Bombănelile Marinei Editoriale

Bunicii lor, bunicii noștri…

  Foto: Elena Cristescu

     Editorialul de astăzi va fi ușor trist. Si nu va fi neapărat unul de “travel”, deși e conceput aici,  în Danemarca. Și se sprijină pe observațiile mele de “turist”. Dar are bătaie spre “acasă”, acel “acasă” care ne urmărește peste tot, nedându-ne pace cu comparațiile sale, de multe ori născătoare de regrete și tristeți. 

Randurile mele ating, iată, cu aripa lor,  un subiect delicat, despre care am mai scris, cred, sub pălăria acestei rubrici. De fapt, el îmi revine în minte ori de câte ori călătoresc în câte o țară civilizată. De fapt, ce numesc eu “o țară civilizată”? Una, în care Evoluția și Progresul impactează în mod cât mai favorabil viața oamenilor de rând. În care aceștia trăiesc intr-un confort material și spiritual ce îi apropie de noțiunea de fericire. De acord, “fericirea” este un concept încâlcit și al naibii de relativ, care variază de la individ la individ. Dar, una peste alta, a fi fericit înseamnă, cred,  să-ți fie bine. Cu toate nuanțele sale, variind, cum am spus, de la un suflet la altul. 

    Cutreierând străzile, prin Danemarca și sunându-mi deseori părinții, pentru a vedea dacă sunt bine și, uneori, pentru a-i face părtași, pe Skype, la minunățiile pe care le întâlnește fiica lor rătăcitoare, nu mi-am putut reprima același veșnic regret, izvorât din diferențele majore, existente între bătrâneii lumii civilizate și cei de pe la noi. Nu, nu voi veni cu cifre și statistici privind politicile sociale ale statului danez. Căci mai bine decât orice cifră oficială, vorbesc imaginile concrete, imaginile “străzii”. Imaginile acestor bătrânei, urmași ai vikingilor, care navighează prin cea mai complicată perioadă a vieții lor NU îmbarcați în celebrele corăbii din lemn ale strămoșilor lor, ci pedalând optimiști pe biciclete, cot la cot cu nepoții lor și sfândându-și varsta din buletin. Și din nou fac comparații : le studiez ținutele sport, colorate, atât de cool în raport cu preconcepțiile noastre despre vârstă și îmi amintesc de felul în care bunicii noștri dragi se înfășoară în haine ieftine și demodate, păstrate de decenii în șifoniere și adiind a protectoare levănțică. Și de “hainele cele mai bune”, care e musai să fie păstrate pentru mersul la biserică sau, Doamne iartă-mă, pentru înmormântare. Și uitandu-mă la relaxarea cu care își beau cafeaua pe terasele însorite din portul Nyhavn pensionarii planetei, cei ce-și investesc pensiile muncite o viață întreagă, imi vin din nou în minte ai nostri, ce reușesc cu atâta greu să-și drămuiasca bănuții primiți “de la Stat”, pentru ca să le ajungă și pentru doctori, și pentru medicamente,  și pentru traiul de zi cu zi, reușind, ca niște magicieni, să împartă sume cu atât de puține zerouri, între atât de multe direcții…Călătorii prin lume?!? Ași! Cele ale alor noștri nu sunt decât un trist slalom între cabinete medicale, laboratoare de analize, farmacii, ghișee, supermarketuri și …nepoți. 

Apropo, n-am văzut decât foarte rar bunici danezi întovărășindu-și nepoții pe străzi sau prin parcuri. Și chiar și aceia pe care i-am văzut, cine știe din ce colț de lume or fi aterizat aici, aducând cu sine obiceiurile de acasă. În “Țara celor mai fericiți oameni din lume”, copiii sunt crescuți de părinți ( aici mamele se implică cot la cot cu tații!) și de Statul danez, care îi regimentează pe cei mici în grădinițe impecabil organizate, lăsându-le bunicilor șansa de a se bucura de bătrâneți liniștite…Surprind, într-un tren rapid, o bunicuță suplă , cu alură sportiva, îmbrăcată sport si trăgând dupa sine un troller mic, de vacanță și îmi amintesc din nou de bunicii de acasă, pentru majoritatea cărora  vacanțele rămân doar o amintire prăfuită a trecutului sau o imagine pe televizorul de acasă, mai întotdeauna cumparat de copiii milostivi.

   Imi sunt dragi bătrânii Planetei, imi sunt dragi pentru că, prin ricoșeu, îmi aruncă mereu gândul spre ai mei de acasă si as da tot aurul din lume pentru ca și bătrâneii noștri sa ajungă să trăiască, odată și-odată,  acele vremuri în care, după o viață de muncă și de ardere în slujba celor din jur, să le fie așezată  pe creștet coronița recunoștinței acestora, materializată în niște bătrâneți fericite, lipsite de nor. Visez prea mult?…

NOTĂ : Fotografiile de mai jos au fost surprinse “pe furiș”, în diverse momente ale călătoriei noastre, din acest motiv poate nu sunt unghiurile cele mai fericite. Dar…cred că reușesc să susțină pe deplin cele de mai sus.



Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : UROSUPORT FORTE