Mulți mă întreabă de ce nu-mi exprim convingerile politice și de ce nu am reacții la ceea ce se întâmplă în jur. Mă văd nevoită să repet : ca angajat al postului public de televiziune, eu nu am voie să mă exprim altfel decât în termeni de echidistanță. În privat – e treaba mea. Firește că am și eu poziții, opinii, îngrijorări, revolte și frici de tot felul. Am cutreierat lumea-n lung și-n lat și știu perfect ce înseamnă “să fie bine”. Am citit cărți cât nu încap intr-un platou de televiziune. Am vorbit cu oameni de toate felurile, am avut prieteni ( ba chiar și soți!😄) politicieni. În plus, fac parte din popor, chiar dacă pare că aș fi “altfel”. Nu sunt. Sunt bugetar, am unul dintre cele mai mici salarii din TVR ( nu pentru că sunt leneșă, ci mai degrabă incomodă), muncesc pe rupte în câte zece locuri deodată ca să-mi pot plăti dările la stat, să-mi pot ajuta părinții si copiii, și să-mi rămână și-un ban de haine, tuns, sală și manichiură, că doar îmi respect publicul și nu pot apărea oricum în fața lui. În alte televiziuni, banii aceștia îi plătește postul. La noi…prostul. Adică “vedeta”. Dar nu mă plâng. Vreau doar să nu mă extrageți din mulțime decât atâta timp cât sunt strict “pe sticlă”. Doar acolo par a fi altfel. Am și eu părinți pensionari, pe care îi tot liniștesc ca nu le va dispărea pensia muncită o viața întreagă și ca oricum, noi, eu și Sergiu vom fi alături de ei. Îi compatimesc însă pe batrâneii care nu au alături de ei o Marină și un Sergiu. Copiii mi-au plecat departe, că nu și-au mai gasit locul aici. Nu că ar fi dulai cu covrigi în coadă prin afară, dar e mult mai greu să fii umilit aici, în țara ta. În a altora, parca nu doare atât de tare. Vor fi concedieri? Păi…învățam despre asta încă de la școală, când citeam despre Capitalism. Nu trebuie să ne mire. Doar ni l-am dorit. Și, sincer, în unele locuri, poate chiar e nevoie de concedieri : sunt mulți care taie frunză la câini și-și umplu conturile. Da, știu, nu întotdeauna concedierile sunt drepte. Nu, multe nu sunt drepte în țara asta, și nu știu dacă se vor mai îndrepta vreodată, căci sunt prea aplecate spre pământ. Coloana vertebrală a ajuns un arc de cerc… Pe politicienii care ne conduc nu-i cunosc personal. Pe unul singur îl știu bine, suntem chiar prieteni și nu de azi, de ieri, ci de vreun sfert de secol. Îl prețuiesc mult și m-am bucurat că a ajuns vicepremier. În poza de mai jos era intr-o emisiune de divertisment , unde a demonstrat, cu prisosința, că nu e numai inteligent și spontan, ci că are și spirit ludic. Adică, știe să intre în joc. Acum a intrat într-un joc tare greu și m-aș bucura să nu mă dezamăgească. Și să-i tragă de mânecă pe colegii săi de “prăpăd”, atunci când o iau pe miriște. Spun “prăpăd”, pentru ca țara pe care au luat-o în primire a ieșit cam bulibășită din guvernarea anterioară. Greu de pus la loc cioburile. Și pacat că pe spinarea unor oameni care chiar n-au nicio vină că țara a ajuns aici. Sau…poate avem. Poate că am fost prea cuminți, decenii la rând, cautându-ne mereu scuze pentru inactiune. Cum ar fi, spre exemplu, faptul “că suntem angajații postului public și nu avem voie să avem atitudini partinice”..🫣🫣🫣
… Mai țineți minte cum, la “Ceaiul de la ora 5”, politicienii – în frunte cu președintii de țară, premierii, miniștrii și parlamentarii de top – veneau în platoul TVR dezinhibați, răspundeau, preț de două ore, ÎN DIRECT, la cele mai incomode întrebări, făceau față unor simpatice bășcălii în direct, erau populari și apropiați de cei care îi votaseră? Mie mi-e cam dor de vremurile alea….
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : DIOLEX
Comentează