Ea și El Povestea mea

Capitolul 20: Eine kleine Nachtmusik

 

Pe Laur continuam sa-l vad din cand in cand , dorind sa-l invat sa faca dragoste asa cum nici eu nu stiam. Pana nu ai pe cineva in pat , iti inchipui fel de fel de fantasmagorii despre el. Daca e sever crezi ca e si potent , daca e timid si delicat , nu risti sa iti pierzi o noapte langa vlastarul lui. Si ideea drespre actul erotic in sine e monumentala pana sa fi desvirginata. Apoi , dupa ce intelegi cum sta treaba , intelegi ca totul e o chestiune de umori si pulsiuni. Nimic spectaculos. Biologie pura si inca una decadenta care incearca printr-un gest ultim sa salveze specia. Repudiem erosul fiindca observam ca odata ce anii trec nu mia suntem apti sa-i fim slujbasi. Natura are legile ei insurmontabile care se bazeaza pe selectionarea indivizilor cu vlaga si aflati in floarea varstei , altfel , prin mila si compasiune , intreg esafodajul s-ar prabusi sub greutatea propriei caducitati.
La fiecare intalnire imi propuneam sa pun capat fecioriei mele dar mereu amanam dand vina pe fragilitatea si lipsa de experienta a partenerului. Initierea se face intotdeuna cu un expert , nu conteaza de ce gen e in cuplu. Noi eram amandoi profani. Eu nu voiam sa par astfel. Era singurul mod ca demersul sa nu se duca de rapa. Problema se reducea la una fizica : himenul. Daca era atat de tare incat sa reziste berbecizarii ? Sau daca prin cedare va pata cu sange asternutul alb nuptial ? Mi-am adus aminte de vibratorul Ginettei. Nu era o manevra prea nobila sa imi incep viata sexuala , dar am preferat-o rusinii de a-mi da de gol inocenta. M-am asezat in pozitie ginecologica , am tras perdelele , si pe cand toate colegele erau la cursuri , eu , sub pretextul unei viroze sezoniere , am pus in functiune masinaria placerilor. Mie mi-a produs groaza , cu un zgomot mai distrugator decat al aparatului cu care ma epilam in aceeasi zona. M-am ridicat si am dat drumul la muzica. ” Mica Serenada ” de Mozart. Stiam ca nu dureaza mult , asa ca trebuia sa ma grabesc. Forma vibratorului semana cu paleta unui mixer. Ii simteam tremurul in palma si ezitand un timp, i-am perceput si caldura. ” Hai , Laur ! ” – i-am spus , inchipuindu-mi ca e chiar partenerul timid in numele caruia ma sacrificam. Dar baiatul de la tara prinsese curaj. In mana mea i se umfla vermisul incat ma obliga sa i-l tin strasnic ca pe un palos. Am ras in sinea mea , gandindu-ma ca l-am conectat la mai mult de 220 de Volti. Am zambit usurata cand mi-am amintit ca era pe baterii. M-am auzit chicotind. Labia stanga , atinsa involuntar , se umflase ca in povesti , creand o asimetrie simtita pe coapsa ipsilaterala. Am pus lucrurile la punct , trecand levierul de partea opusa. Regretam ca nu aveam o oglinda pe tavan. Constructie de internat , nu ai ce sa ceri… Cand cele doua buze s-au unit intr-un sarut unsuros , mi-am dat seama ca totul era in regula. Deja Laur era langa mine , in carne si oase , scotandu-si bermudele stramte si inflorate , cu miros de Caraibe , plesnindu-i pe bazinul incordat. Ma tinea in mainile lui vanjoase de marinar plutind pe oceanele deziluziilor mele. Astepta fluxul care nu avea sa intazie , fiind anuntat de propria-i hula. Sanii gomflati erau semnul ca trecuse peste ei , mai intai cu buzele lui sticloase , parcuse de dor , apoi cu degetele cu care ani de zile sortase legumele spre a le oferi silozurilor. ” Ce faci ? ” – l-am intrebat. El a luat-o ca pe un repros derivat din faptul ca uitatse sa ma sarute pe gura. Incurcat , s-a impins i n coate , si desi era ferm convins sa coboare , s-a inaltat pe lateralele mele , fara sa ma atinga , dar fosnind cearsaful suficient de tare cat sa-mi dea fiorii unei aeroterme. Nu am mai reusit sa zic nimic fiindca m-a sarutat frantuzeste cu atata stil , incat limba i-a ramas in faringele meu , presandu-ma ca o pipa de resuscitare pe pantecul cald al jugalilor. Aveam impresia ca vorbim fara cuvinte , ca ne spunem sarade ale caror talc ne scapa. Cand m-a salivat indeajuns , mandru de propria lui reusita , a iesit , pastrandu-si inca savuroasa glosa in afara buzelor , spre a-i admira carnatia rosiatic- azurie. Era preambulul excapadei de jos , cu alte mijloace si impact diferit. S-a uitat fix in ochii mei , cu pupilele lui rombice , de linx , cu care se lauda ca imi vede pubisul fosforescent in intuneric. Obrajii ii erau stacojii iar buzele ii capatasera viata. Era in stare sa ma mai sarute de mii de ori , dar i-am indepartat capul cu un gest ferm , care nu isi propunea sa-l potoleasca , doar sa-l anunte ca primul etaj fusese saturat. Se mai nastea o chestiune : cum voi strabate cu vibratorul doua buze in apozitie ? Eram constienta , prin urmare , ca Laur nu era langa mine , dar preznta lui nu puteam sa o alung. Mi-a pipait flancurile , asa cum fac acordeonistii cu propriul lor trup , incercand sa isi incalzeasca degetele inainte de o dizertatie muzicala. Mi-a lins ombilicul cu atata gratie , incat am simtit cum se ridica prin el Muntele lui Venus sau fosta artera prin care m-a hranit mama in uterul ei , in perioada fetala. Ma privea cu ochi rugatori , ca de melc , proiectati in sus , spre a-mi intalni privirea inaltata pe perne. Ii raspundeam cu indiferenta , semn ca nu atinsesem excitatia , datorita numarului redus de corpusculi Meissner , Ruffini si Vater-Pacini cu care era dotata zona. Cand mi-a parut epuizat , l-am iertat. I-am ridicat capul hulpav , ca dintr-o ciutura a placerilor , si i l-am privit in deradere. Era hamesit dar epuizat , fapt ce-l facea ineficient inca la jumatatea drumului.
Vibratorul se racise si se subtiase pierzandu-mi-se intre aratator si medius. Mi-am zis ca e cazul sa ma opresc si sa continui ceva mai tarziu cu un Laur real , la el acasa. Mozart , pentru prima data lipsit de glorie , primea ovatiile unei sali de melomani , asa cum fusesera ele inregistrate la Salzburg , cu multi ani in urma.

Cosmin – Stefan Georgescu, Franța, ianuarie 2021