banner marshal garden
Ea și El

Aș vrea să fiu o doamnă veritabilă

„Nu pot să duc mașina la service așa murdară”, mi-a spus soțul meu, iar eu m-am minunat de ce n-o fi putând. „E ca și cum te-ai duce la dentist fără să te speli pe dinți”, s-a justificat el. Și, până să apuc să-i reamintesc că mașinile nici nu sunt băgate în atelier înainte de-a fi fost spălate chiar acolo, în spălătoria service-ului, el a pornit în trombă către locul unde se ferchezuiesc autovehiculele, mânat de rușinea față de un mecanic auto pe care nu-l cunoaște și pe care, oricum, după ce-l va întâlni, îl va plăti cu zeci de milioane.

Am rămas să-l aștept și am profitat de răgaz că să mă dichisesc puțin. Urma să plec la o întâlnire și, fiindcă n-am mai fost la coafor de dinainte de Crăciun, mi-am ondulat singură părul. Cu bucle întoarse în afară, cum am văzut eu în Anatomia lui Grey. M-am machiat în tihnă, folosind trusa pentru ochi căprui. Punând puțin mov… Și bej… Și un strop de auriu. Și mi-am ales o rochie cu croială iscusită, în care să nu se vadă cele trei-patru-cinci kilograme în plus – pe care le tot duc cu mine de câțiva ani, dar nu mă hotărăsc să mi le asum pe viață –  ca să arăt cât mai atrăgătoare în ochii străinilor cu care am să mă văd.

Paul s-a întors acasă într-o mașină strălucitoare ca o bomboană împachetată în poleială. Și mi-a spus că sunt frumoasă. Pentru că eram. Blondă, buclată, iluminată cu pudră în obraji, așa cum nu mă văzuse deloc în zilele din urmă, când, cuprinsă de lenea și bucuria vacanței, n-am simțit nevoia să ies din pijamale sau nădragi bumbăcosi… Iar când i-am zâmbit cu buze licărind a glos căpșuniu, mi-am amintit ceva ce nu uitasem niciodată cu adevărat. Doar ascunsesem sub un fald de blazare. Că suntem cu mult mai respectuoși și mai grijulii cu oamenii care nu înseamnă nimic pentru noi. Cu mult mai atenți să ne arătăm cât mai apetisanți și să nu-i supărăm pe niște indivizi pe care, oricum, nu i-am putea supăra, fiindcă nici nu le pasă de noi. Paul mă poate invita zilnic fără nicio stânjeneală într-o mașină înfofolită în solzi de noroi din roți până-n jiglere, așa cum și eu pot să stau lângă el prin casă, fără să mă jenez că sunt nepieptănată și îmbrăcată cu bulendre lipsite de orice sex-appeal. În schimb, aș muri de rușine dacă, de exemplu, directorul financiar – un tâmpit, de altfel – m-ar vedea vreodată ciufulită și treningoasă, eventual ținând în brațe un plod cu body-ul pătat de sos de roșii. Citește mai departe…

Femei de 10 pe Facebook