Ea și El Pe canapea

Atunci când pierdem bucăți din noi…

Atunci cand ne pierdem, cand pierdem bucati din noi si sclipiri divine, cand uitam ce frumosi am fost, la un moment dat, imbratisam abisuri. Ne lasam incolaciti de voci tulburate, ca intr-un film de groaza in care, sub regatul fricii si cuprinsi de temeri, ne pierdem sufletul intr-un castel rece si colorat cu iluzii desarte. Ne lasam ghidati de vocile celor ce au trait, in trecut, acolo. Ne coboram glasul si ne ingreunam pasii, ne verificam mereu pulsul si incercam sa ne controlam emotiile scapate de sub controlul gandului. Ne lasam paralizati de deznadejdea de odinioara si murmuram, senil, versuri din capitolele suferintei. Teama, disparare, necredinta, negura, cadere, lovituri aspre, tuneluri intunecate fara pic de pete de lumina, presarate pe ici, pe colo. Un metrou solitar in care ne urcam si gonim fara tinta. Singurul suier pe care il putem auzi e cel al sinelor ce troznesc la fiecare curba ametitoare. Nu exista statii intermediare. Nu poti cobori, oricat de mult ti-ai dori. Nu poti incetini. Nimeni nu e aici sa te asculte. Iar la capatul celalalt de linie, nu te asteapta decat imaginea ta in oglinda purtata la brat, de veacuri. La capatul celalalt esti tu. Desfigurat. Singuratic. Neputincios. Obosit si resemnat. Esti singurul pasager aruncat pe un peron in care bancile au fost smulse din beton si ascunse de tine. Tocmai pentru a nu putea sa-ti odihnesti, nici macar pentru o clipa, sufletul condamnat.

Desculta printre pietre reci, Volumul 2

Lansare – Toamna 201