Amintiri din valiza LAMONZA

Amintiri din..valiza LAMONZA. Episodul 71. În lumea poveștilor suedeze

 

Pentru că tot mă pregatesc eu să-mi lansez , luni, Jurnalul de călătorie în Suedia, proaspăt apărut pe piață, și pentru că sufletul meu continuă să fie al unui copil întarziat, am sa combin cele două elemente și, cu fotografiile pe care le extrag din valiza mea LAMONZA, doldora de amintiri, cred că va rezulta un nou episod – al 71-lea, al serialului nostru! Așadar, haideți să pătrundem pe tăramul mirific al copilăriei!…

…Muzeul Junibacken este, de altfel, strâns legat de numele lui Astrid Lindgren. Se pare că ideea lui i-a venit chiar faimoasei scriitoare, care nu s-a gandit însă nicio clipă ca ar putea fi protagonista unui astfel de muzeu inedit, ci visa doar să adune laolaltă scrierile și personajele  tuturor creatorilor de povești din Suedia. Cei ce au pus ideea în practică au fost  Staffan Götestam, Fredrik Uhrström and Peder Wallenberg. Și, uite-așa, pe 8 iunie 1996, la Stockholm, Familia Regală inaugurează ineditul muzeu, aflat pe locul 5 in topul atracțiilor turistice din Capitala Suediei, asta din punct de vedere al numărului anual  de vizitatori.  Ne bucurăm că putem contribui și noi la această spectaculoasă cifră statistică , tragem aer în piept și, încercând să ignorăm ceea ce scrie în buletin 😁, pășim pe fabulosul continent al poveștilor suedeze și în special al celor semnate Astrid Lindgren. De altfel, designerul muzeului este însuși  Marit Törnqvist, cel care a realizat și ilustrațiile pentru cele mai recente versiuni ale cărților lui Lindgren. 

Muzeul nu are săli  imense, nici holuri nesfârșite. Totul este în miniatură, ele părând probabil mari doar în ochii vizitatorilor pitici. 

Unul dintre locurile cele mai aglomerate  este așa numita “Piațetă a poveștilor” – în care fiecare căsuță îi este dedicată câte unui autor de povești din Suedia, începand cu “ îndepărtata”  Elsa Beskow și până la scriitorii prezentului,  cum ar fi, spre exemplu,   Sven Nordqvist. 

….Ne amestecăm printre cei mici și ne minunăm de ingeniozitatea designerilor suedezi. E o chirăială de zile mari, în jurul nostru, care, din păcate, nu va răzbate din fotografiile pe care Elena nu prididește să le facă, încercand să evite, pe cât se poate, prim-planurile celor mici. În Suedia, ca și în celelalte țări nordice, părinții devin extrem de irascibili, atunci când cineva străin le fotografiază copiii. Și pentru că am mai primit observații în acest sens, ne străduim  să fim prudente…Iar pentru ca fotografiile noastre să aibă și “personaje centrale”, ne mai așezăm, alternativ, în fața aparatului, reușind  o exemplificare perfectă a expresiei “a da în  mintea copiilor”. 

     ….Ei dar iată o găselniță a muzeului, pe care nu ne putem abține să nu o “testăm” noi înșine, asteptând frumos la coadă ( copiii au prioritate! ) În fața noastră se află, reconstituită “la scară”, o cameră de copii. Evident, una din poveștile suedeze. Pare a aparține Lumii Uriașilor – subiect predilect al carților pentru copii. Vizitatorii se pot poziționa diferit, în funcție de mobilierul din încăpere, astfel încat, în oglinda plasată sub un anumit unghi față de podea, rudele  să-i poată fotografia “ în oglindă”. În pozele rezultate, spre amuzamentul tuturor, poți apărea fie așezat pe policioara de pe perete, fie  chiar spânzurat de lustra uriașă. Și nimeni nu va ști că, de fapt, imaginea este o simplă reflexie în oglindă. 

     Ne continuăm vizita : iată un teatru pentru copii, în care, la anumite ore, in anumite zile, au loc spectacole specifice. 1600 de reprezentații pe an – iată cifra-record, cu care se laudă site-ul Muzeului  Junibacken. Și tot record este și numărul de cărți pentru copii, incluse în oferta librăriei, considerată a fi  cea mai mare librările pentru copii din Suedia. 

Dar iată și un restaurant, care in puțin timp, la ora mesei, va fi plin ochi cu părinți și copii ; chiar așa :  ce poate fi mai plăcut, decât să iei masa printre personajele tale preferate?  Evităm restaurantul , pentru că este încă prea devreme pentru prânz și intrăm intr-un spațiu …expozitional. Nu, nu e deloc “hodoronc-tronc”, căci el le este destinat tot autoriilor de ilustrații pentru copii , respectiv  personajelor din povești. Expozitiile organizate la Junibacken prezintă, de regulă, un singur  autor, care staționează în locație timp de 11 luni.

O puzderie de  locuri de joacă pentru cei mici completează, în chip fericit, spațiile muzeului, spre încantarea părinților, care au ocazia să-și mai tragă o clipă sufletul, pe margine. Chirăiala atinge aici cote greu de suportat! 

   Însă punctul principal de atracție al Muzelui Junibacken urmează abia acum! 

   Arătăm ticketul primit la intrare și ne îmbarcăm, alături de familiile suedeze cu mulți copii ( în Suedia, să ai trei copii și cam toți de vârste apropiate, nu e nimic neobișnuit! ) într-un trenuleț ..de poveste. Fiecărei familii îi este alocat câte un vagon separat, de 4 persoane,  trenul urmând să conducă șirul de mici vagoane,  lin si neîntrerupt, pe un traseu fabulos. Deși am văzut amandouă semnalul aparatului de fotografiat și al telefonului mobil, tăiate cu un “ics” roșu, ne propunem să ignorăm interdicția: doar suntem în interes de serviciu! Iar apoi, stiți și voi – legile sunt făcute spre a fi încălcate! Așadar, ne luăm …”liber la fotografii”! 

…Traseul parcurs de trenuleț este dedicat poveștilor nemuritoare ale lui Astrid Lindgren. …Incepem alunecarea lină, cu viteza melcului,  printr-un teritoriu uriaș, cufundat în beznă. Intunericul nu ne miră : Doar povestile se spun seara, la culcare, nu-i așa? O voce caldă de povestitor, suprapusă peste o coloană sonoră de basm, răzbate din difuzorul incastrat în tavanul fiecărui mini-vagon, in limba pe care ai specificat-o la îmbarcare. Trenul trece prin dreptul unor scene în miniatură, reprezentând frânturi 3D din cele mai cunoscute povești ale lui Lindgren. Aud cum copiii din jur chiuie, recunoscand fiecare poveste, dar și mai mult, personajele sale : pe Madicken, Emil, Karlsson și alții asemenea lor, un soi de “Nică” din “Amintirile din copilarie ale lui Creangă al nostru. De altfel, auzim până și glasurile personajelor,  prin același difuzor, caci, in dreptul fiecărui scene de poveste, povestitoarea tace, lăsând locul unor scurte dramatizări legate de acțiunea din imagine. 

“Story Train” – numele trenulețului în care ne aflăm – este de fapt titlul ultimei povești, semnată de Astrid Lindgren. De altfel, dacă am fi știut măcar o boabă de suedeză și am fi optat pentru varianta în suedeză a prezentării, am fi putut asculta povestea călătoriei,  istorisită chiar de vocea celebrei scriitoare. 

…Doi ani a durat construirea acestui traseu : decorurile fiecărei frânturi de poveste, păpușile minaturale reprezentand personajele acesteia, luminile și sunetele – într-o concordanță perfectă cu acțiunea poveștii, au reprezentat o adevarată provocare pentru autori. Ilustratorul Marit Törnqvist a avut-o în permanență alături pe inspirata  Astrid. Călătoria fabuloasă, pe care , iată o fac de decenii vizitatorii mari și mici din întreaga lume, se bazează pe Cartea „The Storybook Journey”  : Autor text : Astrid  Lindgren, autor ilustrații : Marit Törnqvist. Suedezii își amintesc că, în cei doi ani cât a durat construcția “The Storybook Train” , toată lumea teatrului și a muzicii suedeze a fost “blocată” aici! Producători de păpuși, scenografi de decor și de costume, tâmplari, regizori muzicali și nu în ultimul rand, actori – toți au pus umărul la acest proiect, grăbindu-se să-l încheie pentru inaugurarea oficială din 8 iunie 1996. Astrid însăși a fost extrem de încântată de rezultat. În scrisoarea adresată lui Marit Törnqvist,  la 4 februarie 1997, Astrid nota : „Toți cei care vizitează muzeul,  sunt uluiți de ceea ce văd și personal nu cred să existe vreun alt muzeu în lume, care să se apropie de ceea ce ați reușit să faceți, la Junibacken.”

…..15 minute durează călătoria prin lumea poveștilor. Am conchis, împreună cu Elena, că este genul de experintă pe care ți-ai dori-o să nu se sfârșească niciodată. În lunecarea lină printre personajele lui Lindgren, mi-am amintit  de poveștile pe care și tata mi le inventa, la culcare, inventând personaje care mă inspirau în faptele mele ulterioare, mai bune sau mai rele, din viața reală. Și mi-a mai amintit vizita la Junibacken de poveștile cu care, la rându-mi, mi-am culcat copiii și pe care, la un moment dat, chiar le-am adunat într-o carte…

….Dar iată că ne apropiem de finalul călătoriei. Am trecut cu bine și de cele două “momente înfricoșătoare” ale traseului ( s-au auzit ceva țipete prin jur! 😁) : întalnirea cu șoarecele uriaș din povestea “Micul Simon”, dar și cu Dragonul Katla. Ca amuzament, vă voi povesti ceva “din culisele muzeului” : in anul 2006, “scena Dragonului” a suferit modificări, pentru a fi mai puțin înspaimântâtoare pentru copii. Fuseseră ceva reclamatii în acest sens. Acum călătorii văd o variantă mai “soft” a dragonului Katla, de la o distanță mai mare. Vechiul dragon, făcut din latex, executa și niște mișcări, ușor scarry. În noua sa variantă, el a devenit metalic, fix și mult mai blând, mulțumindu-se doar să lumineze , după un program prestabilit de programatori. 

  Ultima parte a traseului acestui tren de poveste ne conduce în lumea virtuală din  Villa Villekula, localitatea de baștină a celui mai cunoscut personaj al lui Lindgren : Pippi Longstocking. Un fragment consistent din poveste este redat și vizual, dar și auditiv… 

Concluzie unanima : Într-adevăr, fascinant scria această talentată suedeză! …iar eu..aproape că sunt invidioasă! 😁

 

Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/ 

Uscatoare rufe