Cei mulți “ din afară”, o percep în mod nedrept pe Andreea Andrei ca fiind mereu o “conexiune” a altcuiva. 
Pentru ei, ea este “soția lui Ionel Tudor” ( ați văzut? Nici eu n-am rezistat să strecor asta în titlu!😁) . Este “mama lui Andrei Tudor”. Este “fiica lui George Grigoriu”. Etc. Oameni de valoare, firește, de care orice suflet din țara asta ar vrea să fie legat, într-un fel sau altul. Însă Andreea Andrei este mult mai mult decât atât. Este,
înainte de toate, ea însăși. Un om frumos si bun, a cărui nobilă discreție a păstrat-o mereu “în planul doi”. Și de acolo, din “planul doi”, Andreea a făcut lucruri notabile, pe toate planurile : și-a construit și menținut o căsnicie de nota 10, a “creat” și crescut un băiat remarcabil, a îmbogățit, cu gândurile sale, așezate în versuri, nenumărate cântece nemuritoare. Mulți români nici măcar nu știu, poate, cum arată Andreea. Dar le răsună în urechi, sintagma , auzită atât de des la festivitațile de premiere ale atâtor și-atâtor evenimente muzicale de top : “..Muzica : Cutărescu. Versuri : Andreea Andrei” . Andreea este și va rămâne unul dintre cei mai valoroși textieri din muzica ușoară romanească. Celelalte multe calități sper să răzbată din dialogul pe care l-am avut zilele trecute și pe care vă invit, cu drag, să-l citiți.
Marina Almășan : – Dragă Andreea, niciun interviu cu tine nu poate face abstracție de familia extraordinară din care te tragi. Așa că te rog frumos să ne spui cateva cuvinte despre …arborele tău genealogic! 😊
Andreea Andrei : – M-am nascut intr-o familie de artisti. Tatal meu era compozitor, unul din unchii mei era 
regizor, Cezar Grigoriu, celalalt, Angel Grigoriu era textier si membru al Uniunii Scriitorilor. Putina lume stie ca si mama, pentru o mai scurta perioada de timp, a fost cantareata si a avut succes pe scenele teatrelor de revista din Bucuresti. Numele ei de scena era Simona Cassian. Si azi, pe diverse compilatii discografice despre Bucurestiul de odinioara sau cantece vechi, regasesc o piesa lansata de ea:”Cine stie unde-i centru-n Bucuresti?”. Trebuie sa amintesc ca si bunicul meu, Radu Grigoriu, picta, scria poezii si stia sa cante la vioara.
Marina Almășan : – Dumnezeule, ce densitate de talent pe metru pătrat se înregistra în familia voastră! Ce consideri că ai moștenit de la parinții tăi?
Andreea Andrei : – Probabil ca am mostenit de la ei dramul de talent pe care il am, dar, mai mult decat atat, am mostenit anumite repere necesare drumului prin viata.
Marina Almășan : – …ești modestă, cu “dramul de talent”! Oricum, mă bucur că tot ceea ce ai moștenit, ai transmis mai departe, fiului tău! …Cât de mult se cânta la voi în casă?
Andreea Andrei : – In casa noastra se canta mult. Tata compunea si lucra la pian din zori si pana in seara. Muncea enorm. Era mereu primul care se trezea de dimineata, iar cand noi, copiii (eram 3 frati!) plecam la scoala, el era deja la masa de lucru in biroul sau de acasa. Insa la petreceri – si petreceri erau multe pe vremea aceea – se canta! Cantau cei 3 frati Trio Grigoriu dar si invitatii, prietenii apropiati ai parintilor mei, care faceau parte din aceeasi breasla: compozitori, interpreti, instrumentisti.
Marina Almășan : – Constat, iată, că deși ai trait toată viața într-un mediu eminamente muzical, tu…nu te-ai apucat de cântat. De ce, oare?
Andreea Andrei : – Au incercat parintii sa ne dea pe toti 3 copiii la scoala de muzica. Am studiat acolo doar 4 ani dar studiul pianului nu s-a „lipit” de mine! Mai curand imi placea sa pictez si sa scriu poezii. Totusi, in adolescenta, puteam descifra o partitura de muzica usoara, in asa fel incat sa ma acompaniez la pian si sa fredonez un cantec. Dar, dupa 18-19 ani, nu m-am mai atins de pian!
Marina Almășan : – …și atunci, te-ai orientat spre un pianist! 😁Atunci hai să schimbăm puțin registrul : împreună cu compozitorul Ionel Tudor, alcătuiți unul din cele mai frumoase și mai trainice cupluri ale României. Cum l-ai cunoscut, prin ce “te-a dat gata” și cum de rezistă căsnicia voastră de atâta vreme – lucru rar, în lumea artistică.
Andreea Andrei : – Pe Ionel l-am cunoscut pe 23 august 1979. Era zi de sarbatoare si lumea era libera. Se 
organizau „ceaiuri” (asa se numeau pe atunci petrecerile!). In ziua aceea, nu aveam chef sa merg nicaieri, mai ales ca nu cunosteam pe nimeni din grup respectiv, dar prietena mea m-a convins, cu greu, sa merg cu ea la acea petrecere la care era ea invitata. Si asa, intr-o statie de autobuz (care era locul de intalnire) l-am vazut pentru prima oara pe Ionel (ma gandesc adesea cum ar fi fost viata mea daca nu reusea prietena mea sa ma convinga atunci sa merg!). Am plecat tot grupul la locul cu pricina si acolo, la ceaiul acela, dupa vreo 2-3 ore, a venit Ionel la mine, mi-a luat mana intre palmele lui si m-a privit lung, lung, in ochi, fara sa spuna vreun cuvant. Avea o privire atat de blanda si buna si niste maini atat de expresive si mari incat m-am indragostit brusc! Dupa vreo 2 zile, ne-am reintalnit in casa unui coleg de-al lui, de la Conservator, si mi-a cantat la pian! Asa m-a cucerit definitiv! Dupa un an, in 1980, eram deja casatoriti! Eu aveam 21 de ani si Ionel 25 neimpliniti!
Marina Almășan : – Ce frumoasă poveste! ..Spune-mi, Andreea, cand ai început să scrii versuri, pentru cantece? Îți mai amintești povestea primului text semnat “Andreea Andrei”?
Andreea Andrei : – Cum spuneam, scriam poezii, si cand eram copil si in adolescenta. Pe toate i le faceam apoi cadou tatalui meu. Intr-o zi, tata a ales una din ele, a compus un cantec si s-a inscris cu el la Festivalul Mamaia. Am luat atunci chiar premiul intai! Aveam 17 ani si treceam in clasa a XII-a. Apoi, incet, incet, tata m-a impulsionat sa invat sa scriu texte dupa o linie melodica. Si asa a inceput totul.
Marina Almășan : – Și de atunci, un munte de melodii romanești “vorbesc” prin versurile tale. Multe dintre ele compuse chiar de soțul tău. Spune-mi, Andreea, faci echipă bună cu Ionel? Ce vă catalizează colaborarea? Și încă ceva : Cu ce alți compozitori ai mai lucrat și prin ce Ionel îți este cel mai potrivit?
Andreea Andrei : -Ionel a inceput sa compuna in 1981 (in paralel, era profesor la Scoala de Arta Bucuresti, unde, 
impreuna cu Mihaela Runceanu, aveau cea mai solicitata clasa de canto -muzica usoara, lansand acolo o multime de cantareti!) iar eu am inceput sa ii scriu textele. In timp, am devenit un textier solicitat si de alti compozitori dar am si refuzat o gramada de colaborari pentru ca nu aveam timp: venise pe lume, in 1983, Andrei! Dar nu pot sa nu mentionez ca, dintre toti ceilalti compozitori cu care am lucrat, cea mai frumoasa colaborare am avut-o cu Dan Iagnov. Ca stil, ne potriveam atat de bine, incat unele din cele mai frumoase texte ale mele le-am scris pe melodiile lui.
Marina Almășan : – Dincolo de frumoasele cântece, scrise împreună, consider că , de fapt, “produsul” vostru cel mai valoros este fiul vostru, Andrei. Vorbește-mi despre el : ce fel de copil a fost, ce ai visat pentru el, ești mulțumită de el?
Andreea Andrei : – Andrei a fost un copil cuminte si bun. Invata bine (e drept ca eu eram cea care ii controla mereu temele si il ajutam cat puteam de mult la toate materiile, mai ales la romana!) si studia enorm si cu pasiune pianul si teoria muzicii. Citea mult, nu pentru programa scolara, ci carti de armonie, contrapunct, arta orchestratiei, teorie, programe muzicale pentru computer etc. Invatase singur sa cante si la chitara bas. Aproape ca nu a avut copilarie: elevii de la liceele de muzica nu prea au timp de joaca, daca vor sa faca muzica de performanta; dupa ce vin de la scoala, unde au ore mult mai multe decat cei de la scolile obisnuite, trebuie sa-si faca temele pentru orele de cultura generala, dupa care se apuca ore in sir de studiul instrumentului, apoi de temele pentru teorie si solfegiu, dar si pentru alte materii cum ar fi istoria muzicii, armonie, muzica de camera, orchestra, cor etc! Totusi, in putinul timp liber pe care il avea, ce credeti ca facea Andrei? Se ocupa tot de muzica! Asculta multe piese si pasajele de improvizatie sau orchestratiile care ii placeau, le transpunea pe note, in scris, partitura dupa partitura si astfel, in timp, a invatat sa orchestreze ajungand ca , de la varste fragede, sa orchestreze, sa compuna, sa inregistreze atat pentru el, cat si pentru alti compozitori si sa lucreze cot la cot cu Ionel. Au urmat apoi Conservatorul, primul master, doctoratul si acum studiaza din nou arta dirijatului!
Marina Almășan : – L-am regăsit, în descrierea ta de mamă, pe prețiosul meu colaborator, de ani buni, de la emisiunile mele! Dar spune-mi, Andreea, ca orice mamă, e musai să ai și tu nemulțumirile tale, vizavi de fiul tau. Ni le poți destăinui?
Andreea Andrei : – Daca ma nemultumeste ceva la Andrei este faptul ca munceste prea mult, exagerat de mult, 
este workaholic. Daca sta 2 ore fara sa faca nimic, are mereu senzatia ca pierde timpul de pomana. Trebuie sa faca mereu ceva, legat de muzica, bineinteles! Dar nu ma mira: seamana, din punctul acesta de vedere, si cu tatal lui si cu bunicul!
Marina Almășan : – Nici nu mă așteptam să-mi spui “un defect”! Și nouă ni se pare Andrei un tânăr excepțional!… Versuri, pe muzica lui, ai compus?
Andreea Andrei : – Bineinteles ca am lucrat mult ca textier si cu Andrei si chiar am avut destule succese impreuna!
Marina Almășan : – Cum ai fost, ca mamă, cum ești, ca bunică?
Andreea Andrei : – Cred ca am fost o mama buna pentru un copil cum e Andrei: un pic severa cu lectiile pentru scoala, dar in rest apropiata de el, intelegatoare si de ajutor (stiind ce program incarcat are!) dar si critică, atunci cand a fost cazul. Ca bunica, lucrurile se schimba total! Este o cu totul altfel de iubire: mai relaxata, mai dulce, mai jucausa, mai ingaduitoare, mai… mai… mai…
Marina Almășan : – Mda, așa înțeleg că sunt mai toate bunicile! Vorbește-ne puțin despre Maia. Prin ce seamănă și prin ce se deosebește de Andrei?
Andreea Andrei : – Maia a mostenit talentul tatalui ei, al bunicilor, al strabunicilor. Nici nu ma asteptam sa fie atat de serioasa in ce priveste studiul pianului, pe care abia anul acesta l-a inceput mai serios. Are deja constiinta ca trebuie sa se aseze la pian si sa 
studieze, ca trebuie sa invete notele si teoria, ca trebuie sa-si faca lectiile pentru scoala. Nu stim ce va face cand va fi mare, poate va urma cursuri de canto clasic, poate nu, dar indiferent de situatie, studiul muzicii largeste orizonturile oricarui om si ii dezvolta un anumit gust pentru frumos ceea ce e benefic pentru viitorul unui copil. Nimeni nu o va obliga vreodata sa faca o meserie care nu ii place! Dupa cum o stiu eu, voluntara, ambitioasa, probabil ca va face exact ceea ce va dori ea!
Marina Almășan : – Am avut bucuria s-o cunosc și eu, în câteva colaborări și pot să certific : este un copil tare dulce și la fel de talentat! Spune-mi, Andreea, cum arată viața cuplului Ionel și Andreea Tudor, astăzi ?
Andreea Andrei : – Astazi, viata noastra, a mea si a lui Ionel, se concentreaza mult pe familie, in special familia lui Andrei – copiii nostri! Incercam sa ii ajutam cat putem de mult: uneori cu aprovizionarea, alteori sa ii gatesc Maiei ceea ce ii place, adesea cand Andrei are prea mult de lucru, mai preia Ionel unele din sarcini, de multe ori lucreaza cot la cot, ceea ce se vede si pe scena: cand dirijeaza Ionel si e Andrei la pian, cand dirijeaza Andrei si trece Ionel la pian, si, in mare parte, fiecare nota din partiturile orchestatiilor din concertele lor sunt scrise de ei doi. Cu alte cuvinte, fac echipa buna!
Acum, in acesta perioada de pandemie, din pacate nu prea mai putem iesi cu Maia in parc sau in alte locuri unde
i-ar face ei placere. Dar si daca stam mult in casa, doar noi doi, nu ne plictisim. Cine ne cunoaste bine stie ca suntem extrem de „lipiti” unul de altul. Comunicam si fara sa vorbim; stim foarte bine ce ar face unul si ce ar spune celalalt, in orice situatie. Am avut impreuna o viata frumoasa si lina! Am fost norocosi! Probabil ca acolo sus, Cineva ne-a iubit!
Marina Almășan : – Cu siguranță, iar cuplul vostru este unul cât se poate de inspirațional. Ce-ți dorești cel mai mult, Andreea?
Andreea Andrei : – Nu mi-am dori niciodata luna de pe cer, nu am dorit palate si averi.Nu ne-a placut niciunuia dintre noi sa ne expunem viata in public, nu ne-au placut nici extravagantele. Tot ce ne-am dorit a fost un trai frumos. Ne-a placut sa fim in familie, iar familiile noastre sunt destul de mari, avand in vedere ca si eu si Ionel venim din familii cu cate trei copii. Avem multi frati, surori, cumnati, nepoti. La 
petreceri sau la aniversari e nevoie de destul spatiu pentru a ne aduna cu totii. Din pacate, in 2020 ne-am intalnit mult mai rar decat ne-am fi dorit.
Asa ca, pentru 2021 nu imi doresc decat sanatate ca sa ne putem duce viata in liniste, in pace si armonie. Dar recunosc ca mi-e dor si de agitatia spectacolelor, concertelor, evenimentelor, festivalurilor de care se ocupau baietii mei ( si eu pe langa ei!).
Marina Almășan : – Îți mulțumesc foarte mult pentru interviu și aș vrea să-l încheiem cu o melodie ale cărei versuri, evident, să-ți aparțină. Te rog s-o alegi și să motivezi alegerea. Va fi , implicit, și o dedicație pentru cititoarele noastre.
Andreea Andrei : – Și eu îți mulțumesc, iar la provocarea ta , voi răspunde propunandu-vă melodia „Tu nu vezi cerul” (muzica Andrei Tudor). Motivul pentru care o propun este simplu: imi place piesa!
Marina Almășan : – S-o ascultăm, așadar!
Comentează