Bombănelile Marinei Editoriale

La Sângeru, în vizită la Lucian Avramescu

 

…Șoseaua ne duce, unduindu-se asemeni unui șarpe neliniștit, către Sângeru. Se insinuează printr-o adunare de dealuri înverzite și pe sub un cer proaspăt eliberat de apele adunate în nori. A tras o ploaie zdravănă – deducem din umezeala pe care alunecă mașina, bucurându-ne că seninul rămas în urmă dejoacă progonozele lui Accuweather, care agolmera niște ploi taman desupra orelor în care urma să aibă loc evenimentul…Parcăm în fața Muzeului Pietrei, unicul de acest fel din țară, adunând într-însul o armată de bolovani cu forme și chipuri felurite, adunate o viață întreagă de unul din marii poeți ai României. Lucian Avramescu ne privește împietrit de pe coloana ce străjuiește intrarea în Muzeu. Altădată, privirea sa, vie și caldă, ne întâmpina la intrare, bucurându-se de noi toți,  oaspeții veniți la el dinspre Bucureștiul căruia îi aparținuse cândva, dar și de prin alte părți de țară…Acum pietrele tac parcă și mai adânc, pentru a nu-i tulbura somnul întâmplat undeva, în fundul imensei curți, în țărâna copilăriei sale, vegheat de icoanele pictate în bisericuța de piatră pe care a adăugat-o celor lăsate în urmă…

 



E tristă venirea mea de-acum, căci e prima, fără poetul și jurnalistul care mi-a vegheat pașii începutului de gazetar. Bucuria de a-mi îmbrățișa mentorul îmi colora, în ultimii ani,  fiecare miez de august, chiar dacă cele din urmă au fost dizolvate în tristețea de a-i vedea stingerea treptată, de lumânare cu suflet, măcinat fiind poetul de hidoasa maladie ce-l lăsase fără voce, fără mobilitate, iar la final, fără suflet.

…Mă bucur că, de data aceasta mi s-a alăturat Luminița, strălucitul regizor de televiziune  ce a pus în pagină atâtea și-atâtea din proiectele mele de televiziune, care l-au avut într-însele și pe Lucian Avramescu. Îi vorbisem în repetate rânduri Luminiței despre fabulosul Muzeu pus pe picioare de Lucian, despre evenimentele pe care, în fiecare vară, pe organiza aici, în curtea casei sale părintești, având-o alături pe minunata sa Giorgiana, cea care i-a fost nu numai soție și mamă a fiicei lor, Luciana, ci și sprijinul vital pentru complit de anevoioșii ani de final… Acum  Luminița era , în sfârșit,cu mine; am rememorat tot drumul episoade din întâmplările noastre comune, la “Ceaiul de la ora 5”  la “Cazuri și necazuri în dragoste”, la “Festivalul National al Cântecului de dragoste”, la lansările mele de carte și alte atâtea evenimente, pe care prezența lui Lucian – care făcea oarecum parte din familia mea, le îmbogățea prin prezența sa, făcându-le atât de speciale.


Și tot cu ea, cu Luminița, lăcrimăm, iată, acum, așezându-ne florile obosite de drumul dinspre București, pe marmura mormântului celui ce ne fusese atât de apropiat, închinamdu-ne în biserica pe  care acesta o ctitorise în acest colț de lume, nădăjduind că Dumnezeu îi va aprecia gestul, mai îngăduindu-l o vreme printre cei dragi…N-a fost să fie însă..

    În curtea îngrijită a gospodăriei familiei Avramescu, aducând a un mic paradis transplantat pe pământ,  numărul oamenilor aproape că-l întrece pe cel al pietrelor răsfirate prin iarba muzeului. Vânând colțuri de umbră și “exponate” ce pot deveni locuri de șezut, consătenii, prietenii și admiratorii lui Lucian Avramescu așteaptă cuminți ora 5, cea planificată pentru începerea unei întâmplări trist de frumoase, menită să comemoreze un om atât de special. La micuțul stand amenajat chiar pe scenă, lumea se înghesuie să cumpere ultima carte a poetului, apărută grație grijii soției sale și pe care acesta n-a mai apucat să-și așeze autograful – “Confesiuni la Poarta Cerului”… 



Din difuzoare răzbate inegalabilul timbru al poetului, recitându-și versurile…Mi-l amintesc făcând-o aievea și-mi mai amintesc cum, după ce perfida boală îi amputase darul vorbirii, îl sunam, sub diferite pretexte pe Arin, fiul său, doar pentru a-i asculta, la telefon, glasul identic cu al părintelui care tocmai plecase dintre noi atât de departe…Era glasul ce-mi marcase anii de început ai carierei de jurnalist, cel ce-mi transmitea “sarcinile de serviciu” ale stăpânului său, cel ce-mi aprecia munca dar și mă săgeta cu acele ironii care pe mine mă necăjeau ușor, iar pe el îl făceau inconfundabil.

    Lâsând cele câteva cuvenite minute să încalce ora 5, evenimentul începe. Înveșmântate în alb, Giorgiana și Luciana își încep, ținându-se de mână, probabil una dintre cele mai grele misiuni de după plecarea lui Lucian. Amestecate cu emoție, curg vorbele celor două martire, care au însoțit cu atâta dragoste și devotament, chinurile ultimilor ani la care Destinul le-a supus omul drag. “Nici nu știți cât de greu îmi este să nu-l mai am pe tata alături” – concluzionează proaspăta liceeană cu chip de Albă ca Zăpada și cu un condei care promite mult. Al Giorgianei este deja consacrat, marea iubire a poetului întâlnindu-se cu acesta și pe tărâmul aplecării către cuvinte și poezie…

    Prin fața unei adunări tăcute și emoționate, se perindă oameni care i-au fost atât de apropiați și cu siguranță dragi poetului Lucian Avramescu. Jurnaliștii Octavian Știreanu și Cornel Nistorescu au evocat perioada în care i-au fost colegi de presă, avansând ideea permanentizării acestor “evenimente de august” și eventuala lor transformare într-un Festival de poezie “Lucian Avramescu”.


Lider al grupului “Vouă”, gazetar el însuși, Adrian Fetecău a rememorat cele câteva sute de reprezentanții ale faimosului grup de umor, care includeau deseori momente de recitare a versurilor poetului. Și ce frumos a sunat poezia “Singurul lucru care contează este femeia”, rostită de Adrian, cu vocea sa de experimentat comentator sportiv al Radiodifuziunii Române, în aplauzele adunării fremătând de emoție… 

Lucian Avramescu a fost un jurnalist racordat la viața politica a țării, aspru și acid la adresa celor ce tulburau liniștea românilor, cutezând să-și bată joc de țara sa. N-a mirat pe nimeni așadar prezența și a unui politician în ecuația evenimentului de la Sângeru : Ionuț Vulpescu însă a venit dinspre baricada politicienilor de bună credință și, în calitatea sa de fost ministru al culturii, cuvântul  său a oferit necesara notă oficială evenimentului, chiar dacă vorbitorul sensibil l-a împletit cu citarea unor inspirate fragmente din cărțile lui Lucian Avramescu .

Și prahovenii s-au aliniat emoției generale : Dumitru Cârstea, directorul Editurii și Ziarului Prahova  și-a evocat prietenia de-o viață cu poetul, iar Primarul Poieștiului, domnul Emil Calotă, principalul susținator al evenimentului de la Sângeru, a încheiat, cu nodul emoției în gât, șirul vorbelor frumoase, rostite la ceas de seară. 


M-a invitat și pe mine Giorgiana să glăsuiesc. Am făcut-o, cătând pierdută spre balconul de deasupra mea, din care anul trecut m-a privit pentru ultima oară, într-o nemișcare ce avea să se transforme într-una veșnică, cel ce atât de mult a însemnat pentru mine, decenii la rând.



“-Niciodată nu te-am văzut atat de emoționată!” – mi-a șoptit Luminița, cea care mi-a însoțit, de la pupitrul regiei, cei peste 30 de ani de emisiuni de televiziune. Am simțit-o și eu, acolo, în fața unei mulțimi căreia nici nu mai țin minte ce i-am povestit, sub povara emoțiilor de moment. Ceva, despre ziua aceea de iarna, în care am intrat pe ușa biroului lui Lucian, din Casa Scânteii, apoi despre lunga colaborare ce a urmat, ceva despre cât de multe îi datorez și cât de fascinant mi-a părut, toată viața, acest om al neamului… Știu doar că am încheiat, privind spre cer și rostind cuvântul “Mulțumesc!”…
Nici că putea Giorgiana să găsească un final mai potrivit pentru această întâlnire de suflet, decât un strălucit recital la celebra vioară Stradivarius, oferit de maestrul Alexandru Tomescu, nepotul drag al poetului, el însuși provenind din aceste locuri fantastice…

    …S-a lăsat înserarea peste pacea de la Sângeru. N-am mai avut puterea să mă apropiu, la final,  de marmura sub care rămâne-va prizonier pe veci omul care a iubit atât de mult viața. Le-am imbrățișat pe Giorgiana și Luciana, felicitându-le pentru  lucrul atât de frumos pe care l-au reușit și dorindu-le ca viața să fie blândă cu ele de aici înainte, oferindu-le totodată nenumărate prilejuri de a păstra vie memoria omului extraordinar lângă care au avut șansa să ființeze și dinspre care au avut parte de atâta iubire.



La Sângeru, printre tăcutele sale pietre, în a 17-a zi a lui august din 2022, poetul Lucian Avramescu s-a întâlnit, din nou, cu cei pentru care a ars o viață . Doar că nu i-a mai putut privi în ochi…


Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : MEDICAMENTE IMUNITATE

 

Publicitate