , iată, extrag din ea – din valiză, nu din Toyota! 😁 – câteva fotografii dintr-un loc care mi-a rămas lipit de suflet : Cel mai mare și mai popular loc sacru din Tokyo este Templul Shinto Meiji Jingu. Japonezii vin aici din toate colțurile orașului ( mulți- și din restul Japoniei) pentru a primi binecuvântarea zeilor în diferite momente speciale ale vieții.
Templul Meiji Jingu este situat în zona Shibuya, în parcul orașului Eggi. Țin minte că am orbecăit puțin prin străfundurile orașului, până când metroul ne-a depus în stația Ngubashi – cea pe care Victor o descoperise, dupa multe căutari, pe încâlcita hartă a metroului din Tokyo. Până să ajungem la Templu, am parcurs un parc uriaș, cu arbori seculari. Nu ne-am simtit deloc – cum spun englezii – “like a baby in the wood”, pentru că un șuvoi imens de oameni mergea în aceeași direcție, mărșăluind în ritm susținut. Noi…l-am spart pe al nostru, oprindu-ne din loc în loc, pentru cate-o ședință foto – fulger, în compania măreților arbori seculari.
…Dar, iată-ne în fata Templului! Meiji Jongu este un fel de “altar” împăratului Mutsuhito și a soției sale, Empress Shoken. La aderarea la tron, Mutsuhito a luat al doilea nume Meiji, ceea ce înseamnă, în japoneză, „domnie luminoasă”. În timpul domniei monarhului, Japonia a scăpat de “ auto-izolare” și a devenit o țară deschisă lumii întregi.
După moartea cuplului imperial, a existat o adevărată mișcare socială pentru crearea templului în fața căruia ne aflăm. În 1920, a fost construit altarul, însă din păcate, în timpul celui de-al doilea război mondial templul a fost distrus. În 1958, datorită presiunii unor japonezi tenace, Templul Meiji a fost complet restaurat. El se bucură , în prezent, de o mare popularitate printre credincioși, fiind considerat un simbol religios al orașului Tokyo.
Clădirea în sine este un exemplu tipic al arhitecturii templelor japoneze. Sala principală, în care sunt citite rugăciunile pentru cuplul imperial, este construită în stilul Nagarezukuri. Materialul provine din copacul de chiparos. Comoara muzeului este realizată din piatră în stilul Adzekuradzukuri. Templul adăpostește destule obiecte datând încă din perioada domniei lui Mutsuhito.
Clădirea templului Meiji este înconjurată, cum spuneam, de o grădină uimitoare, în care cresc numeroase varietăți de arbuști și arbori. Aproape fiecare copac a fost plantat de japonezi locali pentru a-și dovedi respectul față de prețuitul împărat. Astăzi, Grădina exterioară a Templului este utilizată ca loc de desfășurare a unor evenimente sportive.
Am încheiat vizita la Meiji cu o poză șmecheră, făcută în compania unor japoneze autentice. E-adevărat că ne-a luat un sfert de oră să le explicăm că vrem să facem o fotografie, pentru o carte dedicată Japoniei, pe care o vom publica in Romania ( le-am arătat și pe hartă unde vine Romania asta!) dar in final..poza a meritat, căci am primit compania a două zambete japoneze 100 % ! 😁
P.S. Mărturisesc că nu mi-am dat seama, până în finalul “ședinței foto”, dacă a doua persoană era, de fapt, bărbat sau femeie! 😉
Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/
Comentează