Există situații în viață, când evenimente neprevăzute de scurtă durată – cum ar fi cutremurele sau turbulențele din avion – fac să ne treacă prin fața ochilor întreaga noastră existență. Un soi de film artistic, dat pe repede înainte. Cu personaje ( reale), cu momente fericite, cu înfrângeri dintr-acelea, care continuă să se țină scai de tine, până închizi ochii. Constați că memoria îți pune pe tavă evenimente înșurubate demult în uitare, oameni care nici nu mai țineai minte că au trecut prin viața ta, care ți-au făcut bine sau ți-au distrus fericirea. Totul îți trece prin fața ochilor cu repeziciunea unui supersonic. Nu apuci să te bucuri sau să te întristezi. Doar rememorezi. După care, dacă ai avut puțin noroc, viața își reintră în normalul său, pulsul se așează la loc, între limitele legale din cărțile de anatomie, te lasa și tremuriciul, ți se întăresc la loc genunchii, culorile din jur își recapătă strălucirea. Speranța, condamnată să moară ultima, a funcționat , iată, și de data asta…
Chiar dacă nu conștientizăm pe loc, cele mai importante momente sunt, de fapt, cele imediat de după posibilul Sfârșit. Dați-mi voie să numesc așa incidentele de mai sus, având în vedere că ele sunt cocoțate pe granița dintre viață și moarte. De fapt, se află exact în punctul în care nimeni și nimic nu te mai poate ajuta. Nici faptul că ai avut note de 10, că ești miliardar sau doctor în nuștiuce, nici că ai fost toată viața un om corect și loial, nici că ai sădit numai bine în jur și nici măcar faptul că de tine depind o mulțume de alte suflete nevinovate. În astfel de momente nu mai contează nimic : esti la discreția sorții și numai mâna lui Doamne-Doamne ( dacă crezi în el!) iți poate menține avionul în aer sau blocul pe picioare, oprindu-l să-ți cadă în cap…Dar, așa cum spuneam, cele mai importante sunt , de fapt, momentele post-groază, post-disperare și post-panică, fix cele câteva, care urmează „evenimentului”. Atunci ai ocazia să te cunoști cel mai bine, tu pe tine însuți, ai ocazia să te cutreieri, scoțând la iveală ceea ce e mai bun în tine și stătea , poate, ascuns. Atunci ai ocazia să te căiești pentru faptele tale strâmbe, pentru cuvintele nelalocul lor, pe care le-ai adresat cândva unor oameni care nu meritau, pentru gesturi pe care nu le-ai mai repeta niciodată, pentru decizii pe care sigur, de acum înainte, nu le vei mai lua. În aceste câteva momente ai ocazia să-ți reconsideri întreaga viață, să așezi la locul lor lucrurile cu adevărat importante, să le dai dracului pe cele care nu contează și nu fac decât să-ți încurce fericirea. Ai ocazia să-ți iei angajamente, tu față de tine însuți ( iar dacă ești un om dintr-o bucată, să le si respecți ulterior) ; să-ți propui să fii mai bun, să trăiești frumos, să te apleci mai mult asupra oamenilor importanți pentru tine.
….Da…”oamenii cu adevărat importanți pentru tine”, aici vroiam, de fapt, să ajung. În acele momente de cumpănă ai ocazia să treci, în câteva secunde, printr-un ciur al naibii de riguros, oamenii ce fac parte din viața ta. Să înțelegi pe cine trebuie să elimini, pe cine să-ți apropii. Concentrează-te o clipă – acum, că au trecut câteva ore de la ultima astfel de hurducăială – și amintește-ți cine te-a luat în brațe, când tremurai cu varga? Sau cine te-a sunat, în miez de noapte, să vadă dacă esti teafără, dacă te-ai speriat? Și mai întreabă-te cine au fost persoanele pentru care ți-ai făcut griji în acele momente? Pe cine îți venea să suni tu însăți? Chipul cui ți-a apărut în minte, exact în clipa în care îți spuneai că respiri pentru ultima oară? De cine ți-ar fi părut rău să te desparți, pentru totdeauna?….
…Ei, iată : aceia sunt oamenii spre care trebuie să-ți concentrezi, de azi înainte, viața și faptele frumoase. Este oare, nevoie, de cutremure, turbulențe și alte semnale de acest fel, pentru a constata cine ne este, cu advărat, aproape de suflet? Se pare că da. Atunci, cu voia dumneavoastră, voi risca să afirm că au și ele, cutremurele, micuțele lor beneficii.
Totul e să nu se repete prea des și să nu fie prea puternice!
Comentează