Bombănelile Marinei Editoriale

Bărbații ce duc în spate bolovanul neiubirii

 

De  multe ori m-am întrebat : ce caută un bărbat, lângă o femeie pe care n-o iubește? “-De unde știi că n-o iubește?” – mă vor întreba unii. Da, chiar știu și nu acuz niciodată pe nedrept. E-adevărat, în unele cazuri doar bănuiesc neiubirea, și o fac agățându-mi experiența de viață de semnalele pe care le dă “neiubitorul” catre “neiubita” lui…

Există, da, în jurul nostru ( și uneori chiar foarte aproape de noi…) , bărbați care se complac în relații total nefuncționale, bărbați care suferă în taină lângă femei de care nu-i leagă nici săgeata lui Cupidon, nici măcar atracția fizică și instinctul animalic, uneori nici măcar copiii pe care au apucat sau n-au apucat să-i aibă împreună. Un mărunt interes există însă, cu siguranță. Și m-am întrebat, de fiecare dată, cum de rezistă ele, femeile în cauză? Din ce lemn de esență tare le este alcătuit sufletul, de se complac în neiubirea din preajmă, mințindu-se și amăgindu-se că, poate, lumea din jur poate fi fraierită? .. Dar, cu siguranță, există destule motive pentru care femeile rabdă,  pe un drum care nu duce nicăieri…

     O să mă întorc însă la întrebarea de bază și care astăzi îi vizează, nu pe Ele,  ci pe Ei.  Caci cunosc prea bine un astfel de bărbat și m-am întrebat ani în șir care i-au fost rațiunile de a rezista lângă o femeie cu care nu și-a intersectat niciodată sufletul, dar lângă care a ales să-și petreacă destui ani, spre siderarea generală a prietenilor săi.. Un prieten psiholog cu care pregătesc un viitor proiect editorial, mi-a oferit niște răspunsuri. Încerc să-mi oblojesc cu ele nedumeririle. 

      Înainte de toate, există, se pare, unii bărbați atât de educați, atât de îndoctrinați în cei 7 ani de acasă, încât nici nu pot concepe ideea unui divorț. Nu s-a văzut așa ceva în famiile lor si nu vor fi ei, cei care să dea peste cap tradiția sănătoasă a înaintașilor. Așa că, orice-ar fi,  familia va merge înainte, îmbibată cu neiubire dar toleranță și…uite-așa, viața va trece pe lângă amandoi partenerii, privându-i de șansa unei schimbări ce le-ar putea aduce, macar in al 12lea ceas, fericirea. Ei rămân prizonierii unei relații gheboase, care nici măcar în ochii lumii nu  funcționează. Dacă mă întreabă cineva , care este definiția Iadului – elementele de mai sus ar putea face parte cu brio dintr-un “portret” al acestuia…  

    ….Copiii !    a mai punctat amicul meu. Copiii sunt cei care, de multe ori,  țin alături parteneri care altminteri și-ar fi fluturat demult batistele pe peronul despărțirii. Să zicem că avem de-a face cu tați responsabili : ei sigur nu vor dori să-și traumtatizeze copiii perpelindu-i prin tigaia încinsă a unui divorț. Sau, mai mult, se vor teme că, odată semnate tristele acte la Notar, se vor alege, de la Fosta, cu interdicția de a-și vedea pruncii. Iar unii sunt, pur și simplu, terorizați de ideea de a plăti, ani în șir, una sau mai multe pensii alimentare. Așa că…mai bine însurați, dar cu leafa intactă! …Mai sunt și unii care înțeleg că se tem că, după despărțire,  nevestele – mame denaturate –  s-ar putea să-i lase cu plozii pe cap, motivând că ele nu au posibilități să-i crească…No comment!  

     Dar nu în toate cazurile copiii contează. Mai conteaza și confortul personal ; comoditatea  este o trăsătură care se zbenguie cu succes în ADN-ul majorității bărbaților din zilele noastre. Până la urmă, de ce să renunți la o “menajeră” care te spală, calcă, hrănește și îngrijește în caz de boală? Dacă ești o fire zgârcită si mai ai și o anumită vârstă, te vizitează din ce în ce mai des judecăți de genul : “-Viața mea oricum s-a dus, ce sens are să mai fac schimbări in ea? Am iubit destul, m-am distrat destul, acum vreau să nu mai am bătaie de cap : să am acasă menajera perfectă, care să mă slugărească 24 din 24,  fără să trebuiască să-i plătesc pentru asta!”… Iar dacă partenera nutrește niscaiva sentimente pentru respectivul și-l vrea alături, atunci va trebui să se resemneze : să lase  iubirea (ei)  să meargă  mână-n mână cu neiubirea ( lui) . Va spăla așadar pijamale și va găti ardei umpluți, cu sufletul golit de speranța că va primi vreodată ceva în schimb decât, poate, un “mulțumesc” și ceva “teatru” în fața prietenilor, așa, “de ochii lumii”.

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : AQUASLIM

Publicitate