Călătorii Nutriție Timp liber

UNDE FUGIM DE-ACASĂ? Astăzi…la Pitești, la ATELIER ! 

 

     Când eram mică și bunica îmi citea basme cu Ileana Cosânzeana, fix așa mi-o imaginam pe Ileana, cum mi-a părut ingenua Carmen Fierăscu, cunoscută ieri, la Pitești : mignonă, suplă, cu un chip de înger, părul bălai și cu acel zâmbet cald, în măsură să transforme o zi întunecoasă și rece intr-una caldă și prietenoasă. 

    Piteștiul era deja cald și prietenos, când l-am întâlnit, în prima zi a lui octombrie, la lansarea cărții mele “Ceasul iubirii”, însă mi-a părut mult mai frumos, după ce Carmen mi-a întins mâna și mi-a spus : “Eu sunt Carmen Fierăscu!”. O cunoscusem la telefon, cu câteva zile în urmă, după ce niște buni prieteni ( verificați apoi de mine cu ajutorul Tripadviser) mi-au recomandat să merg neapărat să servesc masa la ATELIER, unul din locurile de top ale HORECĂI piteștene.

Zis și făcut! După ce laurii lansării s-au așezat cuminți în amintirile mele și emoțiile s-au dizolvat în marea de autografe lăsate în urmă, pe cărțile mele cumpărate de minunații piteșteni, am purces , împreună cu colegii Flori și Sergiu din Asociația “Media 10” , către locul indicat. Ne-a însoțit Carmen, toată numai un zâmbet, povestindu-ne pe drum despre avatarurile unui lucrător în domeniu, în aceste vremuri atât de complicate. Deși nu pare să aibă mai mult de 20 de ani, Carmen are deja destule întâmplări importante , rânduite în viața sa . Până să ajungă manager la ATELIER , dar și la BISTRO 27 – două nume de referință în Orașul Lalelelor, Carmen Fierăscu a luat-o , cum se spunea pe vremuri, “de jos”. A fost ospătar – unul harnic, priceput  și foarte iubit de clienți – apoi a absolvit Facultatea de Drept, muncind din greu, în paralel, pentru a se întreține. Și-a iubit  meseria de bază, așa că a ales să facă performanță în domeniul alimentației publice.

Cele două unități  ale căror manager este,  figurează in topul celor mai apreciate restaurante piteștene din rigurosul “barometru” TRIPADVISOR. “ – Cum reușiți să vă mențineți în top? Vremurile nu prea au fost prietenoase cu cei din alimentatia publică!” – am întrebat-o, în timp ce grupul nostru entuziast traversa pietonala însorită a centrului piteștean. “- Așa este. Am încercat însă să nu facem rabat de la calitate, să ne promovăm energic pe online, să le oferim clienților nu numai o mâncare rafinată, de calitate dar și o atmosferă caldă, din care să nu lipsească buna servire, dar și programul muzical, oferit de formații live”.

Iar când spune “mâncare rafinată”, Carmen nu supralicitează deloc. ATELIER și BISTRO 27 au avut și au parte de colaborări cu cei mai iscusiți master-chefi din țară, cei pe care iubitorii genului i-au putut admira în cele mai faimoase show-uri de televiziune cu tematică culinară. “- Nu suntem unități mari, deci nu se pune problema unor evenimente răsunătoare, dar cele “corporate”, plus cele restrânse, familiale, găsesc la noi cel mai bun loc pentru desfășurare.”

 

     …Între timp ajungem la ATELIER. Suntem în plin centru al Piteștilor, ceea ce constituie, desigur, un mare avantaj. Ne întâmpină un local cochet, care nu are nicio legătură cu ideea preconcepută de “restaurant de provincie”. Îi treci pragul și numai faltul că auzi in jur vorbindu-se românește, îți confirmă că ești in România. Altminteri, totul este “european”, cu mult bun gust și rafinament. O mână de designer se cunoaște de la o poștă și Carmen îmi confirmă : da, au colaborat cu un foarte bun specialist în design interior. Lucru pe care il surprind, sper, și fotografiile noastre.




Interiorul nu e tocmai populat, dar nu pentru că unitatea ar duce lipsă de clienți, ci pentru că vremea de afară este atât de …estivală,  încât piteștenii au umplut până la refuz grădina de vară a restaurantului. Nu le tulbur liniștea violându-le, în stil reportericesc, intimitatea, însă  îi surprind pe furiș, din exterior. Lumea se simte bine,  e un zumzet de mulțumire în jur, suprapus peste o muzică în surdină. În jur e un cartier linistit, fără trafic. Peste drum – unul din parcurile orașului. La doi pași – pietonala din centru.

În exterior există și loc de joacă pentru copii, așa că pot răsufla ușurați cei care au dorit “ieșirea la terasă”, dar nu au avut ce face cu cei mici. De altfel, la etajul superior al clădirii, Carmen ne conduce la o super-petrecere de prichindei, la un alt loc de joacă, interior de data aceasta și dotat cu toate cele necesare pentru ca cei mai tineri piteșteni să poată primi, în dar de la părinții lor, cele mai “cool” petreceri, de ziua lor.

   O sfârșim , așadar, pe a noastră – zi atât de specială, chiar dacă nu aniversară – servind câteva din delicatesele oferite de gazde : eu – un delicios somon, întovărășit de un mănunchi de sparanghel, companionii mei – degustând una din specialitățile casei – faimoasa vită Black Angus, gătită excelent de bucătarii de la ATELIER. Să vă mărturisesc că n-am rezistat și am dat iama și în deserturile casei? Un binevenit chees-cake , gătit sărbătorește, a fost “cireașa de pe tortul” primei zile a unui octombrie ce se anunță plin de întâmplări frumoase.
B




…Nu știu când voi reveni la Pitești ( deși este, grație autostrăzii, la doi pași de Capitală) , însă dacă drumurile voastre vă vor duce într-acolo si vă prinde ora prânzului prin Orașul Lalelelor, rețineți aceste două nume : ATELIER și BISTRO 27. Iar de Carmen…veți rămâne, pur și simplu,  fascinați! 😉

P.S. Curiozitatea mea de reporter nu mi-a dat pace, până nu am fotografiat, la plecare, câteva din farfuriile clienților!😉 Și vă mărturisesc că, deși eram deja sătulă, …parcă m-aș mai fi așezat odată la masă, ca să gust câte puțin  din fiecare!😁

 

Publicitate