Timp liber

Ghidul bunelor maniere pe facebook

Sunt mai degrabă câteva reguli de bună purtare pe facebook, dar vor urma și altele. Vă rog și pe voi, cititorii și cititoarele noastre, să vă spuneți părerea despre ce vă place și ce nu pe facebook și ce așteptări aveți și s-ar putea ca împreună să elaborăm cu adevărat un ghid. Fiind vorba de o rețea de socializare, e bine să ne ghidăm și după regulile de bună purtare din societate, nu profitați de faptul că nu vă vedeți față în față cu persoana cu care conversați pe facebook.

  • Nu pune postare după postare, mai lasă ceva spații între ele. E ca și cum, în viața reală, într-un grup ai vorbi numai tu. Lasă loc și altora.
  • Nu posta cu majuscule – e ca și cum ai țipa.
  • Nu interveni în discuții private, mai ales dacă nu cunoști prea bine persoanele care conversează între ele. Nu uita că termenul de prieten e folosit diferit pe facebook față de viața reală.
  • Scrie corect gramatical și nu distribui postări care conțin erori gramaticale. Nu uita că mă-ta are cratimă.
  • Nu da share fără să citești înainte, fii convins că rezonezi cu conținutul postării.
  • Ține cont că pagina de facebook e o carte de vizită pentru tine. E imaginea ta. Se poate vedea din ea cum gândești, ce prieteni ai, cine ești de fapt. Să știi că și angajatorii consultă paginile de facebook înainte de a lua o decizie de angajare. Așadar, ai grijă ce postezi!
  • Nu încerca să convertești alte persoane la convingerile tale, nici religioase, nici de altfel. Ține cont că fiecare e liber să gândească și să creadă așa cum vrea.
  • Nu posta îndemnuri imperative de genul distribuie că altfel vei avea parte de nu știu ce nenorociri. Astfel de lucruri strică buna dispoziție a utilizatorului de facebook. Ține cont că rețeaua trebuie să ne facă să ne simțim bine, nu să ne enervăm.
  • internetTot din acest motiv, adică să ne simțim bine și să nu ne enervăm, ferește-te de hateri. Și pe facebook, și în viața reală. Păstrează lângă tine persoane cu energii pozitive.
  • Fii politicos, nu jigni interlocutorul.
  • Când te joci pe FB, nu-i copleși pe prietenii tăi cu cereri. Descurcă-te singur.
  • Nu distribui platitudini cu pretenții de cugetări, chiar dacă par rostite de persoane înțelepte. Nu întotdeauna Poptămaș e deținătorul adevărurilor universale. Eventual, să mai gândim și cu capul propriu.
  • Nu da accept cererilor de prietenie fără să vizitezi mai întâi profilul celui care îți solicită prietenia. Asta ține mai mult de siguranța ta decât de bunele maniere. Vezi dacă cunoști persoana, dacă aveți prieteni comuni, dacă ceea ce postează te interesează. Dacă pagina a fost înființată de curând și posesorul nu dă nicio informație relevantă despre sine însuși ci doar o fotografie care poate nici nu-l reprezintă pe el, e mai bine să nu-i accepți cererea. Nu poți ști ce urmărește de fapt.
  • Tot pentru siguranța ta, nu anunța că pleci în concediu, că lipsești de la domiciliu, că ești în aeroport în drum spre cine știe ce destinație mai mult sau mai puțin exotică. Sau, dacă faci asta, măcar spune unde ții banii și bijuteriile și unde ai ascuns cheia.
  • Nu da like de complezență. Mi se întâmplă uneori să pun o postare care necesită 5 minute ca să fie citită iar eu primesc like de la presupuși prieteni după 30 de secunde. Sau măcar lasă un timp suficient ca să dai impresia că postarea a fost citită.
  • Dacă cineva te enervează sau te supără, șterge-l din lista de prieteni. E dreptul tău. Altfel, vei risca să te enerveze sau să te supere și data viitoare când deschizi facebook-ul.
  • Dacă observi că azi nu e nimic interesant pe FB, închide-l și fă altceva. Nu-l lăsa să-ți consume timpul degeaba. Din acest timp e făcută viața.
  • Ghidează-te și după regulile de bun simț din viața reală, cum ar fi ”Ce ție nu-ți place, altuia nu face”.
  • Și, te rog eu, nu mai posta fotografii cu slănină în post!

 

Publicitate