Când eram în divorț, mă bucuram când constatam că nu sunt singură, în acea luptă. Nu, nu aveam nevoie de mila nimănui și eram sigură că sunt destui cei care chiar își frecau palmele de bucurie. Au rămas cu frecatul și cu buza umflată, după ce au aflat de ce divorțasem de fapt.
Nici Andreea nu are nevoie de mila nimănui și sunt sigură că, și în cazul ei, sunt destule toante care-și freacă palmele, încântate că na, nu i-a reușit nici de data asta! Sunt acele făpturi incapabile de a face ceva notabil, cu excepția unor notabile invidii la adresa unor persoane ca Andreea. Nu, Andreea nu are nevoie nici de mila lor, nici de a noastră. Dar simt nevoia să o asigur că îi sunt alături. Nu voi cuteza niciodată să judec nimic din ceea ce face. Chiar dacă m-a traversat o boare de rezerve legate de ultima ei alegere, mă bucur că nu m-am surprins spunând, nici măcar în gând ” Vezi, am avut dreptate!”. Deși nu suntem apropiate, o cunosc binișor pe Andreea și am apucat să mă conving că e o femeie înțeleaptă, ambițioasă și puternică și sunt sigură că orice mic eșec ( probabil chiar și o parcare laterală nereușită!) ar fi în stare s-o întoarcă pe dos. Așa sunt oamenii cu stofă de învingători. De aceea, știind-o față-n față cu această „înfrângere” ( nuuuu, nu turcul a înfrânt-o, ci încrederea pe care a avut-o în el), intuiesc că nu-i este deloc ușor.
Am perceput-o mereu pe Andreea ca fiind o femeie care vrea să aibă numai „10” în carnetul vieții. E frumoasă foc, elegantă cât cuprinde, e talentată, harnică, ambițioasă, creativă, e o mamă foarte bună ( aici am semnale de la cunoștințe comune) și nu am nici cea mai mică îndoială că și-a dorit să fie și o soție perfectă. De fiecare dată. Iată însă că, la fel ca și în cazul fiecăruia dintre noi, de coada noastră atârnă și tinicheaua punctelor slabe. Cred că, în ceea ce-o privește pe Andreea, hiba este următoarea: Andreea se îndrăgostește nu de un bărbat real, ci de proiecția ei despre bărbatul respectiv; ea își construiește, mental, o relație fericită, căreia chiar i se dedică, până-n cea mai intimă fibră a sa, uitând că, de fapt, marea majoritate a bărbaților nu sunt Feți Frumoși din poveste, ci niște netrebnici sub acoperire ( îmi cer anticipat scuze față de excepții!), care nu reușesc să prețuiască dragostea femeii de lângă el și care uită că, în multe dintre cazuri, că EA este de fapt autorul moral al ceea ce au ajuns EI…Credeți-mă, știu bine ce spun.
Andreea nu are nevoie nici de mila noastră și cu siguranță o lasă rece și palmele frecate ale adversarilor din umbră. Susținerea tacită pe care i-o vor arăta prietenii și liniștea pe care i-o vor oferi colegii jurnaliști sunt armele cu care ea va lupta pentru a-și cuceri dreptul la un final de căsnicie demn și un nou început. Unul pe care i-l doresc, din toată inima, norocos.
Andreea prețuiește viața. Dar pe ea cine o prețuiește?

Comentează