Să ajungi în China nu-i chiar peste mână. Distanțele sunt uriașe, banii puțini, și asta chiar dacă dorința unora întrece în anvergură Marele Zid chinezesc. Din aceste motive, acelor români pentru care viața nu e întotdeauna o binecuvântare, ci de multe ori o povară greu de dus, le ramâne ca unică posibilitate de a vedea lumea, virtualul. Fie citind și lăsând apoi mintea să construiască propriile plăsmuiri, fie uitându-se la televizor sau alte ecrane mai mici sau mai mari fie, de ce nu, ascultând poveștile de calătorie ale unora mai norocoși, cărora viața le-a deschis o fereastră către lume, strecurându-le în buzunar un bilet de avion real.
Și ce bucurie, pentru călător, să poată, la întoarcere, să împartășească din experiențele sale, să transporte acasă, prin puterea graiului, întâmplări și emoții trăite în departări. Și ce încântare pentru ascultator să nu afle toate acestea “din cărți”, ci prin viu grai, de la “martori oculari”, pe care să-i și invidieze un pic – dar așa, prietenește – pentru șansa de a vedea cu ochii lor minunătiile Planetei!
Cam asta s-a întamplat aseară, la Centrul Cultural Chinez din București : am adunat acea mână de artiști, cu care am străbătut , cu o lună în urmă, mări și țări, pentru a ajunge la Beijing, după care, în fața unui public-burete, numai ochi și urechi adică, am depănat amintiri, cu ajutorul suportului video tot de noi realizat, așa, neprofesionist, cu mâini tremurate de frigul iernii chinezești, dar cu atâta bucurie, de parca știam că, la întoarcere, sute de români se vor bucura de pozele noastre și de stângacele filmulețe.
Și-a fost așadar o zi o întâlnire la ceas de seară, într-o joi și într-un loc generos și modern, cu gazde care, precum funicuțele s-au străduit săptămâni intregi să pregătească în detaliu venirea noastră ; s-a întâmplat una din acele întâlniri de suflet în care artiștii n-au mai fost artiști ci povestitori, în care aerul pe care l-am respirat cu toții a fost unul prietenesc, cu arome chinezești și mioritice deopotrivă, un sfârșit de zi în care publicul a amestecat zâmbete bilingve și a fremătat la unison.
De-acolo, din fața, însoțiți de imaginile în care tot noi colindam Orașul Interzis, Marele Zid, Strada Qianmen , nocturnul Beijing sufocat de zgârie nori si reclame luminoase, Dan Helciug, Gheorghe Turda, Georgiana Pană și subsemnata ne-am deschis sufletul și odată cu el, cufarul cu amintiri, presărând frânturi din bucuria și emoțiile noastre de atunci în sufletele privitorilor de acum.
I-am privit cu coada ochiului : ascultau fascinați, cand rotunjindu-și ochii a mirare, cand izbucnind în râs, atunci cand amintirile noastre colorate făceau atingere unor situații hilare, cu care fiecare turist se confruntă, oriunde în lume s-ar afla. I-am recunoscut, între oaspeții de seamă, pe minunata artistă Stela Enache, pe regizorul Luminița Dumitrescu ( ea m-a ajutat și cu fotografiile care colorează acest editorial!) , pe celebrul avocat Aurel Moldoveanu și mai tânărul său coleg Alexandru Stamate, pe violonistul Petrică Pană, pe producătorii Ada Vertan și George Hodor, plus atâția alți invitați de seamă, carora li s-a adăugat o puternică echipă de la TVR Cultural. Am povestit, așadar, spre amuzamentul tuturor și despre negocierile acerbe cu târgoveții chinezi, prin prăvălii, și despre aventurile lui Dan pe ulița Qianmen, cand a încercat să se comporte ca un chinez adevărat, imitându-i pe vânzatorii care ieșeau în pragul magazinelor spre a-și prezenta, sonor, marfa, aproape că am murit din nou de râs, amintindu-ne cum i s-au umflat lui Ghiță Turda picioarele în avion , de nu-i mai intrau în unica pereche de pantofi pe care și-o luase cu el, făcand ca încălțarea marelui artist să devina o problemă a întregii aeronave, apoi de zapada care ne-a întâmpinat în Beijing, obligandu-ne la un moment dat să colindăm străzile punându-ne pe cap și niște cutii de carton, oferite de un cârciumar milos. Dar și despre locurile fabuloase văzute, despre orașul modern care se reinventeaza de la un an la altul – de neoprit pe Autostrada Viitorului, despre oamenii săi serioși, deschiși și relaxați, atât de prietenoși si atât de aplecați cu sufletul catre Romania, de care nenumărate fire nevăzute îi leagă de decenii.
Atmosfera de aseară, de la Centrul Cultural Chinez a fost atât de cool, încât până și speech-urile de debut de eveniment – cele care ar fi trebuit să fie atât de “oficiale” , au sfârșit prin a fi scurte, cu miez, relaxate și prietenoase. Doamna Ioana Drăgan, director general in cadrul ICR și domnul Xu Ningbo, directorul Centrului Cultural Chinez , în pofida funcțiilor importante scrise pe cărțile de vizită, s-au topit în atmosfera generală, bucurându-se amândoi, fiecare pe limba sa, de faptul că astfel de acțiuni culturale sunt menite să apropie chiar și țări aflate la o distanță uriașă, cum sunt țările noastre. Și încă o data i-am simtit lipsa minunatului Liviu Țăranu, directorul ICR Beijing, datorită caruia povestea noastră s-a întâmplat aievea și care a reușit, cu ambiție, tenacitate , profesionalism și daruire, să pună pe picioare, în îndepărtata Chină, un spectacol strălucitor de Dragobete, despre care am auzit că media chinezească a tot scris, multă vreme după ce Boeingul 747 ne-a desprins de locurile acelea fabuloase, readucandu-ne la vatră.
Dacă s-a cântat? Cum nu? Georgiana și naiul său fermecat ( care a răsunat chiar și pe Marele Zid Chinezesc!), dar si băieții minunați, au desprins o feliuța din repertoriul cu care i-au dat gata pe chinezi la Beijing, de Dragobete. Și ce surpriză au avut cei din Batiștei 34 aseară, când și Dan și Ghiță Turda au prins a canta chinezește, cu acel accent care pe mulți i-a aruncat în dilemă : să-i admire sau să se amuze copios, așa cum fiecare dintre noi ne amuzăm când un străin ne stâlcește limba! Dar interpretările facute cu atâta drăgălășenie și suflet au fost impecabile, sala izbucnind de fiecare dată în ropote de aplauze. Tot așa cum l-au gratulat, de altfel și pe oaspetele nostru, talentatul bariton Fang Shuang de la Opera Comică pentru copii, care a ținut să ne arate și reversul medaliei, interpretând la randu-i “Ciobanaș cu 300 de oi”, intr-o română pe care puțini straini reușesc s-o vorbească cu atâta limpezime.
Și poate că n-ar trebui să uităm de licărul din privirile norocoșilor care si-au auzit strigat numele, la extragerile bilețelelor din bolul Tombolei speciale. Cu ce amintiri au plecat acasă? Evident, chinezești sută la sută : genți sport, ursuleți Panda și superbi dragoni chinezești, care să le reamintească de faptul că strabatem, potrivit zodiacului chinezesc, anul acestui personaj simpatic, aducător de noroc în viețile oamenilor puternici. Adică ale noastre, ale tuturor! Și ca bucuria mea de co-organizator să fie completă, o decizie de moment m-a facut să “pun la bătaie” și cele trei cărți pe care am apucat sa le scriu până acum despre China și care, iată, stau acum pe noptierele a trei norocoși de aseară!
Bufetul generos , configurat cu ajutorul unor delicatese chinezești servite cu bețișoare sau furculițe, în funcție de știință și ambiție, ( adio, cură de slăbire!) a încheiat apoteotic o seară de primăvară, o seară între prieteni, care, indiferent de limba pe care o vorbesc, de cultura pe care o împărtășesc, de colțul de lume în care le răsare soarele, iși doresc aceeași fericire.
Sincer, nu-mi plac finalurile oficiale, însă nu pot să nu-i felicit pe organizatori pentru întâmplarea minunată de la Centrul Cultural Chinez, unde câteva zeci de bucureșteni au călătorit dus-întos, în doar două ore, cât alții în câteva zeci, spre un tărâm de poveste, pe care se sprijină o felie însemnată din istoria acestui Pământ.
Rubrică susținută de FARMACIILE CATENA : RILASTIL AQUA INTENSE
Comentează