Zbor lin, in eternitate, Bogdan Stanoevici…

Am cunoscut odată un om. Aparent un suflet zburător, dar în esență unul fără egal. Între noi s-a legat o comunicare doar din priviri. Am reușit împreună să atingem realizări ceea ce nici noi nu credeam că suntem în stare. Dacă dau timpul înapoi văd mâna lui Dumnezeu. Într-un timp scurt s-au petrecut împliniri mari. Sunt un om fericit că am avut șansa să fiu alături de el și să creăm împreună. Blând, cald, impecabil orator, iubitor de oameni, aproape princiar prin atitudine, veșnic cu zâmbetul pe buze chiar dacă viața dădea cu el de pământ. Mereu acolo dacă aveai întrebări, probleme și, ca prin minune, dacă stătea în puterea lui le rezolva. Avea ceva angelic în vorba lui, în faptele lui, de aceea cred că Dumnezeu l-a ales. Regret profund că nu a fost auzit, că lumea nu a înțeles, deși mesajul era foarte clar. Timpul va dovedi că mare dreptate a avut, dar că lumea este prea speriată și oarbă. De șase luni nu mai este cu noi, dar încă vorbele sale îmi vibrează în suflet și greu înțeleg retragerea lui. Dumnezeu să te odihnească Bogdan, acolo unde ești, poate lumea e mai blândă, mai înțelegătoare, acolo poate ai găsit în sfârșit liniștea ce prea puțin ți-a fost dată pe pământ. Să știi că lumea nu te-a uitat. Lumea te iubește, noi te iubim și ne gândim cu dor la tine. Zbor lin în eternitate, Bogdan Stanoevici! Să nu ne uiți!”