Deci ma repet : tata – Seniorul Almasan – mi-a spus de nustiucate ori să mă feresc de politică. Odată, pt că sunt femeie, si femeile nu se pricep deloc la politică ( da, tata e cam misogin, trebuie să recunosc!🫣), apoi pentru că politica e c – – – – ă ( bine, tata ii spune pe nume!) si odată intrat în ea…te mănâncă porcii. Nu poti să nu-ti faci dușmani, dacă atingi, chiar și razant, orice subiect care are tangență cu politicul.
Pot spune că am avut si niscaiva experiență personală, fiind măritată destui ani cu un politician, fie el si artist la origini. Si tin minte bine dezamăgirile cu care Victor venea din Parlament, povestindu-mi în detaliu mizeriile de sub preșurile pufoase din Casa Poporului…
Prin urmare, chiar dacă sufletul îmi sopteste că as fi fost un bun politician, că spiritul dreptații , verticalitatea mea și dorința de a face bine omului de rand, m-ar fi transformat într-un politician iubit si respectat, am preferat să mă țin departe de această lume. Mi-au trecut destui politicieni pragul emisiunilor, însă am povestit cu ei despre viață, familie, copii, despre speranțe si dezamăgiri, despre Bine si Rău, la modul general. Cum o luau , cate unii, “pe miriste”, cum îi puneam la punct.
Dar nu pot să nu recunosc că, cel putin in editorialele mele, am avut si eu niște “discrete atitudini politice”. Chiar și numai ciupind sau mângaind pe creștet niște anume politicieni, privindu-i insă exclusiv prin prisma simțamintelor personale, nicidecum prin cea a specialistului. Dreptul la opinie nu mi-l poate lua nimeni, pot spune prostii, căci le spun “pe barba mea”, întotdeauna asumat și curajos. La urma urmei, de ce sa-ți fie frică să spui ceea ce gandești? Nu ne batem, oare, cu cărămida în piept, că suntem liberi?…
Zilele trecute am postat despre întalnirea mea cu Dragos Spranceană. A fost o postare asumată, deloc “de reclamă”, caci omul chiar a făcut un lucru extraordinar pentru Televiziunea Romană : a facilitat primei echipe de jurnalisti tv din Romania o vizita la reședinta de iarnă a lui Presedintelui SUA. Aproape că nici nu mai conteaza CARE Presedinte : am filmat, da, intr-unul din spatiile “celui mai puternic om al planetei” ( nu asa i-au spus mereu romanii Presedintelui SUA? Ne-am rasucit, cumva?) .
Stiam că Spranceană e un personaj controversat. De fapt, nu “stiam”, ci auzisem pe la televizor. Dar cate nu auzi la televizor?!? Despre mine însămi am auzit bazaconii mari cat…Casa Poporului ( că tot am evocat-o mai sus!) si atunci, daca despre mine – care nu contez – s-au spus atatea, de ce as crede ceea ce se spune despre alții, în cazul carora “miza” este una uriașă?!?
Eu nu-mi fac niciodată idei preconcepute despre oameni. Nu-mi construiesc părerea despre ei nici din barfe, nici din manipularile presei. Da, le vâr într-un sertar al minții, extrag din ele ceea ce mi s-ar parea plauzibil, după care încerc să cunosc personal omul. Nu întotdeauna se poate. Am auzit și aud continuu mizerii si despre Nicușor Dan și despre Calin Georgescu, sunt ametita de contradicțiile pe care le adună toate părerile emise, oficial si neoficial. Dar pe ei nu am avut ocazia să-i cunosc personal. Și nu cred că voi avea. E doar greu de crezut tot ceea ce se vantură în eter. Am, fireste, feelingul meu vis-a-vis de fiecare din ei, dar nu-i judec, pentru că nu-i cunosc.
Pe Spranceană l-am cunoscut, iată, personal. Auzisem despre el, în țară, ba că e un om extraordinat, ba ca e o jigodie. Un prost, un parvenit, o hahaleră.
După decenii de presă si de interactiuni cu personalitati de toate nivelurile, am pretenția că un dialog de o oră îmi poate construi o primă imagine despre un om. Cu Dragos Spranceană am stat 5 ore. Am povestit non-stop, l-am intrebat 10 minute “pe cameră”, restul – pentru mine. L-am studiat cu atenție, încercand să văd în ce măsură ar putea fi adevărate informatiile “de pornire”, cele cu care am pornit spre-ncoace. Mi-a vorbit despre devenirea lui, despre drumul parcurs cu atata greutate, pe târam străin, despre determinare, despre societatea americană, despre familia sa frumoasa, despre fetițe și sotie, despre accesul în “sferele înalte”, despre Donald Trump și felul sau de a fi, în zona privată, despre , bunăoară, cum mixează Presedintele muzica, în clubul său de oameni prețiosi și despre pasiunea lui pentru “oldies but goldies” . Apoi mi-a arătat ( nu stiu dacă am voie să spun!) mesajele de pe telefonul său – zeci de mesaje! – către și de la nume răsunătoare ale politicii americane, in care Spranceană face un lobby fără precedent Romaniei, in chestiuni, precum, bunăoară, viza Waiver. Dacă nu as fi văzut cu ochii mei, nu aș fi crezut. Și tare rău îmi pare ca nu pot dezvălui numele celor cu care se purta corespondența. “La varf” – atâta pot să spun.
Am facut postarea. Am avut sute de commenturi, controversate, precum subiectul in sine. M-au felicitat, romanii, in comentariile lor la postare. Cei mai mulți. Dar au fost destui, îngrijorător de mulți, care au spălat pe jos cu Spranceană. Și, la pachet și cu mine. Am fost amenințată chiar, de unii, că nu se vor mai uita la emisiunile mele.
Sunt oameni care nu știu despre Spranceană nici măcar cum arată și ce voce are, în viață, nu la televizor. Și-au înmuiat sufletul în ura varsata de unii si de alții ( cu scopuri precise, nu pur și simplu) și acum deseneaza cu ea conturul propriei uri, clădită …pe nimic.
Desigur, admit că și eu pot greși. Poate chiar și numai pentru că mereu am pornit de la premisa ca “oamenii sunt buni”. Pe cei pe care îi cunosc personal însă, cutez să-i apăr prin cuvantul meu. Iar de greșesc, atunci e greșeala mea. Stiu că am făcut-o din bună credință. Și nu pentru vreun post la Casa Albă și nici măcar pentru prâjitura “Trump” , pe care mi-a servit-o Dragoș Spranceană, la reședinta celui mai puternic om al planetei.
Rubrica oferita de FARMACIILE CATENA : STRESCALM
Comentează