Timp liber

Cum să-ți începi ziua? – Recomandările scriitoarei Joyce Meyer

 

Joyce Meyer s-a născut la 4 iunie 1943 și este o foarte cunoscută scriitoare creștină, speaker și președintă a Joyce Meyer Ministries. imageMeyer și soțul său Dave au împreună patru copii și locuiesc langă St.Louis, Missouri. Scrierile sale și îndemnurile sale au făcut înconjurul Statelor Unite și nu numai. Iată ce spune Joyce despre felul în care iți poți începe ziua, pentru a ți-o asigura perfectă:

 

Dumnezeu vrea ca noi să ne bucurăm de fiecare zi a vieții noastre, chiar și atunci când nu traversăm cele mai faste perioade. Mi-au trebuit mulți ani până să ajung la această concluzie , iar acum pot spune că dețin formula magică. Trebuie să-ți începi ziua, mulțumindu-I lui  pentru tot ceea ce a făcut pentru tine si întrebându-L cum ai putea să-i bucuri pe cei din jurul tău.
În viața mea au existat perioade în care așteptam cu groază venirea zilei următoare. Gândurile mele roiau neincetat in jurul unor probleme de zi cu zi – cum vom reuși, eu și Dave, să ne platim toate datoriile, să rezolvam toate problemele. Erau zile în care-mi venea, pur și simplu, să-mi trag pătura pe cap și să nu ma mai ridic din pat. Eram atât de neliniștită, încât neglijam un aspect esențial: Dumnezeu a creat o nouă zi și vrea ca eu să mă bucur de ea.

imageFiecare zi ne pune în fața unei multitudini de situații, capabile să ne întristeze, într-o măsură mai mare sau mai mică. Spre exemplu, putem pierde cheile de la mașină sau să înțepenim într-un ambuteiaj. Trebuie să învățăm să ne păstrăm liniștea interioară și să nu ne lăsăm pradă emoțiilor negative.
Să nu aveți nicio clipă impresia că Dumnezeu crează inadins aceste situații grele. El le va folosi însă pentru a ne încerca, pentru a ne educa și pentru a ne dezvolta caracterul. În momentul în care ne vom focusa Nu pe noi înșine și pe situațiile de moment, ci pe atenția îndreptată spre Cel de Sus și spre dragostea față de aproape, înseamnă că am ales varianta corectă.
Indiferent ce vi se întâmplă în viață, fiți siguri că totul va fi folosit spre binele vostru.

Formulați-vă așteptări reale.

Încă un lucru pe care m-a învățat viața este acela că nu trebuie să așteptăm ca cei din jur să ne facă fericiți. Fericirea noastră este în mâinile noastre. Cândva, eram tare îngrijorată, câmd Dave pleca să joace golf, în loc să ma însoțească la shopping sau să se uite cu mine la un film, la televizor. Am înțeles însă că fiecare din noi ne relaxăm în mod diferit, după cum ne place fiecăruia.
Stunci câmd vom înțelege ce așteptări trebuie să avem de la alții și ce nu trebuie să așteptăm de la ei, atunci ne vom putea ocupa liniștiți de ceea ce ne place cu adevarat.

Puneți-i pe Dumnezeu și pe cei din jur pe primul loc

Dacă sunteți dezamagiți de voi înșivă sau de o anumită situație, nu imageuitați că sunteți o cratie a lui Fumnezeu și că acesta vă iubește așa cum sunteți. El vă călăuzește spre locul predestinat și vă va fi mereu alături, pe acest drum.
Vă recomand ca, în fiecare dimineaă sa va concentrați gândurile spre toate bucuriile cu care ați fost dăruiți, pe parcursul vieții. Gandiți-vă la acele cumpene pe care le-ați depășit, cum ați reușit să căpătați puteri pe care nu le bănuiați, cum ați luat-o pe drumul corect și cum, dacă v-ați rugat, rugăciunile voastre au fost îndeplinite.
Când începeți fiecare nouă zi, începeți prin a-i mulțumi lui Dumnezeu. El vă va umple sufletul de pace, de bucurie și de dragoste față de cei din jur.

Sursa: joycemeyer.ru

Surse foto: strana-sovetov.com, doktor.kz, 101-dreams-of.livejournal.com

Femei de 10 pe Facebook