Diverse Sănătate

Atrofia NU alege! Top 5 sfaturi să previi degradarea creierului

Atrofierea creierului presupune degradarea țesuturilor, pierderea neuronilor și distrugerea căilor de conexiune ale celulelor neuronale. Atrofierea cerebrală poate fi consecința naturală a înaintării în vârstă, dar poate fi un semnal premergător unor boli precum demență, Alzheimer, scleroză, etc. Atrofia este una dintre cele mai comune boli neurologice, afectând diferite părți ale creierului, de la o persoană la alta. Astfel, există situații în care întregul creier este degradat de atrofie și cazuri în care boala apare doar în anumite regiuni ale creierului. E firesc să pierdem din neuroni pe măsură ce îmbătrânim, dar specialiștii atrag atenția că procesul se dezvoltă lent. Specialiștii subliniază faptul că, atrofia nu are un tratament specific pentru prevenție. Mai degrabă sunt indicate tratamente individuale pentru tratarea bolilor sau a factorilor care stau la baza acestei afecțiuni. În rest, depinde doar de noi să ajungem la bătrânețe cu creierul sănătos. Stresul, alimentația dezechilibrată, tulburările de somn, instalarea senzației de burnout, depresia sau traumele din trecut sunt câțiva dintre factorii cu impact negativ major asupra creierului. Cum putem încetini atrofierea creierului? Care sunt schimbările recomandate pentru o rutină sănătoasă de viață?

 

Se poate trăi cu atrofie? Da, dar calitatea vieții este puternic alterată

Rata mortalității în rândul pacienților diagnosticați cu atrofie este legată mai degrabă de bolile neurologice care accelerează degradarea celulară. Cu alte cuvinte, se poate trăi cu atrofie, dar calitatea vieții scade simțitor. Scăderea progresivă a celulelor nervoase și a conexiunilor interneuronale dereglează memoria, capacitatea de orientare în timp și spațiu, abilitățile de comunicare, coordonarea mișcărilor sau înțelegerea mesajelor scrise și verbale. Ce spun specialiștii?

  • Sedentarismul odihnește corpul, dar obosește creierul

Plimbă-te mai des în aer liber sau înscrie-te la înot. Când îți pui corpul în mișcare optimizezi circulația sângelui care astfel transportă oxigenul și nutrienții necesari către creier. Oxigenarea creierului îmbunătățește puterea de concentrare, creativitatea și răspunsul creierului la factorii de stres.

  • Relaxarea nu e pentru leneși

Alternează antrenamentele fizice cu terapiile alternative de relaxare. După ora de sport alege să-ți refaci corpul cu ajutorul sesiunilor de masaj. Sarcinile zilnice nu lasă timp și pentru programările la masaj. În acest scop au fost create fotoliile de masaj Fujiiryoki! Programele de masaj intensiv cu tehnologie 5D sunt proiectate să ofere masaj personalizat asupra zonelor rigide care au fost depistate prin scanare. Masajul electric stimulează circulația sângelui, calmează durerile musculare și articulare, în acest fel pregătind corpul pentru odihnă.

Este important să masezi corpul înainte de culcare, mai ales dacă ai avut o zi activă. În urma efortului, musculatura este tensionată din cauza excesului de acid lactic. Acidul lactic acumulat în mușchi favorizează febra musculară. Cu ajutorul masajului, mușchii se detensionează, acidul lactic scade datorită circulației sanguine echilibrate și constante.

  • Stresul te copleșește, dar tu nu ceri ajutor

Evenimentele traumatice, depresia, incapacitatea de a gestiona factorii de stres sunt factori care conduc la atrofie. În acest sens este indicat să apelezi la ajutorul unui psihoterapeut care va semnala adevăratele cauze ale dezechilibrului emoțional și va putea astfel să te ajute cu un tratament personalizat.

  • Interacțiunile sociale trebuie să fie de calitate

Să rămâi activ social este de asemenea o idee interesantă prin care îți poți ține creierul mereu tânăr. Atunci când te afli în preajma oamenilor, creierul este stimulat de interacțiunea cu cei din jur. Studiile arată că lipsa socializării dăunează creierului ca și lipsa somnului.

Absența stimulării cognitive prin socializare conduce la stări de apatie, plictis, anxietate și chiar la demență. Sunt importante interacțiunile de calitate, relațiile cu oamenii care împart valori comune cu ale tale. Te poți înscrie la un curs pentru un hobby sau te poți implica în acțiuni de voluntariat.

  • Șahul, sudoku, cubul Rubik, rebusurile nu sunt doar pentru copii

Dacă nu stimulăm creierul în mod constant, atunci se slăbesc și căile de conexiune interneuronală. Prin dezvoltarea abilităților noi se formează circuitele neuronale și crește neuroplasticitatea. Cu cât aceste căi sunt mai multe și mai puternice, cu atât scade riscul degradării creierului.

  • Gândirea pozitivă nu e un moft

Setarea unui mindset pozitiv nu este un trend stabilit de speakerii motivaționali, ci o soluție să-ți protejezi funcțiile creierului. Studiile arată că emoțiile negative, furia, tristețea scad fluxul sângelui către creier, întăresc arterele și deteriorează căile de conexiune între celulele neuronale.

  • Hidratarea e vitală

Consumul a minim 2 litri de apă pe zi ne ajută să obținem o piele radiantă și un creier fericit. Cercetările subliniază că, aportul insuficient de apă generează micșorarea neuronilor.

  • Adoptă diete prietenoase cu creierul

Alimentația e crucială pentru un sistem imunitar forte și un creier de fier. Furnizează organismului acele alimente care fac minuni la nivel cognitiv. Include în dieta zilnică alimente bogate în Omega-3 și vitamina B. Începe să adaugi în farfurie alimente precum: pește gras, avocado, cereale integrale, semințe de dovleac, ulei de măsline, fructe de pădure sau legume cu frunze verzi.

  • Fii atent și la ce NU mănânci

De asemenea, sănătatea creierului depinde și de ceea ce NU mănânci. Evită zahărul și redu consumul de carne roșie la maxim 4 ori pe săptămână. Dulciurile afectează bacteriile benefice pentru intestin, iar carnea roșie crește riscul de inflamații.

Majoritatea oamenilor văd bătrânețea drept perioada cea mai vânată de boli care ne fac dependenți de ajutorul altora. În realitate, bătrânețea este consecința felului în care ai ales să-ți trăiești viața până atunci, suma alegerilor pe care le-ai făcut la tinerețe. Pentru a menține creierul puternic, fă sport, implică-te în activități care îți pun ‘’mintea la contribuție’’ și consumă nutrienții necesari pentru stimulare cognitivă. Solicită ajutorul specialiștilor pentru gestionarea stresului și vindecarea problemelor emoționale.

Sursa foto: unsplash.com

Publicitate