Amintiri din valiza LAMONZA • Călătorii

Amintiri din valiza LAMONZA. Episodul 110. Hai-hui prin Nuremberg

Cheful de plimbăreală n-a suferit deloc , de pe urma pandemiei! Cheful – zic, pentru că plimbăreala a suferit copios! Valiza mea LAMONZA, cea care mă însoțește, de regulă, în călătorii, aproape că a prins plase de păianjen acolo sus, pe șifonier, încremenită într-o nemișcare căreia nu-i mai vad capătul. Iar pentru a nu o lăsa să amorțească, o mai cobor din cand în cand, răscolindu-i amintirile și scoțând din lăuntrul său fotografii care să-mi râsucească cuțitul în rană, amintindu-mi de locurile frumoase, prin care m-am plimbat cândva. 

   Astăzi, bunăoară, am să vă invit să mă însoțiți prin Nuremberg, unul dintre cele mai frumoase orașe germane, de care sunt îndrăgostită iremediabil și în care revin, ori de câte ori am ocazia, cu o nesfârșită bucurie. 

Aflat la doar o oră de Munchen cu trenul, frumosul oraș Nuremberg  își găsește locul pe o importantă rută comercială medievală numită Castle Road. Orașul a înflorit între anii 1400 – 1600, devenind atunci unul dintre cele mai interesante orașe din Evul Mediu.

Încântătorul oraș bavarez și-a păstrat și astăzi farmecul. Populația sa este de doar 500 000 de oameni , dar orașul este considerat nu numai unul dintre cele mai importante, din punct de vedere financiar, dar și unul dintre cele mai turistice. Nu este deloc de mirare – iar asta o spun, în calitate de repetat turist! M-aș plimba la nesfârșit prin incredibilul său  centru medieval,  care, deși a fost distrus în cea mai mare parte în urma unui atac de la finele  celui de-al doilea război mondial, a fost restaurat cu multă atenție. Astăzi, practic, imaginea sa este aidoma celei din anul 1500. 

Iată și cateva din cele mai tentante atracții turistice ale orașului :
Castelul Nuremberg este unu” din locurile de top ale orașului,  construit în secolele XII, XIII pentru a simboliza puterea și importanța Sfântului Imperiu Roman. Vine puternic din urma Weinstadel – o  cramă specifică epocii medievale, una dintre cele mai importante structuri urbane din inima Centrului Istoric al orașului.  Frauenkirche este o altă bijuterie arhitecturală : o biserică catolică ridicată de împăratul Carol al IV-lea în secolul al XIV-lea. Aici îți poți potrivi ceasul după “ Männleinlaufen” – un ceas vechi de 700 de ani care încă mai cântă la prânz, în fiecare zi a săptămânii.

Dacă ești amator de vizitat muzee, se deschid larg, în fața ta, porțile Germanisches Nationalmuseum. Deschis pentru prima dată în anul 1852, muzeul găzduiește mai multe colecții uimitoare cu exponate ce datează din preistorie până în Evul Mediu, epoca barocă și secolele XIX și XX ( armuri, instrumente muzicale, articole vestimentare și jucării, plus o impresionantă colecție de artă, în care am admirat chiar și lucrări semnate Durer și Rembrandt) . 

Pe mine, personal, Nurembergul m-a fascinat și prin vizita făcută la Dokumentationszentrum Reichsparteitagsgelände.  În anii 1930, Partidul Nazist a folosit acest loc ca Sală a Congreselor,  pentru a găzdui mitingurile masive ale naziștilor, menite să-i demonizeze pe inamicii partidului. Astăzi, aici se află Centrul de Documentare a Partidului Nazist, cu a sa expoziție permanentă “Fascinația și Teroarea”, în care sunt oferite informații despre cauzele, conexiunile și consecințele Germaniei naziste.

Și n-aș putea să închei invitația mea de a vizita , cu prima ocazie, Nurembergul, fără a Weißgerbergasse. Este probabil cea mai fermecătoare stradă din Nuremberg, având case cu arhitectură impresionantă și
multicoloră. Nu degeaba, pesiajul medieval dezvăluit de strada cu nume atât de complicat reprezintă locul de relaxare preferat al localnicilor și turiștilor deopotrivă.

Una peste alta, să treaca pandemia și-mi  voi lua din nou Lamonza alături, gata să pornim la drum. Și mă bate gandul să pun Nurembergul cap de listă! 😉

Rubrică oferită de LAMONZA : https://www.lamonza.ro/ 

 

 

Publicitate