Ea și El Ultimul romantic

Ce-am avut și ce-am pierdut?

Împliniri precare și impresionante liste de posibilități ne năpădesc. A venit sfârșitul anului, știi tu, perioada aceea în care-ți place să tragi linii! Nu pe nas și nici la propriul posterior pentru toate caznele pe care le-ai pricinuit ție și celor din jur în ultima vreme! Tot felul de bilanțuri apar la orizont pentru că avem plăcerea nebună, masochistă chiar, de a vedea cu proprii ochi că am fost incapabili să facem ce ne-am propus.
Ni se pare fascinant să adunăm, să recapitulăm și să uităm în maniera aceasta ce-am avut cu adevărat și ce-am pierdut în anul pe care, cu greu, cu disperarea de-al mai ține, îl încheiem într-o notă ușor tâmpă, la granița dintre sentimentalista disperare și clișeicul optimism.
Cred că între ceea ce avem și ceea ce ne-am dori stă exact fericirea. Nu aceea colorată și desenată mental, în fetișizări avangardiste. Nu fericirea despre conturi, reușite, succese, posibilități și iubiri fantastice. Fericirea de a avea ce-ți dorești fără să faci eforturi, fericirea de a fi tu într-o lume plină de indivizi care doar pretind că sunt ceea ce sunt.
Așadar, la final de an, care-ar fi lecția pe care trebuie să o învățam la capitolul reacții și așteptări? Planurile strică și dau peste cap toate variantele plauzibile și nonconformiste de-a trăi și-a iubi.
Relevant pentru tine și pentru mine nu e ceea ce am făcut noi în 2016, nici ce am fi putut face și din lene crasă am lăsat în derâdere, ci mai degrabă ceea ce ne-a fost dat și din păcat n-am știut să prețuim. Mai mult decât oricând mi se pare că lumea asta mare nu se învârte doar în cercul concentric al unui singur individ.
Circumferința este a noastră, drept și facem tot posibilul, ani de zile, s-o păstrăm cât mai lipsită de praf, dar restul, restul nu e al nostru și nici nu se referă la noi decât atunci când acceptăm că suntem prea egoiști, prea limitați, individualiști și lipsiți de scrupule în atingerea idealurilor.
Lumea e despre ce în jur, iar 2016 ne-a tras palme dure. Am trișat și-am fost loviți. Mie nu-mi plac recapitulările și nici nu preau să devin patetic în descrierea a ceva ce oricum are cea mai pronunțată urmă de patetism dintre tot ce există – timpul, dar totuși am avut la începutul lui 2016 o lume mai bogată în valoare, ce-a rămas acum uitată și părăsită de nume colosale – MORARU, PAPAIANI, BELIGAN, ALBULESCU, PASCU, ALEXANDRU, RUSAN, BUREF, PATRICHI, PECHEA, ERMURACHI, ENESCU, ECO, PRINCE, COHEN, MICHAEL, RICKMAN, SPENCER și mulți alții!
Ideea e simplă. În viață nu mai contează niciodată coordonate de tip extrarestu gen soartă sau destin. Astea-s pentru fariseii pupători de toate cele care preferă povești, decât realități. Domnilor, viața e crudă, dură, oamenii mor, nu pentru că le e scris, ci pentru că totul e dur și greu și oarecum nedrept. Toate de asta, decât fantasme, ne-ar interesa pentru 2017, mult mai bine, cum să trăim fără să ne lăsăm în voia sorții și mai important să iubim ce avem până nu pierdem!
Oamenii nu trăiesc în azi și cu atât mai puțin se vor duși în ieri. Au o fascinație bolnavă pentru viitor, uitând astfel că cel de pe urmă n-are noimă și nici logică fără celelalte două componente esențiale și dacă vreodată crezi că vei reuși fără ele, te asigur prietene, că e pe termen scurt, fiindcă viitorul fără bază e ca o căsnicie fără cererea în căsătorie.
Și ajungem și la mine. Tainic. Mai finalizăm o etapă. Atunci când vrei sa așterni timid niște gânduri pe o planșeta virtuală, primul instrument pe care îl ai la îndemână , pe lângă creion, e desigur internetul și posibilitățile lui. Cu creionul pe un site m-am schițat, cu întreaga mea experiență, creionându-mi, involuntar și aritmetic, părerile. Am zugrăvit portrete valide, articole despre ce ne înconjoară, secondate toate de un portret propriu, care capătă valențe importante cu fiecare cuvânt așezat atent pe coala virtuală a vieții mele.
Iar ce vine mă ajută să prețuiesc ce am, ce știu fără să vrea ce nu pot! LA MULȚI ANI, 2017!

Sursa foto: horoscop.ro

Publicitate