Femei de 10

Femeile de 5 stele… mai aproape de stele! Video

Acțiunea se petrece pe un acoperiș. Nostim, nu?

Începem și noi, ca-n Creangă ” Nu știu alții cum sunt, dar..” … dar nouă ne place la nebunie Dana Săvuică ! Ne place cum arată, ne place cum vorbește, ne place cum scrie (îi citim de fiecare dată pe nerăsuflate rubrica de pe prezentul site!), dar mai ales ne plac ideile sale, faptul că Dana se reinventează mereu, caută mereu să facă ceva nou, e într-o efervescență continuă, ca un comprimat de vitamina C, pe care-l strecori într-un pahar cu apă minerală. Drept care, atunci când auzi de un eveniment marca „Daniela Săvuică” nu poți decât să te transformi într-un munte de curiozitate : „Oare ce-o mai fi inventat, de data asta, Dana?”

Joi, adică ieri, Dana asta a noastră a dat startul unei Caravane. Nu-i așa că v-o și imaginați deja, călare pe cămilă și străbătând deșerturile planetei? Ei bine nu! Dana e calare nu pe cămilă, ci pe situație, iar la capătul unui traseu străbătut de Caravana Danei se află, de fapt, nu Fata Morgana a deșertului, ci răspunsul concret la întrebarea „Cum să trăiești inteligent?”. Ne-o punem fiecare, sub o formă sau alta, iar acum, iată, Dana e gata să ne învețe cum s-o facem, din experiența vieții colorate pe care a avut-o, a lumilor pestrițe în care s-a aflat, a oamenilor atât de diverși care i-au trecut prin viață. Dintre ei, Dana a știut să-i aleagă pe cei mai interesanți, joi, la momentul zero al noii sale „isprăvi”…

Dar, în primul rând, a ales un loc aproape de stele. Și asta pentru că și-a intitulat întâmplarea ca fiind „o călătorie de 5 stele în lumea modei, a frumuseții și a gusturilor fine”. Prin urmare, terasa Hotelului Marshal Garden a fost, timp de trei ore, locul ideal, de unde s-au văzut la fel de bine și acoperișurile unui București răsfățat de soarele leneș de aprilie, dar și provocările terestre ale Danei: prezentari de modă, recomandări de produse cosmetice, sfaturi ale unor stomatologi de renume, oferte turistice, demonstrații de făcut clătite în tigăi-minune. Dana este un MC perfect: este dezinvoltă, vorbește bine, știe multe, iar lumea asta, lumea modei, a frumosului, a publicității – este lumea ei, în care se simte precum peștele în apă. În jur, răsfățată de soarele revărsat pe terasa hotelului, lumea e ochi și urechi. Deși a fost promovat ca un eveniment al femeilor de 5 stele, destui bărbați stau cu urechile ciulite la Dana. Și cu ochii, firește (cei fără neveste prin preajmă!), dar gazda e interesantă mai ales prin ceea ce spune, secondată de specialiștii pe care i-a ademenit în proiectul său.
Femeile sunt și ele ochi și urechi; de mâine, jumătate din ele vor purta pantofi de la LPB, își vor atârna la urechi cercei de la Meli Melo, se vor cremui de la Gerovital și vor găti în tigăile de la Tefal, și neapărat îl vor frecventa regulat pe domnul stomatolog Adrian Mina de la Savin cu Dental Clinic (asta ca să își asigure un zâmbet strălucitor și alb) iar cealaltă jumătate va sta la un pahar de Redd’s și va șușoti, punând la cale o nouă aventură, alături de Dana Savuică. Și asta pentru că Dana nu se oprește: e ca un Tsunami, care, odată cu desprimăvăratul , o pornește către toate cele patru zări, dorind de fapt să vă vadă pe voi, femeile de 10 – cum vă spunem noi, sau de 5 stele – cum vă spune ea, mai frumoase, mai elegante, mai fericite!

Publicitate