Clara Moraru – cea mai celebră româncă din Luxemburg

 

Pe Clara Moraru mi-a recomandat-o însuși Lilian Zamfiroiu, ambasadorul României la Luxemburg, în timpul recentei mele călătorii de documentare. “Trebuie neapărat să o cunoști! Face niște lucruri extraordinare și este o celebritate aici, la Luxemburg!”. Ideea unor români care reușesc să strălucească în alte țări decât cea de obârșie, m-a fascinat dintotdeauna. În plus, tinerii de astăzi au nevoie de modele reale. Iar Clara este, fără îndoială, un astfel de model, Asa că m-am grăbit să includ în lista obiectivelor mele luxemburgheze, 9 întâlnire cu Clara Moraru.
….Am întâlnit-o la sediul Școlii sale de limbi străine, undeva foarte aproape de centrul orașului. Clădire cochetă, împărțită in săli mărunte, prin ușile de sticlă ale cărora se vedeau grupurile de copii, învățând limbi străine. În rest, cărți peste tot, majoritatea purtând semnătura Clarei. Un sediu care transmite o activitate susținută și fără oprire.
…Clara ne-a întâmpinat prietenoasă. O femeie tânără, deloc mărunțică, îmbrăcată într-un costum sever, de office. Dialogul s-a legat imediat, după câteva minute vorbeam ca și cum ne știam de-o viață. La fel de firesc a decurs și interviul filmat pentru TVR, în curtea interioară a clădirii.
Pentru că, fără doar și poate, viața Clarei Moraru le poate servi drept model femeilor de 10 din România, publicăm mai jos amplul interviu acordat nouă , cu puțin timp în urmă, de – iată! – cea mai celebră româncă din Luxemburg.

Marina Almășan : – De unde îți vine numele (are vreo poveste a lui? ), cine îți sunt părinții, vorbește-mi despre locul copilăriei si, în general, despre copilăria ta.

Clara Moraru : – M-am născut la Tecuci, orășel din sudul Moldovei, pe care sigur îl cunoști prin faimosul său muștar! Am avut o copilărie frumoasă într-o casă cu cireși și vișini, in care imi plăcea să mă cațăr, să culeg fructele de îndată ce prindeau culoare, precum și cu iepurași cu ochi albaștri, pe lângă alte animale de casă. Probabil pentru că eram cea mai mică din cei 4 frați, părinții mei, Stana si Vasile, au fost foarte puțin stricți cu mine față de fratele și surorile mele. Ambii mei părinți au lucrat in controlul calitătii, mama în domeniul ambalajelor metalice iar tata in domeniul produselor alcoolice. (Interesant că mi-am facut teza finală din cadrul Masterului in Management pe tema « Managementul calității aplicat proiectelor culturale »! ).
Toți din familia mea mi-au folosit primul meu prenume, Daniela, ca și la scoala, de altfel. Când aveam 9 ani, părinții au divorțat. Deși mi-a lipsit modelul masculin al tatălui, eu am fost mereu o persoană pozitivă și m-am concentrat pe partea pozitivă a lucrurilor. Asadar acest divorț mi-a oferit posibilitatea unui nou început al unei etape importante pentru dezvoltarea mea ulterioară. In primul rând, divorțul a adus cu sine mutarea într-un alt cartier, ceea ce a însemnat mutarea la o altă școală. Schimbând școala, copilul de aproape 10 ani care eram atunci, a vazut ocazia unică de a mă prezenta cu al doilea prenume al meu, Lăcrămioara, care îmi placea foarte mult, dar care nu era folosit din nefericire de nimeni. In plus, am vazut ocazia de a scăpa de frustarea de a nu fi unica, pe care o resimțeam în clasa anterioara unde mai era o colega care se numea Daniela. De câte ori era chemată Daniela la tablă, se punea întrebarea “care Daniela?” Nu mă simțeam valorizată sau unică în acel context, iar divortul părinților a permis o schimbare importantă.

În al doilea rând, clasa mea era cea mai bună din scoala unde mi-am inceput studiile, ceea ce însemna că era dificil să ajung prima sau printre primii din clasă. Imi amintesc emotiile și frustrările mele de copil, atunci când se alegeau sefii de grupă, când se dădeau diferite insigne sau premiile de sfârșit de an. Schimbând scoala, mi-am propus să devin printre cei mai buni din noua clasă si să iau premiul I, ceea ce nu reusisem înainte de a mă muta.
Si asa a inceput “ etapa Lacramioara” din viata mea, cu rezultate excelente la scoală, în special la limbile străine, marea mea pasiune.
Mai exista un al treilea nume în viata mea : Clara. Acest nume este legat de etapa Luxemburg pentru că aici oamenii nu reușeau să pronunțe Lacramioara, iar Daniela era folosit doar în cadrul familial. Astfel Lacra, cum imi spuneau colegii din Ministerul culturii, anagramat a devenit Clara, care a devenit cumva numele meu de marcă, în Luxemburg.

Marina Almăsan : – Interesantă poveste! Să rămânem în zona copilăriei. Inclinația spre lumea literelor s-a manifestat încă de atunci? Ce povești îți plăceau, ce personaje, care au fost primele tale scrieri?

Clara Moraru : – Da, mereu mi-a plăcut mult să citesc. Citeam inclusiv când mâncam, deși știu că nu e un obicei bun! Imi plăceau mult povestile din toată lumea, aveam senzația că și eu călătoresc cu personajele din cărți. Dar cel mai mult m-a marcat cartea Shogun. Eram în primul an la liceu când am descoperit-o si 3 zile si nopti am devorat cele 2 volume. O zi nici nu m-am mai dus la cursuri!
De scris, am scris pentru prima oară când aveam 12 ani. Eram in asociatia prietenilor cărții care fusese inființată de Stefan Andronache, pe atunci directorul Bibliotecii municipale din Tecuci, unde am copilărit. Dânsul m-a încurajat să scriu si să particip la un concurs literar organizat de bibliotecă. Am participat cu proză si cu poezie și chiar am primit un premiu pentru poezie. In 2009 mi-am publicat prima carte în Luxemburg si în 2010 o a doua, ambele cu sfaturi pentru femeile care își doresc să avanseze în carieră, despre femei de succes din diferite domenii de activitate precum și despre rolul rețelelor de femei în orice carieră profesională.
Anul acesta am început să scriu povești pentru copii. Am scris deocamdată trei și esti prima careia ii împărtășesc că mi-ar place tare mult sa le public intr-o bună zi și să le dedic prietenului meu, care a fost cel care a insistat să îi spun o poveste…

Marina Almășan : – Când te hotărăsti, cunosc o editură tare bună! 😊 Ce fel de școlăriță ai fost? Ce materii ți-au plăcut? Ce materii ai urat? Ce hobby-uri aveai?

Clara Moraru : – Am fost o scolăriță foarte bună și am participat la multe olimpiade. Nu îmi plăcea să tocesc, învățam mai mult ascultând, iar acasă citeam si reciteam până când rețineam.
Mi-au plăcut mult limbile străine, literatura, filozofia, psihilogia, logica, istoria religiilor și mai puțin matematica, fizica sau chimia.
Citeam mult si biblioteca municipala Stefan Petica din Tecuci era ca și a doua mea casă. Dintotdeauna mi-a placut și să dansez si, de când aveam 4 ani, am mers la diferite cursuri si ansambluri de dans : balet, dans popular, dans modern… Am practicat de asemenea atletismul si voleiul.

Marina Almășan : – Wow, deci ai fost un copil multilateral! Cum ți-ai ales drumul în viață? Ai ascultat de sfaturile celor din jur?

Clara Moraru : – Nu prea pot spune că mi-am ales drumul, mai degrabă m-am adaptat la oportunitățile care mi s-au prezentat în timpul anilor. Imi plăceau limbile străine și contactul cu oamenii, de aceea am făcut multă muncă voluntară care mi-a oferit multe satisfacții si mi-a permis să cunosc oameni deosebiți și să învăț mult de la ei. Nu prea m-am lăsat influențată de sfaturile care mi s-au dat. De exemplu, când eram în clasa o opta, profesoara mea de chimie mi-a sugerat să aplic la liceu la profilul chimie-fizică, pentru că aveam note bune. Insă mie îmi plăceau materiile de la profilurile umane, așa că am ales profilul de limbi străine, deși acea clasă nu era considerată printre cele mai bune.

Marina Almășan : – Până la urmă, ce-ai ales, nu a fost chiar rău! Cum a intrat Luxemburgul în viața ta?

Clara Moraru : – Eram in timpul studenției când am avut oportunitatea de a lucra ca voluntar în echipa de organizare a unei conferințe prin care președintele României de atunci, Emil Constantinescu, lansa o campanie pentru ca Sibiul să devină patrimoniu mondial Unesco și în același timp să atragă fonduri pentru renovarea orașului vechi. Atunci m-am ocupat, timp de 3 zile, de o delegație din care majoritatea era din Luxemburg. Aceasta a fost prima legatura cu Luxemburgul și mărturisesc că atunci nu cunoșteam mai nimic despre această țară. Am păstrat legatura cu mai multe persoane din această delegație și apoi i-am ajutat, câțiva ani ca voluntar, în diferite proiecte pe care le-au organizat la Sibiu sau Alba Iulia. Mai târziu mi-au cerut ajutorul în cadrul proiectului Casa Luxemburg, la care nu reuseau să avanseze și mi-au propus să vin 3 luni la Luxemburg pentru a-i ajuta concret să gasească soluții la problemele pe care le întâmpinau.

Marina Almăsan – Și…. Care a fost prima ta impresie despre țară/oraș?

Clara Moraru: – Prima oară am venit la Luxemburg cu mașina după o călătorie la Paris. Cum am trecut frontiera, a început să plouă, asa că prima impresie n-a fost prea pozitivă! Din fericire, am descoperit mai apoi o țară și o capitală cu multe spații verzi, elegantă, curată si cu oameni care vorbeau toți multe limbi, un vis pentru mine care sunt pasionată de limbile straine.

Marina Almășan : – Ce anume te-a determinat să rămâi? Iți doreai oricum să pleci din România, oriunde numai sa pleci? Sau te-a cucerit patria adoptivă?

Clara Moraru : – Mă simțeam foarte bine la Sibiu, lucram la proiecte foarte interesante și nu am încercat neapărat să mă stabilesc la Luxemburg. In primul an am lucrat 3 luni, după care m-am întors acasa, în al doilea an m-au chemat pentru un proiect de 6 luni, în al treilea an pentru 9 luni și a patra misiune, în anul 2000, a fost de 1 an, moment în care mi-am inceput un MBA la Jack Welch College of Business al Universitatii americane « Sacred Heart” care avea un campus secundar în Luxemburg. Cand mi-am terminat MBA-ul in august 2003 am făcut ceea ce fac cam toți studentii când își termină MBA-ul: mi-am creat propria mea firmă. Majoritatea prietenior îi aveam acum în Luxemburg și majoritatea prietenilor apropiati din Sibiu plecaseră și ei în alte țări. Asa că a fost o decizie usoară, aceea de a încerca să construiesc ceva în Luxemburg.

Marina Almășan : – Refuz să cred că totul a fost foarte ușor, de la început! Cu ce te-ai obișnuit cel mai greu, aici, in Luxemburg? Care sunt diferențele capitale față de România?

Clara Moraru: – Cel mai greu m-am obișnuit cu faptul că restaurantele sunt deschise la prânz doar intre orele 12.00 si 14.00 si că majoritatea magazinelor se închid la ora 18.00 (in afara supermarketurilor și a benzinăriilor).
Sunt multe diferente de mentalitate, de energie, de organizare, de timp de reacție, de calitate a serviciilor. Chiar am scris si, mai apoi, publicat o lucrare, în cadrul unui curs de comunicare interculturală făcut în timpul MBA-ului, despre diferentele dintre Romania si Luxemburg, in ceea ce privește modul de a face afaceri. Acum voi mentiona doar trei puncte ce țin mai mult de modul diferit în care comunicăm și interacționăm :
1. Oamenii de aici folosesc foarte puțin sau deloc ironia si cinismul în comunicare, comparativ cu românii. Observ acest lucru de cele mai multe ori când sunt în Romania, sau când petrec timp cu români care locuiesc în Romania.
2. Nivelul de energie și pasiune pe care il exprimă deschis oamenii este diferit. Românii sunt mult mai directi și iși exprimă mai mult sentimentele, pasiunile opiniile, comparativ cu luxemburghezii. O petrecere luxemburgheză va fi foarte diferită de o
petrecere românească, la care, în 99,9% din cazuri se va dansa. Sau diferențele de opinie sau certurile sunt exprimate mult mai voalat pentru că trebuie evitat “să ii iei fața” celuilalt, ținând cont că țara e așa de mică și riști să te întâlnești și să trebuiască să colaborezi cu persoana pe care poate nu o agreezi. In plus, nu stii niciodată cine este rudă cu cine si trebuie limitat riscul de a-ți creea probleme, pentru cș ti-ai exprimat o opinie negativă despre cineva. Asta este valabil si in politică, unde poți să critici ideile pe care le propun ceilalti candidați, dar asta se face fără injurii sau atac la persoană, pentru că nu se știe niciodată când va fi nevoie să faci o alianță cu un adversar politic, pentru a forma guvernul.
3. Faptul că mulți luxemburghezi ajunși în functii foarte importante prin anii ‘70-‘80, nu aveau foarte multe studii, a contribuit probabil la faptul că majoritatea luxemburghezilor sunt mai simpli și mai modești decât românii sau alte nații.

Marina Almășan : – Mi-ai spus niște lucruri foarte prețioase, pentru viitoarea mea carte cu impresii despre Luxemburg! Sa ne întoarcem la parcursul tău profesiinal. Care a fost primul tău job de aici ?

Clara Moraru: – Primul meu job a fost la Ministerul Culturii, la Serviciul de monumente istorice. Il asistam pe director în cadrul diferitelor proiecte bilaterale dintre Luxemburg și Romania, precum « Casa Luxemburg », sau itinerariul cultural « 100 de ani in 100 de minute » de la Sibiu.

Marina Almășan – Cum te-ai descurcat cu limba? 
Clara Moraru : – Particularitatea Luxemburgului este că există 3 limbi oficiale : franceza, germana și luxemburgheza. In prima mea misiune la Ministerul culturii am folosit franceza, deci m-am descurcat excelent pentru că era limba mea preferată încă din scoala generala. In ceea ce priveste celelate două limbi, am luat cursuri în anii următori, dar nu aveam prea multe oportunitati să le vorbesc, foloseam în principal franceza si engleza.

Marina Almăsan: – Cum ai evoluat, în plan profesional? Ți-a fost greu să te impui, ca emigrant?

CIara Moraru : – In primii 4 ani am avut 4 misiuni la Ministerul Culturii si în acelasi timp și la Institutul European pentru Itinerarii culturale al Consiliului Europei. In 2000 am avut și o misiune marketing la Cargolux Airlines, aceasta fiind singura mea experiență în mediul corporate. S-a terminat mai rapid decât mă gândeam, pentru că în acea perioadă a avut loc atacul din 11 septembrie și intreaga industrie a transportului aerian, atât de pasageri cât și de cargo a fost bulversată. Dar tot răul spre bine, în cazul meu, pentru că, in februarie 2001, “Jack Welch College of Business” al universitatii Sacred Heart University unde imi începusem acel MBA, mi-a oferit un post cu jumătate de normă, in schimbul plății studiilor și al chiriei mele. A fost o șansă extraordinară, pentru că altfel nu mi-as fi permis financiar la acea vârstă să fac un MBA. Pe lângă acest post am avut și o misiune marketing la Luxembourg City Tourist Office si o alta la Institutul european pentru Itinerarii culturale. Anul 2001 a fost destul de intens, pentru că aveam trei joburi, plus studiile, care erau seara, de 2 sau 4 ori pe săptămână.
Intre 2002 si 2003 îmi amintesc că am trimis foarte multe cv-uri pentru posturi interesante și bine platite. Dar n-a fost să fie, faptul că trebuia solicitat un permis de muncă pentru mine bloca foarte multi angajatori. Astfel că în august 2003 când mi-am terminat MBA-ul m-am hotarat să imi deschid propria firmă, la inceput axată pe servicii de interpretariat de conferință și mai apoi pe cursuri de limbi. As fi putut să mă întorc la Sibiu, dar adevarul este că dupa 7 ani la Luxemburg, îmi plăcea mult mediul international, oportunitatea de a vorbi multe limbi si nu aveam nimic de pierdut dacă încercam ceva pe cont propriu, cum am făcut și la Sibiu, atunci când imi deschisesem primele 2 firme (un restaurant “Drumul matasii” si o agentie de turism “Transylvania Tours”).
Din 2003 si până acum m-am dedicat școlii de limbi și centrului de traducere, dar pe lângă ele am inițiat multe alte proiecte. Marele avantaj de a avea propria mea firmă a fost mereu că puteam decide în ce îmi investeam resursele. Astfel, am creat Festivalul limbilor si culturilor, Inspiring Wo-Men Business Club, Leadership Academy, am publicat 2 cărți, diferite articole și, timp de 2 ani, chiar si o revista, am organizat timp de 7 ani mai mult de 100 de evenimente, precum conferințe, seminarii și ateliere, am creat trofeele Top Company for Gender Equality, Inspiring Woman of the Year si Inspiring Man of the Year iar din 2015 am început să concep și să public (pe baza propriei mele experiențe de învățare, precum si pe baza studiilor mele de lingvist) materiale ludice de învățare a limbii luxemburgheze, care sunt singurele pe piață, în afara cărtilor. Am publicat deja 5, iar anul trecut am lasat și o aplicatie mobilă pentru învățarea luxemburghezei.
In ceea ce priveste statutul meu de emigrant, poate că intr-adevăr, mi-a fost mai greu să mă impun decât i-ar fi fost unui luxemburghez, dacă mă gândesc la faptul că nu aveam o rețea de prieteni, colegi sau familie, care să mă sustină. Dar pe de altă parte, venind din exterior, am putut vedea oportunitați pe care luxemburghezii nu le-au văzut. Având experiențe foarte diverse în comunicare, jurnalism, antreprenoriat, organizare de evenimente, creare de asociatii si cluburi, am avut un mare avantaj față de mulți dintre luxemburghezi, care poate sunt mai specializați pe doar un domeniu de activitate. In general, lumea afacerilor nu este ușoară pentru nimeni și personal am simțit că în Luxemburg am avut șansa să construiesc ceva pe propriile mele puteri, fără să îi datorez nimănui nimic. Este o mare satisfacție.

Marina Almășan : – Ai făcut, la un moment dat, un pas foarte important : ai intrat in politică. Detaliază, te rog!

Clara Moraru : – Interesul pentru politică s-a născut în momentul in care am auzit de candidatura lui Klaus Iohannis la președenția Romaniei. (Avusesem ocazia să lucrez cu dânsul și cu echipa din Primăria Sibiu, în perioada când fusese primar.) Atunci am luat prima poziție politică : mi-am facut un selfie cu mesajul « Eu il votez pe Klaus Iohannis » și l-am postat pe Facebook. Am fost bucuroasă când mai multi prieteni din diferite țări au făcut același lucru. După reușita dânsului la alegeri, am fost contactată să creez organizația PNL Luxemburg și am devenit presedintă. In același timp, am devenit membră și în Consiliul PNL Diaspora, care se ocupă de toate filialele PNL din afara granițelor Romaniei. A fost o experiență interesantă. Am fost chiar pe lista candidaților din diaspora, care urma sa fie propusă conducerii partidului spre aprobare pentru Parlamentul României. Insă în acel an a venit Klaus Iohannis la Luxemburg, în vizită de stat. S-au organizat multe evenimente pe perioada șederii lui si datorită excelentei relații pe care o aveam cu ambasadoarea României de atunci, Roxana Iftimie, am participat la cele mai importante, printre care și o cină mai restrânsa la Palatul ducal. Acolo am revăzut-o pe Erna Hennicot-Schoepges, fosta ministra a culturii din perioada când am venit eu în Luxemburg si multumită căreia a început colaborarea strânsă dintre Romania si Luxemburg. Când i-am spus că sunt presedinta partidului lui Iohannis în Luxemburg (partid care face parte din aceeasi familie politica cu partidul CSV pe care dânsa l-a prezidat, fiind singura femeie președintă din istoria partidului), mi-a propus să mă introducă unor persoane din conducerea partidului. Astfel am cunoscut primele persoane din CSV (in traducere Partidul Crestin Social), printre care și deputatul Serge Wilmes, care urma să devină cap de listă în alegerile locale din orasul Luxemburg , în anul urmator (2016). El m-a invitat la o reuniune care a durat vreo 40 de minute exclusiv în limba luxemburgheză, după care m-a intrebat dacă vreau să mă implic în politica luxemburgheză.
Eu , din 2004 până atunci, fusesem foarte implicată în Luxemburg, în special în promovarea femeilor și a egalității șanselor. Am avut ocazia să colaborez cu politicieni la toate nivelele în cadrul diferitelor mele proiecte. Analizându-mi activitatea, mi-am dat seama că progresul cel mai semnificativ, în orice domeniu, s-a facut doar când s-a avut voință si putere politică. Mă gandesc, de exemplu, la colega mea de partid pe care o admir mult, deputata europeana Viviane Reding, fosta vicepresedintă a Comisiei Europene, multumită căreia nu se mai plătesc taxe de roaming in Europa, sau datorită căreia s-a votat o lege europeană ce stipulează ca toate consiliile de administrație ale intreprinderilor cotate la bursă să aibă, până în 2020, cel puțin 40% femei.
După această analiză foarte realistă, m-am hotărât să las alte persoane să continuie munca incepută de mine în cadrul rețelelor de femei si să mă implic în politică, unde consider că am mai multe șanse să pot contribui, în viitor , în mod semnificativ, la schimbări pozitive în comunitatea, orașul și țara în care trăiesc. 
Un an mai tarziu dupa discutia noastra, deputatul Serge Wilmes m-a invitat să fac parte din echipa lui de candidati în alegerile din capitală, o echipă foarte dinamică si motivată, formată în majoritate din tineri (el avand 34 de ani). Am avut rezultate extraordinare, în aceste prime alegeri : aproape 5000 de voturi, ceea ce mă incurajează mult. In experienta în sine a fost grozavă : pe de o parte, mi-am făcut multi prieteni în echipă si am cunoscut foarte multi oameni, iar pe de altă parte, deși eram de mai puțin de un an în partid, mi s-a permis să vin cu idei inovatoare, precum organizarea unui Speed dating electoral sau a unei dezbateri politice, combinată cu un concert de jazz.
In urma alegerilor am primit responsabilitatea de a reprezenta partidul în Comisia consultativă pentru egalitatea între femei si bărbați din primăria Luxemburg. In plus, am devenit membră în Comisia pentru integrare din cadrul Primăriei, o comisie foarte importantă pentru oraș, in opinia mea, pentru că, în Capitală, mai mult de 70% dintre locuitori nu sunt luxemburghezi si integrarea celor mai mult de 150 de nationalități rămâne una dintre provocările principale.

De anul trecut am început să colaborez si cu deputatul Claude Wiseler, care ar trebui să devină prim ministru în urma alegerilor din octombrie, cu care mă înțeleg bine și pe care îl admir pentru seriozitatea cu care studiază dosarele de care se ocupă si pentru modul în care își dedică timpul si energia pentru partid si comunitate in general. Asta imi place cel mai mult, de fapt, în politica din Luxemburg : interesele comunitătii sunt puse înaintea intereselor personale, sunt organizate foarte multe dezbateri pe teme precum educația, micile intreprinderi, sau mobilitatea în care chiar incercăm să identificam soluții inovative la provocările cu care ne confruntăm în oras și țară. Imi place că pot să învăț mult de la lideri si colegii din partid și că sunt câteva persoane pe care le admir. Este un element esential pentru mine, atunci când mă implic intr-o echipă.

Marina Almăsan – Numește, te rog, 5 din succesele tale, de când trăiești în Luxemburg.

Clara Moraru : 1. Mi-am creat, în 2003 – 2004, propria mea firmă
2. Am fost aleasă, în 2013, « Woman inspiring Europe » (in traducere Femeia care inspiră Europa) de către Institutul European pentru Egalitatea in Gen (IEGE) al Comisiei Europene.
3. Am devenit, în 2016, prima candidată româncă, la alegerile din capitala Luxemburgului.
4. Mi-am oferit cadou, la aniversarea mea de 40 de ani, un curs de o lună la una dintre cele mai prestigioase universitati din lume, INSEAD, la care am mai făcut încă alte 2 cursuri de marketing avansat si un curs pentru certificarea ca director independent, și am fost prima românca din istoria universității.
5. Am conceput 6 materiale de învățare a limbii luxemburgheze : 5 produse imprimate și o aplicatie mobilă. Este o mare onoare pentru mine să pot să contribui cu cunoștintele mele la promovarea limbii și culturii locale, este modul meu de a-mi exprima recunoștința față de țara mea de adoptie.

Marina Almășan : – Te felicit pentru toate aceste izbânzi! Hai să zăbovim puțin asupra proiectului tău inedit, de învățare a limbii luxemburgheze de către străini!

Clara Moraru: – In cadrul taberelor de limbi străine pe care le organizăm pentru copii,
încă din 2004, noi folosim multe jocuri si activitati ludice pentru că promovam o învățare prin joc. Pentru că procesul de învățare a limbii luxemburgheze, prin care eu insămi am trecut, a fost unul greoi și puțin motivant, m-am gândit că ar fi bine dacă ar exista materiale ludice și pentru adulții care învață luxemburgheza și pe care aceștia să le folosească fie când sunt singuri, fie in familie sau în cadrul unui curs de limbă.
Astfel , în 2015 am publicat primul produs intitulat “100 de expresii in luxemburgheză » cu cartonașe colorate conținând pe o parte expresii in luxemburgheză, iar pe cealaltă parte traducerea lor în 4 limbi diferite.
Apoi am creat un joc lingvistic « Cine sunt ? » , pornind de la jocul în care lipim un nume pe fruntea cuiva și persoana trebuie să pună întrebări pentru a afla numele personajului pe care il poartă pe frunte. Pentru că în luxemburgheză lipsesc textele gen ghicitori, am ales 55 de personaje din Luxemburg si din lume (incusiv din România! ), din diferite domenii de activitate (sport, istorie, literatură, politică etc) unde conceptul era exact opus celui folosit în taberele pentru copii. Fiecare personaj era prezentat cu o serie de fraze simple, care ajutau cititorul să ghicească identitatea fără insă a-i indica numele.
Apoi mi-a venit idea de a concepe și publica un calendar de birou pentru învățarea limbii luxemburgheze, intitulat « 365 de zile pentru a învăța luxemburgheza », care să permită atingerea nivelului A1 in 365 de zile, prin lecții scurte si eficiente. Acesta a fost cel mai dificil proiect. Dacă partea de concepție a conținutului nu a fost grea pentru că am studii de filologie si lingvistică, partea de corectare a textului în limba luxemburgheză a fost o mare provocare. Am lucrat cu 2 profesori și lingvisti luxemburghezi și de multe ori nu eram toti trei de acord care este forma corectă a unui cuvânt. Niciodată mai avusesem o astfel de problemă, când publicam articole sau chiar cărți în engleză, franceză sau română. Dificultatea a venit din faptul că luxemburgheza a fost, până acum vreo 20 de ani, considerată un dialect nemțesc. Fiind o limbă relativ nouă, ortografia ei încă evoluează si de aceea există diferite versiuni scrise ale aceluiași cuvânt. Fianlizarea acestui proiect mi-a luat aproape un an și acum il transformăm în continut interactiv, in aplicația mobilă care se intituleaza « 365 Days Luxembourgish ».
Un alt proiect la care mi-a plăcut mult să lucrez a fost unul despre expresii idiomatice ilustrate si explicate. Am descoperit multe lucruri noi despre cultura populară din Luxemburg, precum și despre expresii asemănătoare, care există în alte limbi, unele chiar în Romania. De exemplu, noi avem expresia « Sunt în al noulea cer » pentru a spune că sunt foarte fericit. Pentru a exprima acelasi sentiment de fericire, luxemburghezii spun « Sunt în al șaptelea cer ».
In 2017 am conceput și publicat un prim material și pentru copii : o valiză cu primele 100 de cuvinte în luxemburgheză, engleză si franceză, care este de fapt primul material care există pe piață pentru copii, în afara cărților ilustrate. Pentru că anul trecut s-a dat o lege care impune ca , în toate creșele (inclusiv cele in limba engleza) să fie alocat un timp minim de practică a limbii luxemburgheze iar la vârsta aceea ei încă nu pot citi cărți, cam toate creșele din țară folosesc acum acest material, creat de mine.
Este o mare satisfactie când mă întâlnesc cu profesori de limba luxemburgheză care îmi multumesc pentru produsele publicate si îmi spun că le folosesc la cursurile pe care le predau, fie la nivelul primăriilor, fie în scoli private. De doi ani organizez lunar și serate gratuite de practică a limbii luxemburgheze, în fiecare lună într-o altă cafenea, bar sau restaurant, la care poate participa orice persoană interesată.

Marina Almășan : – M-ai dat gata! De mâine mă apuc să învăț luxemburgheza, după metoda ta! 😊 Cum s-a manifestat simpatia luxemburghezilor față de tine? Te consideră “una de-a lor”?

Clara Moraru : – Luxemburg a devenit ceea ce este astăzi și mulțumită străinilor care s-au stabilit aici, așa că mulți ani străinii se simțeau acasă chiar dacă nu vorbeau limba luxemburgheză. In 2015, guvernul recent ales a organizat un referendum prin care întreba populația dacă este de acord sau nu ca străinii să poate primi drept de vot la nivel național. Rezultatul a fost un NU coplesitor, mai mult de 90% din populatia luxemburgheza care a votat. Asta nu ar fi asa de grav pentru că nici în Romania sau alte țări, străinii nu pot vota in alegerile legislative. Partea mai proastă a fost că, în urma acestui referendum, populatia din Luxemburg s-a scindat între luxemburghezi și straini, între “noi” si “voi”, ceea ce nu se întâmplase niciodată înainte. Acela a fost și momentul când s-a început să se promoveze mai puternic limba luxemburgheză. De aceea cred că aș fi foarte naivă să cred că mă consideră “una de-a lor”. Eu am luat și cetatenia luxemburgheza abia in 2015 si cred că sunt două tabere: unii care se bucură de faptul că le promovez limba și cultura și deci mă apreciază si stimează, si, respectiv, altii care se întreabă ce aș putea face eu bine/ mai bine decât unul de-ai lor, adică născut și crescut în Luxemburg. Pe de alta parte, Luxemburgul are nevoie de străini pentru a putea continua să se dezvolte din toate punctele de vedere. Eu pot fi una dintre punțile de legătură dintre diferitele comunități, atât în domeniul lingvistic, în domeniul integrării la o vârstă adultă sau în politica locală. Pentru că am experimentat diferitele provocări cu care majoritatea strainilor se confruntă.

Marina Almașan : – Au luxemburghezii vreun român celebru, pe care-l știu si respectă foarte mult?

Clara Moraru: – Cred că Nadia Comăneci este destul de cunoscută și respectată.

Marina Almășan : – De fapt, am și întâlnit-o, menționată de tine în cărțile pe care le-ai publicat! Am observat, de altfel, că și tu faci eforturi de a promova, în felul tău, România…

Clara Moraru : – Imi place să le arăt oamenilor de toate nationalitățile că România este o țară cu oameni foarte competenți, talentați și pasionați de ceea ce fac. Cred că fiecare român din afara granițelor este, într-un fel, o carte de vizită pentru România. In ceea ce mă privește, consider că cea mai bună promovare o fac prin activitatile mele profesionale, prin modul în care mă implic în cauza promovarii antreprenoriatului feminin,a egalității de gen sau în politică.
Apoi, am fost prima care a organizat, la Luxemburg , o recepție pentru comunitate, cu ocazia zilei noastre nationale, eveniment la care am adus artisti români. Iar atunci când nu am organizat eu ceva personal, am susținut diferite proiecte ale ambasadei sau ale asociațiilor românești care s-au înmulțit în ultimii ani și fac lucruri grozave pentru comunitate, în special Asociația Luxembourg – Roumanie, care în 2019 va sărbători 30 de ani de existență. De asemenea, eu am fost organizatoarea întâlnirii reprezentanților românilor de pretutindeni la Luxemburg la semnarea tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, care a atras cam 250 de persoane din toata lumea.
Alte modalitati de a promova Romania prin activitatea mea profesionala sunt introducerea, în primul meu material de învățare a limbii luxemburgheze, a unei traduceri în limba română, alături de engleza, franceza si germană, includerea între cele 55 de personalitati prezentate în jocul lingvistic “Cine sunt?” , a trei români celebri: Nadia Comaneci, Constantin Brâncuși și Eugen Ionescu, organizarea unui seminar intitulat “Don’t be scared of getting close to Romanians” sau a unor conferințe despre limba luxemburgheza din punctul de vedere al unei lingviste romance, fie la ambasada Romaniei sau cu asociatia Luxembourg-Roumanie, in cadrul anului european al patrimoniului cultural.
Anul trecut am provocat două prietene pasionate de ia romaneasca, Stefania si Raluca, să demareze o conferință în care să explice particularitățile iei, tehnica de cusut si modelele folosite. Eu le-am oferit cadrul necesar pentru conferințe si am mediatizat evenimentele, care s-au bucurat de mult succes și au dat o vizibilitate suplimentară iei noastre. Anul acesta le-am susținut să aducă o expozitie de 44 de ii la Curtea europeană de justiție din Luxemburg, care a fost foarte admirată de mii de oameni, timp de 2 luni.
Si lista ar putea continua…

Marina Almășan – Este, într-adevăr, spectaculos tot ceea ce faci, pentru țara ta! Ce face însă Clara Moraru in timpul său liber? Mai are parte de așa ceva?

Clara Moraru : – Unele activități le fac singura sau cu prieteni, ca, de exemplu, dansez salsa (stil cubanez), merg la piscina termala si saună, susțin si particip la diferite proiecte de caritate sau ale diferitelor comunitați din Luxemburg și, nu în ultimul rand, particip la activități politice . Recent am demarat o initiativă pentru a aduce mai multe femei în politica luxemburgheză, pentru început mi-am propus să mobilizez 100 de femei care nu au au mai avut o activitate politică.
Pe de alta parte, timpul liber mi-l impart și cu prietenul meu si impreună ascultăm muzică sau mergem la câte un festival de deep house, gătim (el este foarte pasionat de bucătărie), creem parfumuri și lotiuni de corp cu uleiuri esențiale, călătorim des, de obicei o dată pe lună, împreună dar și fiecare separat.

Marina Almășan : – Apropo de călătorii, fă-mi, te rog, un Top 5 al locurilor din Luxemburg pe care le ai “la inimă”!

Clara Moraru : – Cartierul Grund din Orașul vechi este cu siguranță preferatul meu. Clădirile au personalitate, râulețul cu cele câteva poduri creează un peisaj de poveste ! Am avut marele noroc să lucrez, încă din primul an, în clădirea Serviciului de monumente istorice si a Institutlui european al itinerariilor culturale, care sunt chiar acolo, înconjurate de stâncile monumentale. Este fabulos !
Apoi Parcul Merl, la 50 de metri de biroul meu, este unul dintre locurile mele preferate pentru un capucino, duminica.
Cercle Munster este un club privat în stil englezesc, unde am organizat majoritatea evenimentelor Inspiring Wo-Men. Este rezervat membrilor și invitatilor nostri și serviciul este de 7 stele.
Cafeneaua literara Bovary este o braserie decorată foarte frumos, cu multe cărți, si care propune multe evenimente culturale și concerte live, ceea ce eu apreciez în mod deosebit și nu se prea întâlnește în restul Luxemburgului.
“Come à la maison” este un restaurant care face parte dintr-un complex deschis într-un mare magazin de mobilă și obiecte decorative, care include și o Foccaceria, o zonă dedicată degustării vinului, o cafenea etc. Designul diferitelor zone se schimbă regulat și obiectele pot fi cumpărate, atunci când iți place ceva din decor. Când merg acolo, am senzatia că sunt, pentru câteva ore, în Italia.

Marina Almășan : – Vom ține seama de recomandările tale! 😊Cu România, cum păstrezi legătura?

Clara Moraru: In primul rând, îi recompensez cei mai talentați copii români din orașul
meu natal, Tecuci, si de la Colegiul National Spiru Haret, oferindu-le “bursele Clara Moraru”. Aici am echipat si doua laboratoare de informatică, dintre care unul îmi poartă numele. Anul acesta, bursele au fost oferite pentru al 8-lea an consecutiv si mă bucur să motivez si să pun în valoare performanțele copiilor. In 2012 am invitat bursierii din acel an în Luxemburg, împreună cu 2 profesori si un părinte, li s-au organizat vizite la diferite institutii prestigioase precum Oficiul de publicații al Uniunii Europene si apoi i-am prezentat, în cadrul unei Gale speciale. In alt an le-am oferit, pe lângă burse, si o excursie la cele mai bune universități din Ardeal, pentru a-i ajuta în decizia de a alege o universitate mai tarziu.
Pastrez legatura cu Romania și prin familia mea, și prin prietenii pe care îi am în Romania.
Acum doi ani am initiat și proiectul “Gala copiilor români din Luxemburg”, care, în primul an, a recompensat 4 copii români talentați, care au obtinut premii la concursuri in diferite domenii (muzica, sport etc) aici, în Luxemburg.

Marina Almășan : – Te văd neobosită, de aceea te voi intreba care-ți sunt planurile de viitor?

Clara Moraru: – In rimul rând, imi doresc să continui să fiu fericită în cuplu, îmi doresc să continui să profit de fiecare zi din viața mea în compania persoanelor care-mi sunt dragi, să continui să călătoresc și să dansez. Apoi, imi doresc să reușesc transformarea digitală a fimei mele în domeniul cursurilor de limbi, imi doresc să îmi continui activitatea politică si să fiu și mai pregatită pentru urmatoarele alegeri locale (care au loc o data la 6 ani), imi doresc să pot continua să fac bine în jurul meu.

Marina Almășan : – Iti doresc din toată inima să-ți vezi visele împinite! Și pentru că acest interviu este și despre Luxemburg, ce trebuie să știe, în primul și-n primul rand, cineva care vrea să se stabilească in Luxemburg?

Marina Almăsan: – Luxemburgul este o țară care oferă multe oportunități interesante persoanelor calificate și care vorbesc bine câteva dintre limbile oficiale, dar mai puțin celor care nu au nici o calificare și nu vorbesc decât limba română.
Cineva care ar vrea să se stabilească aici fără să aibă un contract de muncă, ar trebui să aibă fie o rudă sau un prieten apropiat la care să poată locui o perioadă, fie un capital de început, care este esențial pentru închirierea unui apartament (chiria pe 2 sau 3 luni este blocata într-un cont bancar, pe toată durata închirierii + chiria pe o lună, care trebuie plătită proprietarului în avans + taxa de inchiriere, dacă se trece prin agentie imobiliară și care este chiria pe o lună). De asemenea, pentru a putea închiria un apartament, se cere prezentarea contractului de muncă, necesar și pentru deschiderea unui cont bancar.
In Luxemburg sunt multe asociații românesti și, din 2017, inclusiv o școală românească,ale cărei cursuri au loc sâmbata si care le propune copiilor cursuri de limba română, dar și de artă sau teatru.
Comunitatea romanească este in topul 3 al comunităților care au crescut cel mai rapid în ultimii ani si momentan sunt mai mult de 5000 de români în Luxemburg.

Marina Almășan : – In final, care este deviza ta în viață / sau, variantă: spune-ne un proverb luxemburghez care ți-a plăcut

Clara Moraru : – Deviza mea este « Nimic nu este imposibil. » De aceea am și publicat două cărți cu sfaturi de reușită în carieră și cu povești de succes ale unor femei din diferite domenii de cativitate, din Luxemburg (in prima carte), plus din Belgia, Franta si Germania (in a doua carte). Dacă eu și atâtea alte femei am reușit, în ceea ce ne-am propus, de ce nu ar reuși și alte femei ? Trebuie voință, cunoștințe în domeniul ales, precum și multă perseverență.