M-am săturat!
Sunt veșnicul spectator al unui război al românilor cu românii. De ce spectator? Pentru că , deși mă trezesc deseori vârâtă în ele, nu-mi plac deloc conflictele . Și pentru că știu prea bine cine-i mănâncă, în final, pe cei care se bagă în tărâțe…Tranșeele mele sunt articolele pe care le semnez, armele mele – strigătele lansate în pustiu. Și “gălăgia” e o formă de luptă, nu-i așa? Ba bine că nu, dar cu condiția să nu existe prea multe dopuri prin urechile celor din jur..
Așadar, la ce războaie mă refer și care mă nemulțumesc peste măsură? La cele iscate zi de zi, din orice motiv, cu orice temei, de fapt, de multe ori fără temei. Imaginea care-mi vine-n minte, atunci când mă gândesc la acest ocean de cârcotași , este aceea a unui dulău flocos, legat cu un lanț de cușca sa sordidă și care, indiferent cine trece prin preajma sa – om bun sau om rău – sare ca ars la el, lătrând înecat în bale și băgandu-l în sperieți. Dar rămânând prins în lanț…
Indiferent de ceea ce i se întâmplă, românul s-a obișnuit să cârcotească. Să se răzvrătească. Sigur că democrația ne-a deschis poarta spre a nu fi de acord și a contesta ceea ce nu ne convine – asta după anii lungi de dictatură, trăiți cu pumnul în gură. Dar acelea sunt deja vremuri mult prea îndepărtate pentru a ne tot agăța de ele, găsindu-ne justificări pentru nesupunere.
Și totuși, ca și cum abia de ieri ne-am primit dreptul de a vocifera, ni-l manifestăm cu atâta voluptate, încât cădem în extrema cealaltă… Nu-i invidiez pe conducătorii acestui popor, c-or fi ei de dreapta sau de stânga. Nu-i ușor să guvernezi o armată națională de “Gică contra” și care, indiferent de ceea ce i se dă, i se spune sau i se face, vociferează. Dacă se ia o anumită decizie, ea sigur va fi proastă și se vor găsi destui să demonstreze acest lucru. ( mulți dintre ei atinși în interesele lor personale). Dacă decizia nu s-a luat, aceiași vor lătra , acuzând conducătorii de neimplicare , dezinteres și incompetență. Fiecare gest politic e urmat de lătrături pe la talk-show-uri și lături vărsate în capul “împricinaților”. La pachet, vine și avalanșa de reacții, pe rețelele de socializare , vin și aglomerațiile belicoase din fața Guvernului, în piața devenită cea a mioriticilor “Gică contra”. Nu spun, o opoziție inteligentă la adresa greșelilor celor care ne guvernează, este vitală. Ei trebuie să simtă permanent răsuflarea noastră în ceafă și să ne pună interesele mai presus de aroma apetisantului ciolan, de care atârnă destinul lor politic. Însă de aici și până la a amenda copios fiecare respirație a autorităților, e cale lungă și miroase a dezordine și a rea-credință.
Mă bucur, sincer, de fiecare dată când jurnaliștii – câinii de pază al democrației – sar în apărarea drepturilor noastre. De multe ori mă regăsesc, mental, și de partea revoltaților din Piața Victoriei sau din alte locuri încărcate de revendicări. Cred însă cu tărie că trebuie eliminate din obișnuința românilor vociferatul gratuit, revolta de dragul revoltei. De multe ori, înlocuirea lui “Gică contra” cu un Gică informat, responsabil și disciplinat, ne va feri de multe belele.
….Și nu, nu sunt nicidecum o nostalgică a dictaturii, de pe urma căreia am avut și eu destul de suferit.
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : BENESIO MAXITONIC
Comentează