Bombănelile Marinei Editoriale

Trag după mine, din Maramureș….

   ….Da, așa e : am venit cu plămânii primeniți, după o cură de aer curat și tare; da, am venit cu valiza doldora de sticle și sticluțe de horincă ( așa să-i spuneți, de acum înainte! “Palinca” e denumire ungurească!) și cu siraguri de cârnați, mai subțiri și mai groși, putiți printre hainele  condamnate ca, de acum înainte, să poarte în ele mireasma Crăciunului maramureșean. Da, ne-am intors toți cu sentimentul unor filmări reușite, chiar dacă ne-a lipsit decorul natural al zăpezii, după care tânjeam atât de mult. Da, am venit chiar și mai rotunjori oleacă (nu poti rezista ospitalității lui Dănuț Iurca!), și ușor încercănați de nesomnul zborurilor plasate aiurea, în noapte. Da, știu că am fost invidiați de multă lume pentru tenacitatea de a pune pe picioare, fără niciun ajutor “din casă”, a unei călătorii atât de frumoase și zău, credeți-ne, nu a fost deloc vacanță, caci nu-i lesne de configurat două ore de program, într-un loc care nu e-al tău și unde nu cunoști pe nimeni. ( îmi amintesc cum, la plecare, toți se înghesuiau sa ne ureze “distracție plăcută!”…)

Una peste alta, din toate astea puse cap la cap, am venit mulțumiți. Dintr-un  Maramureș de vis. Însă nu pot să nu vă mărturisesc că trag după mine, din același Maramureș, o adâncă tristețe, pe care n-am simțit-o a fi numai a mea… Este, da, cuibul în care tradiția încă mai respiră și oamenii încă mai poartă, la ocazii speciale, frumoasele straie din bătrâni. Mai răsună , da, din difuzoare, colindele lui Hrușcă și mai scârțâie cetera fraților Petreuș. Mai sunt, da, unii localnici care luptă ca spiritul Maramureșului să nu moară, ca sângele dacilor liberi să nu se lase diluat de  trecerea timpului, însă vremurile și-au pus pecetea și asupra acestui colț de rai, așezându-și tristețea printre ridurile bătrânilor și ciopliturile porților maramureșene.. Sunt pustiite satele maramureșenilor de fiii săi, risipiți aiurea-n lume, în căutarea unui trai mai ușor. Cei mai buni meșteri ai locurilor nu mai sunt : trudesc pentru alții și mai vin acasă doar de sărbători, cu daruri pentru batrânii lor părinți – câți îi mai au în viață. Rezistă cu greu și ospitalitatea maramureseană. Pălinca și cârnații rar se mai revarsă pe masa din fața noului venit, dacă nu au în spate un preț bine  negociat. Și nici nu-ți mai sar oamenii în ajutor, decât dacă te cunosc, daca le ești drag sau dacă au ceva de câstigat de pe urma ta…Dar nici măcar banii tăi nu-i vor clinti prea ușor din loc, pentru că lucrul afară, prin straini, i-a cam răsfățat și ei știu că pot câștiga de 10 ori mai mult decât le dai tu, făcând acolo aceeași treabă.

 …I-am privit  pe maramureșenii îmbrăcați în straiele lor de sărbătoare, veniți la filmările noastre. O desfătare a privirii! Majoritatea lor,  bine trecuți prin viață ; Moș Ou , bunăoară, a depășit , anul acesta, suta , însă gura lui știrbă si mintea brici mai au încă puterea să-și strige jalea și sa se întrebe încotro a luat-o țara lui… I-am privit, spuneam, pe invitații noștri și m-am înduioșat de copilandrii rătăciți printre bunicii lor : le-am admirat straiele lor  populare miniaturale, care le înconjurau fețișoarele picturale : cât vor mai ține oare, lipită de ei, tradiția locurilor in care au venit pe lume? Vor deveni, peste puțină vreme,  rebeli adolescenti și iia, cioarecii, pieptarul și opincile vor lăsa locul jeanșilor, adidașilor și  șepcilor cu cozoroc. După care vor mai crește puțin și vor urma calea părintilor, căutându-și de lucru prin țări străine… Cine știe cum va arăta a lor, pe atunci?

   Astăzi încă Maramureșul mai respiră. Chiar dacă vechile porți maramureșene scârțâie din toate încheieturile,  mai sunt tinute în viață tradițiile străbune, mai răsună colindele pe lângă brazii imbrăcați nu în globuri și beteală din import, ci în colaci, mere și nuci. Noroc cu străinii care se înghesuie să ne prețuiască frumusețile mai abitir ca noi românii. Chiar și numai pentru ei uneori, maramureșenii încearcă să-și țină în viață datinile și obiceiurile strabune , să-și respectele rețetele tradiționale ce le compun bunătățile așezate pe mese. 

Am lăsat în urmă o felie dintr-o Românie aflată în derivă. E frumoasă rău, dar tristă și – unii zic –  fără scăpare. Dar îi rog din suflet pe maramureșenii adevărați și responsabili – căci am întâlnit destui, în aceste zile – să nu-și lase Maramureșul  să moară… 
Rubrică oferită de :

Uscatoare rufe