Dacă ai ghinionul să nu te afli printre preferații șefului, ai îmbulinat-o! Dacă doar te ignoră, încă nu e totul pierdut. Insă dacă faci parte dintre indezirabili, poți să te împuști liniștit, sau măcar să ai mereu pregătite, în sertarul de la birou, funia și săpunul. Vei simți constant nevoia de ele și, la un moment dat, poate le vei și folosi. Preferabil, pentru șef.
Motivele pentru care un șef nu te are la suflet sunt nenumărate. Unele logice, altele – de fapt cele mai multe – nu. De fapt, există doar două logice : ori ești un idiot cu acte în regulă, un incapabil prin definiție, însă susținut pe poziții de vreo pilă anume ( mai puternică decât șeful tău, firește!) și atunci e explicabil că-i stai acestuia în gât, căci ocupi locul unui om valoros, care ar putea face performanță în locul tău, ori ești prea bun, si atunci șeful – că așa e natura umană – te percepe fix ca pe un nod în gât, căci îi ameninți serios scaunul. Sau dacă nu-i vânezi poziția, măcar îi contești curajos greșelile manageriale și îi încurci fărădelegile ( fără de care nu prea mai există sefi, în vremurile noastre).
Există însă și o serie întreagă de motive ilogice pentru care ajungi să te instalezi confortabil în dizgrația șefului tău : fie ești mai frumos decât el ( asta funcționeaza la șefele femei, la cele hidoase cu precadere, pe care le bagă în boală orice subalternă care arată bine și are succes la sexul opus), fie ai o familie perfectă și copii frumoși ( și asta funcționează tot la sefele femei, la cele singure și fără prunci, cele măritate cu cariera și care, ca o regulă, se uită chiorâș la orice femeie împlinită) , fie îi amintești șefului de cineva din trecutul lui și care ii provacă frison ( spre exemplu, de învățătoarea care îi dădea cu rigla peste degete sau de profu’ de mate, care din “idiot” nu-l scotea).
Mai este posibil să te trezești în “tabăra adversă” absolut gratuit și dintr-o dată : atunci când cineva, invidios, din stânga sau din dreapta ta, te-a”lucrat” ( sau, cum se zice în popor, “te-a mâncat de fund”). Nu vei afla, poate, niciodată cine a fost “binefăcătorul” tău, ci vei constata doar că atitudinea șefului s-a schimbat radical și că acesta a început să-ți mănânce zilele : la micul dejun, la prânz și la cină. Regimul de slăbire nu funcționeaza în acest caz: sefii sunt bulimici.
Dacă ai reușit să intri în cercul celor urâți de sefi, viața ta devine un roman absurd : indiferent ce faci ( chiar dacă vei face lucrurile cele mai bune), șeful va fi nemulțumit. Ți se vor bloca toate inițiativele și deși treburile tale profesionale mergeau înainte ca pe roate, în aceste “roate” ți se vor băga sistematic bețe. Vei mai observa că numărul prietenilor de la serviciu și al colegilor amabili și zâmbitori se va diminua considerabil : cui îi place să fie văzut în preajma unui “indezirabil”?!? Aici este și un mic avantaj : vei putea afla, în sfârșit, cine îti este prieten adevărat.
De promovare nu se mai pune, evident, problema : va trebui să fii fericit că îți poți păstra locul de muncă.
…Dar, nu dispera! Roata vieții se învârtește și cei care, la un moment dat, au fost cocoțati în locurile pe care nu le merită, se vor trezi la un moment dat, privindu-i pe toți de jos în sus. Dacă ai noroc și șeful tău idiot nu va fi înlocuit de un alt șef idiot ( cum se cam întâmplă, in zilele noastre..) este posibil ca viața ta să se reașeze pe făgașul normal. Și mai e ceva : soarta e ironică, se zice. Așa că, in ironia sorții, te poți trezi chiar tu, la un moment dat, șef. Șef peste fostul tău șef. Dacă ești tu însuți idiot, te vei răzbuna. Dacă ești deștept, îl vei umili elegant, punându-l la muncă demonstrându-i zâmbind, că nu valorează nici cât o ceapă degerată.
Rubrică oferită de :
Comentează