Bombănelile Marinei Editoriale

Visez iubire, mă pregătesc de luptă! ( …Si vis pace, para bellum)

 

O lecție cel puțin stranie mi-a oferit-o, cu ceva ani în urma,  o …să-i spunem.. “expertă în bărbați”! Tanti Carolina îmi fusese vecină, când locuiam la parterul unui bloc din Floreasca. Trăia, de ceva vreme , singură, pierduse șirul anilor petrecuți pe pământ, însă aglomerația de riduri de pe chipul său era cea mai grăitoare mărturie a unei bogate experiențe de viață. Din ea făceau parte, printre altele, vreo șase căsnicii. Iubăreață, tanti Carolina asta a noastră. Iubăreață, dar mai ales vorbăreață, pentru că, dacă reușeai să i te strecori pe sub piele, era gata să-ți împărtăsească și ție, din știința ei de a coexista cu sexul tare. Și , mai ales, din priceperea ei de a pune punct unei relații, atunci când sentimentele aferente ajungeau la fundul sacului.. Pe atunci, copiii mei erau mici și obisnuiam să le fac foarte des prăjituri. Cuptorul meu era exploatat la maxim și, cel puțin de două-trei ori pe săptămână, dădea în vileag inmiresmate checuri, brioșe, torturi de mere, pandișpane, tarte cu fructe, biscuiți de casă, bezele și alte asemenea lor, care-i bagau în boală pe vecinii mei mult prea comozi. Spun asta, pentru că aroma dulciurilor mele invada năpraznic holul blocului, divulgându-le tuturor faptele mele de vitejie din bucătărie. De fapt, așa am cunoscut-o și pe tanti Carolina. Ieșise să arunce gunoiul și se ciocnise cu mireasma unui proaspăt scos din cuptor chec marmorat. Aroma sa evadase din apartamentul meu, odată cu mine și cu căruciorul din care orăcăia Victoraș. “ -Mmmm, ce frumos miroase! “ – exclamase femeia mărunțică, înfăsurată, țin minte,  într-un halat din damasc vișiniu și având părul alb-alb, înfășurat pe niște bigudiuri uriașe. Nu mă mutasem demult în bloc și eram dornică să leg prietenii. M-am întors din drum și am pus , pe un carton de cofetărie ( pe atunci tezaurizam astfel de ambalaje), câteva felii de chec fierbinte. A fost startul unei îndelungate “bune vecinătăți” ( e prea mult s-o numesc prietenie), care a durat până ne-am mutat la o altă adresă. Eu o serveam pe tanti Carolina cu rezultatele muncii mele, iar tanti Carolina imi oferea, la schimb, spumoase povești ale trecutului său amoros, deosebit de furtunos aș zice. Multe lucruri am invățat atunci de la vecina mea octogenară. Dacă le-aș fi aplicat operativ, probabil aș fi economisit multe lacrimi, în viață, și mi-aș fi scurtat drumul spre înțelepciune. Imi amintesc cum tanti Carolina obișnuia să-mi livreze porția zilnica de “experiență de viață”, prefațând-o cu câte un proverb latin ( în tinerețe fusese profesoară de latină, o limbă moartă, cum este acum, cu siguranță, și fosta mea vecină..). 

Mi-am început editorialul, pomenind de o lecție pe care am numit-o “stranie”. Judecați si singuri, eu am să vă povestesc cum a fost…

    “Si vis pacem, para bellum” – mi-a declamat, patetic, tanti Carolina, într-o frumoasă dimineață de primăvară, prefațată de un platou de limbuțe de pisică, proaspăt scoase din harnicul meu cuptor. L-a inșfăcat, cu poftă, după care m-a însotit în parcul Floreasca, unde obisnuiam să-l vântur pe Victoraș, inainte de masa de prânz. Mă bucuram să am o companie, la plimbare, pentru că mă cam săturasem de “uite copacul”, “uite cățelul, ham-ham”, “uite mașina vrummm-vrummm” ( mămicile știu despre ce vorbesc! ) . 

Așadar, “dacă vrem pace, să ne pregătim de război” – îmi transmisese tanti Carolina pesemne una din concluziile celor cinci mariaje oficiale..”- Dar ce legătură are războiul cu dragostea?” – mi-am stârnit tovarăsa de promenadă, pe care, privind-o, am constatat brusc că părea descinsă din schițele lui Caragiale.  “-Și încă ce legătură! “ mi-a răspuns tanti Carolina, mușcând cu poftă din crocantele mele limbuțe de pisică. 

Și uite-așa, într-o primăvară a anilor ‘mergând prin Parcul Floreasca,  am aflat eu de ce trebuie să fim noi, femeile, chiar și cele ultraîndrăgostite, mereu cu un pas înaintea bărbaților. De ce e obligatoriu să le anticipăm mișcările, să fim “în gardă” pentru toate ulterioarele lor ieșiri “din decor”.

 “-Dar eu îmi iubesc soțul, și el pe mine! – țin minte că i-am spus pățitei mele interlocutoare. De ce să fiu în gardă?!?” M-a privit ca pe un pui de curcă, rătăcit într-un magazin de electronice. Apoi a  pufnit în râs și mi-a spus doar atât ( Doamne, de ce ne încăpățânăm să ne credem deștepți, ignorând sfaturile celor trecuți prin viață?!?) : “- Vrei o căsnicie fericită? Atunci nu te relaxa niciodată! Pentru că, atunci când îți va fi lumea mai dragă, bărbatul ți-o va coace!  Urmărește-l, pas cu pas, dar fă-o fără să te simtă. Curmă, din fașă, orice relație “nevinovată”, “profesională”, pe care nemernicul o va avea, la un moment dat, cu o muiere al cărei nume vei simți că apare prea des in conversațiile voastre. Pune deoparte bani albi pentru zile negre, căci sigur vor veni și astfel de zile și să nu te miri dacă generatorul lor va fi taman bărbatul pe care acum îl iubești! Nu renunța la visele tale, pentru a-i netezi lui pârtia spre succes! Îl va atinge și…nu va mai avea nevoie de tine, abandonându-te pe un morman de vise spulberate. Supără-te, din când în când , pe el și pedepsește-l, chiar și fără un  motiv aparent: el va ști de ce și…măcar nu te va lua de proastă! “

A urmat și ultimul sfat, care tin minte însă că mă intrigase nespus : “-Nu sta niciodată într-un singur bărbat, oricat de mult îți pare că-l iubești! Întotdeauna trebuie să ai… o roată de rezervă! “- Cum, tanti Carolina, adică dumneavoastra mă îndemnați să-mi înșel soțul?!?” -am intrebat-o contrariată. “Nu, n-am spus asta! Dar nu-i îndepărta pe cei cărora le ești dragă: s-ar putea ca, la un moment dat, dragostea lor să devină o armă importantă, cu care vei riposta la trădarea omului de lângă tine! Pentru că…si vis pacem, para bellum”..

Iată câte poți afla, în schimbul unor banale limbuțe de pisică! 

Rubrică oferită de :

Publicitate