Nu, nu este despre gâsculițe! Puțin, poate, despre rățuști…despre femeile acelea disperate să-și țină bărbații lângă ele cu orice chip ; despre obsedatele de a nu fi părăsite. Despre cele care-și fac un scop în viață din a-și păstra trofeul cu două picioare, obținut uneori cu destulă trudă, chiar dacă trofeul nu mai strălucește deloc ca la început, dacă i s-a dus luciul, și i s-a văzut dedesubtul mâncat de bube și rugină.
Am cunoscut femei care, din momentul în care au rostit acel DA, în fața omului cu panglica tricoloră pe diagonală, au intrat într-o trepidație profundă, simțindu-se în permanență amenințate de plecarea celuilalt. Desigur că multele cărți citite și filme văzute pe această temă ar fi în măsură să ne sădească neliniști metafizice; și cum viața bate filmul, îți vine să te astepți, la fel ca în bancul acela, ca soțul tău să plece să arunce gunoiul și să revină peste 30 de ani. Sau niciodată. Luptând cu dihoniile din propriile coșmaruri, amărâtele ajung să evacueze din viața lor liniștea și relaxarea și devind un conglomerat de stres, emoții și gânduri negative. Crezând că aceasta este soluția căsniciei veșnice, își sufocă partenerul cu grijă și sirop, îl cocoloșesc din zori până-n așternut, îi pândesc fiecare respirație „altfel”, fiecare privire rătăcită, fiecare tăcere prelungită, citind în ele începutul Dezastrului. De teama de a nu fi lăsate cu ochii-n soare, se dau peste cap pentru a fi altfel decât sunt : unele își mutilează trupul, încercând să țină pasul cu concurența de pe piață ( fiecare duduie care arată trăznet poate deveni, nu-i așa? un magnet pentru soț!) ; altele se contorsionează, încercând să intre in profilul gospodinei perfecte, aducându-și alesul în pragul obezității prin așezarea, mai presus de toate, a proverbului ” Drumul către inimă trece prin stomac”. Altele toarnă plozi. În mintea lor, copiii sunt cea mai eficientă ancoră pentru bărbatul pe care se tem să-l piardă. În naivitatea lor, refuză să vadă că există destui masculi care înșurubează verighete pe inelarele pițipoancelor și lasă în urmă câte-o droaie de copii ținându-se de capotul unei mame năucite de acel deznodamânt..
Viața arată însă, cu prisosință și în acest caz, că ” de ce ți-e frică, nu scapi!” Cu cât ești mai disperată să păstrezi lângă tine sufletul pe care ai senzația că ți l-ai adjudecat ” pe viață”, cu atât aceasta din urmă se ambiționează să ți-l sufle, redirecționându-l către alte purtătoare de sex-appeal. De aceea, dragele mele, purtați-vă normal! Nu vă ieșiți din piele pentru a vă face preș în fața bărbatului iubit, nu încercați să vă decupați trupul pentru a deveni păpuși Barbie cu care să se joace soțul dvs toată viața! Nu deveniți animal de prăsilă, umplându-vă casa de ancore în pamperși, căci sunt ancore false! Nu-l îndopați cu cozonac și poale-n brâu pe cel ce vă stă alături, până ajunge ca un dirijabil, căci, la fel ca dirijabilul, când îi va fi cerul mai senin și viața mai „perfectă”, își va lua zborul câtre alte văzduhuri pe care le va găsi și mai atractive.
Fiți convinse că, dacă bărbatul de lângă voi vă iubește cu adevărat, nu va pleca niciodată! Iar dacă va pleca…atunci ducă-se pe pustii!
Nu te teme să-l pierzi : dacă te iubește, nu va pleca niciodată!

We col’vude done with that insight early on.