Bombănelile Marinei Editoriale

Când locul tatălui îl ia fiul…și așa mai departe

…Eram copil și pomul de Crăciun poposea pe balconul nostru de la bloc, legat fedeleș și aplecat apoi peste balustradă, astfel încât, in fiecare zi cand veneam de la școală, îmi recunoșteam din depărtare balconul, populat de ineditul musafir. Pomul era cu grijă ales de tata, din Obor, cărat cu tramvaiul până acasă , unde era întâmpinat de chiotele mele, combinate cu ale fratelui meu. Stagiul său pe balcon era destul de lunguț ( tata îl cumpăra din timp, ca să evite buluceala dinainte de sărbători), iar noi, copiii, îi torturam zilnic pe părinți cu veșnica întrebare “ “Când împodobim pomul?”. ..După destulă așteptare, găseam, într-o bună zi, pe biroul tatei binecunoscutul maldăr de cutii de carton de diferite mărimi ( pe majoritatea scria Guban sau Clujeana) : era semnul cert că se apropie Ziua Z.
Bradul se împodobea în echipă, cu indicații vânturate de la unul la altul, tata având drept de veto. Printre rânduri, eram interogați cu note și năzdrăvănii, ceea ce – știam bine – “pregătea”, într-un fel, consistența darurilor de mai apoi…Globurile erau sărăcuțe rău, colorate in diferite culori, dar fără modele sofisticate. Rotunde, roșii și atât. Cele câteva , mai răsărite și primite în dar de prin alte parți ale lumii, respectau cu strășnicie Legile lui Murphy : ele se spargeau primele și, de regulă, în mod absurd. In rest – ceva beteală argintie, bomboane de pom cât cuprindea, ba chiar și cateva decorațiuni făcute de noi, copiii, la orele de lucru manual și pe care părinții, pentru încurajare, le tolerau în brad. Cand acesta era burdușit cu toate cele “de atârnat” în el ( beculețe nu existau pe atunci, dar în zilele speciale si cu mare precauție, tata mai aprindea lumânări. Atunci se făceau și pozele pentru albumul de familie! ) începea Marea Așteptare. Dedesubtul bradului era inspectat zilnic, la toate orele posibile, pentru ca, pâna la urma, Moș Gerilă – pătruns probabil prin țelvile de la bloc – să-și depună darurile în timp ce noi dormeam duși, visându-l. In rest – n-am să uit niciodată mirosul de cetină de brad, care ne învăluia sufrageria, și nici permanentele lamentări ale mamei, vizavi de marea de ace revărsate din brad și pe care le avea de măturat zilnic…

Am devenit, la rându-mi, mamă. Decorul s-a schimbat, casa părintească a devenit loc de vizitat și de dus copiii, în caz de “extrema urgență”. Dar și la casa mea, regula bradului s-a păstrat : mai întâi “de trei simplă”, apoi a sosit și al patrulea locatar. Mirosul de cetină a dispărut, fiind înlocuit de cel de …plastic. E-adevărat, bradul arăta mult mai bogat, nu mai trebuia cărat cu tramvaiul din Obor, în fiecare an, căci avea un culcuș confortabil, fragmentat în cutii de carton pitite undeva, pe un acoperiș de șifonier. Bucuria copiilor mei era însă neschimbată. La fel și participarea activă, “în familie”, la împodobirea bradului. Doar că jucăriile se schimbaseră mult, evoluaseră, astfel încât în poze totul era schimbat : si noi, părinții, și ei, copiii, dar și bradul ce clipea, în spatele nostru, din luminițe și nu lumânări. Moș Crăciun îl înlocuise cu succes pe Moș Gerila (deși cei doi arătau identic) se schimbase într-o mare măsură conținutul sacului său, păstrând însă, pe aceleași frecvențe înalte, chiotele copiilor, la descoperirea muntelui de pachete pe care mă străduiam, în miez de noapte, să le împachetez cât mai dibaci.

A mai trecut un rând de ani. Mă uit la Victor și la iubita lui, Ana, cum conlucreaza drăgăstos la împodobirea pomului de Crăciun din livingul nostru. E același brad, din cutia uriașă pitită pe sifonier, si pe care de data aceasta adultul Victor îl asamblează , bărbăteste, în doi timpi și trei miscări. Dacă mă gândesc bine și știindu-l atât de inventiv, la anu’ sigur pune la cale o aplicație pe telefon, pentru ca fragmentele de brad să sară singure, unul în capul celuilalt, la acționarea tastei corespunzătoare! “-Să vă ajut?” – îmi fac datoria de co-locatar. Dar nu mă lasă, îl împodobesc singuri, că doar ei cunosc cel mai bine “trendurile” în materie de pomi de Craciun : ce culori se poartă, cum se armonizează diversele forme de globuri, cum se împrăștie beteala și, mai ales, cum se însuflețește bradul, activându-i o sumedenie de luminițe multicolore. Le fac, pe furiș, o fotografie și mă retrag în dormitorul meu, spre a-i lăsa să finalizeze acțiunea. “Vei avea o mare surpriză, mami!” apucă Victor să-mi susure, la plecare.

Dimineața, la ora 6 când obisnuiesc să “fac ochi”, afară e încă noaptea aceea, de se lasă tăiată cu cuțitul, iar livingul…e inundat feeric de beculețele pomului nostru de Crăciun. Deși îmi propusesem ca, până plec la TVR, să termin o mulțime de treburi, mă cocoț pe canapeaua vecină cu bradul, îmi iau o “cană de sezon” cu un capuccino aromat și lăcrimez, ușor-ușor, privind bradul plin de iubire din preajma mea. Îmi trec prin minte toți brazii vieții mele, din copilărie și până acum, cu toată încărcătura lor de emoții și amintiri și rememorez chipuri, stări, daruri aduse de Moși cu identitați diferite… La etaj, Victor și Ana înca mai dorm și-i îngădui gândului să zboare oleacă, spre vremurile în care sper să privesc, pe furiș, cum copiii lor – copiii copiilor mei! – se vor bucura, alături de părinți, împodobind pomii de Crăciun ai anilor ce vor urma…
Rubrică oferită de

Uscatoare rufe