banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

Cum se vorbește cu un om, despre cancerul lui? 

Alături de mine, pe canapea , stă Rona Hartner. Am un nod în gât și un ușor blocaj, pentru că nu știu exact nici cum să încep, nici cum să conduc conversația. Pentru că…nimic nu mai e ca înainte….

Rona nu e prima dată în fața mea. Mi-a fost invitată deseori, în emisiuni și mi-a plăcut mereu de ea, de temperamentul ei vulcanic, de dragostea de viață și exuberanța pe fare le degajă, de  pasiunea pe care o așează , când cuminte, când năvalnic, în tot ceea ce face. 

Mărturisesc că primul impact al numelui ei asupra mea, nu a fost cel mai fericit. Ziarele vuiau , candva, despre relația ei cu președintele de atunci al Romaniei și de aceea , eticheta răutăcioasă pe care i-am pus-o, fără să o cunosc ( Doamne, uite așa păcătuim cu toții!) nu era diferită de cea cu care o catalogaseră cam toți românii. După ce am cunoscut-o însă, mi-am schimbat radical părerea. Mai mult, am ajuns să-l înțeleg chiar și pe președinte, căci de Rona nu aveai cum să nu te îndrăgostești! În spatele femeii pătimașe, care probabil a înebunit mulți bărbați la viața ei, se ascunde un amestec seducător de nații ale Pământului, fiecare lăsăndu-și amprenta asupra personalitații sale.  Rona nu este  o simplă actriță care știe să memoreze texte și să le declame cu talent. Este un om citit, informat, educat, rafinat. Cu Rona poți vorbi despre orice, are o lume interioară pe care nu toți au răbdarea să o cutreiere. Deși întâlnirile noastre au fost mereu fugitive , întâmplate sub acea presiune a  timpului ce amprenteaza transmisiile directe, mi-a plăcut mult să stau cu ea la taclale. De fiecare dată. Căci Rona vorbește bine și repede. Spune multe, într-un timp scurt și obligatoriu îți și cântă ceva, la desert. 

…De data aceasta însă Rona era alta, deși, în aparență aceeași. În primul rând era acum măritată. Și mai era, draga noastră Rona, proaspăt trecută  printr-o cumpănă cumplit de grea….

Cum se vorbește cu un om,  care a avut /are cancer? Este o întrebare pe care mi-am pus-o în repetate rânduri, tot atâtea , câți inși suferind de această maladie mi-a scos viața-n cale. Si n-a știut nimeni din jurul meu să-mi răspundă. Pentru că toți își puneau, la rândul lor, această întrebare. Oare celui în cauză îi face bine să vorbească despre crucea pe care o are de dus? Sau.. poate e mai fericit daca cei din jur îl tratează ca pe unul “de-al lor”, unul norocos, pe care cancerul nu l-a așteptat după cotitură, ca să-i sară în cârcă?.. 

Cu această neliniște am întâmpinat-o, la filmarea de acum câteva zile, pe Rona, în platoul emisiunii noastre. Publicul, la rându-i, îi aștepta cu emoție intrarea. Cum o fi? Cum arată? Oare boala și-a pus amprenta?…Întrebări firești, de muritor de rând. Mai ales în zilele noastre, când nu cred că mai există familie, pe lumea asta , care să nu aibă cel putin o rudă mai apropiată sau mai indepărtată, doborâtă de boala secolului. 

Și a intrat Rona. Cu semnalul obișnuit, dat de bandul lui Andrei Tudor, cu aplauzele calde ale spectatorilor, cu mine, gazdă primitoare, întinzandu-i bărbătește mâna, la intrare. Rona e neschimbată. Are ochii aceia adanci, căprui și atât de vii, chipul frumos și vesel, e îmbrăcată într-o rochiță roșie, înflorată, veselă și ea. Acum…sunt puțin derutată. Am de a face cu o actriță valoroasă și nu știu dacă ceea ce văd, e un personaj, cu un rol bine studiat, totalmdiferit însă de cea “dinănutru”, sau este chiar ea, Rona cea adevărată, cea dintotdeauna?

…Stăm la taclale și, cu coada ochiului observ cât de vrăjmaș ne e Timpul, care se strâmbă la mine din ceasul ascuns în vizavi-ul meu. Minutele curg și Rona vorbește atât de frumos, despre cum ți se poate schimba viața dintr-o dată, despre cât de parșiv s-a ascuns cancerul ei, fentând repetatele analize pe care și le-a făcut conștiincioasă,  despre momentul acela cutremurător, în care doctorul îți dă verdictul, despre cerul care se prăvălește peste tine . – Care a fost primul lucru pe care l-ai făcut, după ce medicul a ieșit din rezerva ta?…o întreb. Si cuvintele îmi ies greu, mult mai greu decât ei, răspunsul. – Am citit o rugăciune…

Și ne-a mai povestit Rona despre cum -culmea! – o încuraja EA pe disperata ei mamă, la telefon, despre cruntele cure de chimioterapie, in fine, despre minunatul  Herve , cel care i-a rămas alături în această furtună a vieții și, mai mult, care – odată depăsit fiind momentul critic, prin operație și tratamentele ulterioare – a luat-o de soție. 

  • Simți nevoia să-i spui ceva lui Herve? – o întreb. – Nu voi conteni niciodată să-i multumesc! – îmi răspunde Rona simplu, curat, previzibil…

…Și francezul Herve intră în scenă, un bărbat aș ziceconverted-space”>  firav, îmbrăcat ușor extravagant ( dar poți  fi, oare, conservator, lângă o persoana atât de nonconformistă cum e Rona?!?) , se așează stingher pe canapeaua vedetelor, declanșandu-mi cele mai ascunse mecanisme ale memoriei, din anii când, la școală, ma descurcam binișor în franceză. Și Rona îi mulțumeste public, cu ochii scăldați în lacrimi și mai că-mi vine să plâng și mie, și probabil ca aș fi izbucnit în lacrimi, dacă nu ar fi trebuit să fac pe tălmaciul…

Dar până să mă dezmeticesc, vulcanica femeie se reîntoarce printre noi, din acel continent al emoției, spre care  a izgonit-o provocarea mea și ne cere permisiunea să-i dedice un cântec soțului său, un cantec scris de ea, în semn de puternică iubire și adâncă recunoștință. 

Și Rona îi cântă lui Herve, ținandu-l de mână, iar noi , cele cateva zeci de suflete din platoul Pangrati, aproape că ne temem să și respirăm, ca să nu stricăm acest moment de răvăsitoare emoție…

Notă: azi, la ora 15,00, pe TVR2, vă invităm la o super-ediție a emisiunii “Femei de 10, Bărbați de 10”, în care Rona Hartner este doar unul din subiectele propuse de noi!

Rubrică oferită de :

Femei de 10 pe Facebook