Voi începe acest material cu un îndemn : Să vă placă mult oamenii care zâmbesc tot timpul! Căutați-le tovărășia, pentru că , din zâmbetul lor, vi-l veți încărca și voi pe al vostru. Iar zâmbetul este de fapt și el un fel de oglindă a sufletului, alături de privire.
În spatele unui astfel de zâmbet larg l-am descoperit, zilele trecute, la Berlin, pe ADRIAN KÖPE , tânărul care mi-a fost recomandat ca fiind unul dintre românii de 10 ai Germaniei. E IT-ist, deci are o meserie “in trend”, pe care și-a onorat-o însă la cotele cele mai înalte. Curiozitatea m-a împins spre a-l cunoaște personal. Am întâlnit un om solar, cu care este o adevărată bucurie să conversezi. Am făcut-o și eu, într-o însorita după amiaza de vară, undeva prin preajma Ambasadei României la Berlin, cea care m-a sprijinit în acest proiect jurnalistic.
Marina Almasan : – Prima mea întrebare este o curiozitate, una care însă poate deveni preambulul acestui interviu : de ce oare mi-ați fost recomandat ca fiind “un român de 10”?
ADRIAN KÖPE : – …dar mă întreb : oare chiar ar trebui să se scrie despre mine? 😄
Marina Almășan : – Ah, deci sunteți și modest, ceea ce vă adaugă plusvaloare! Și totuși, ce anume vă face să fiți respectat în comunitate și prețuit de nemți?
ADRIAN KÖPE: – Nu prea-mi place sa vorbesc despre mine , dar fie! Intr-adevăr, din punct de vedere profesional, se poate spune că am obținut aici multe succese. Cel puțin, referindu-ne la firma pe care o conduc, pot spune că ea a fost cotată de mai multe ori ca fiind una din cele mai performante firme de profil din Germania.
Marina Almășan : – Oooo, dar acesta este un argument forte pentru o notă de 10!
ADRIAN KÖPE : ( râde) – Totuși, să avem în vedere că firma mea nu este o firmă “normală”, cu angajați , ci ea funcționează pe alte principii, cu “freelanceri”. De ce? Pentru că natura proiectelor in care sunt implicat – atât de diverse și atât de complexe – nu-mi permite să am angajați, deși am avut proiecte care s-au derulat si pe durata a câtorva ani de zile. Proiectele pe care le-am manageriat până acum au fost, de regulă, proiecte de integrare. Și am să vă dau un exemplu : multe din firmele germane folosesc sisteme vechi sau individuale, ele nefiind integrate între ele. Anumite principii de marketing – de a deduce trendul, de a face optimizări, de a face eficientizări, încă nu sunt puse la punct. Și aici este momentul în care apar eu, cu această echipă de free lanceri sau chiar și singur câteodată, și fac această integrare între aceste sisteme, astfel încât ele să fie valabile și în viitor.
Marina Almășan : – Perfect, acum că am înțeles cu cine stăm de vorbă, haideți s-o luăm cu începutul, să aflăm cum ați ajuns aici. Deci…v-ați născut, înțeleg, la București. Aveți vreo legătură “de sânge” cu Germania?
ADRIAN KÖPE : – Da, oarecum : străbunicul meu dinspre tată a fost din Germania. A emigrat din perioada interbelică din Germania in România.
Marina Almăsan – Aha, deci nu e chiar întâmplătoare prezența dumneavoastră aici. E un fel de “întoarcere la rădăcini”. La rădăcinile tatălui. Școala?
ADRIAN KÖPE : – Am terminat scoala la București, la fel și facultatea : Automatică și calculatoare. Secția Calculatoare. Cât am fost student, mai precis in ultimii doi ani de facultate, am lucrat în paralel și la Institutul de cercetare pentru informatică – ICI. Aici am avut șansa să mă implic în mai multe proiecte de cercterare în afara țării. Au fost și proiecte franțuzești, și proiecte nemțești. Pe lângă statutul meu de student, înglobam și funcția de specialist tehnic pentru integrarea SUN a produselor SUN Microsystems Inc pt piața românească. Suport. Asta înseamnă să putem să tipărim texte în limba română și pe alte sisteme decât Windows, pe care îl știm cu toții. În acea perioadă am lucrat și pentru Banca de Dezvoltare Română, la integrarea rețelelor. Era perioada anilor 1996-1997. Căci in 1998 am plecat definitiv. În 1997 am fost plecat in Franța, unde am lucrat pentru firma Telekom France, la Departamentul de cercetare-dezvoltare, am avut șansa de a cunoaște români care lucrau pentru aceeași firmă și care m-au invitat să mă mut acolo pentru un an de zile, urmând ca ulterior să mă si stabilesc definitiv. Lucram , in aceași perioadă și la proiecte de cercetare cu GMD Fokus din Berlin. Profesorul dr. Honoris Cauza Popescu-Zeletin era pe atunci șeful acestui centru de cercetare din Berlin. Lucrand alături de domnia sa la proiecte încă de când eram in România, a simțit că eu aș vrea să plec din țară, eu tocmai terminând atunci colaborarea cu Telekom France. M-a sunat, m-a întrebat dacă aș vrea să vin in Berlin și, pentru că nemții au fost, iată, mai rapizi decât cei din Franța, am raspuns afirmativ. Așa că, în decembrie 1997, Radu a venit la București, am stat de vorbă, mi-a dat hârtiile necesare de completat și… in martie eram deja in Germania! Francezii au fost puțin supărati pe mine, dar…asta e! Și de atunci mă aflu în Berlin. Am lucrat și ca cercetator la Fokus, iar în 2001, împreună cu colegii de la Fokus am pus pe picioare o firmă, ca un fel de spin-off ( n.a.: o nouă entitate sau o organizație, formată prin desprinderea dintr-una mai mare) , care la scurt timp s-a unit cu o firmă pe acțiuni din Hamburg și am format împreună un nou AG. Primul proiect, am dezvoltat un soft inedit. Pe vremea respectivă, era ceva mult prea avansat, acum ar părea poate ceva banal. A fost o platformă… de “dating”!
Marina Almășan – Ei, i-auzi! Bănuiesc că prin v-ați găsit și jumătatea de viață! 😄
ADRIAN KÖPE – Ei, nu! Soția o stiam dinainte, din România, ne-am cunoscut în 1996, la Revelionul Partidului Democrat! 😇 Mă aflam în vizită in țară și niște prieteni m-au invitat să petrecem Revelionul împreună și așa am cunoscut-o! Dar să revenim la platforma de dating, care, la acea vreme era mult prea vizionară, astazi ar părea mult prea normală. Concret : noi nu le ceream clienților să completeze formulare, nu le ceream să răspundă la întrebări. Aplicația respectivă monitoriza tot ce făceai tu pe calculator : ce texte citeai, ce aplicații foloseai, ce pagini de internet deschideai…
Marina Almășna : – Aaaa…ca să-ți configureze un soi de “profil” al tău!
ADRIAN KÖPE: – Exact! Softul te analiza și te monitoriza complet, ca un fel de “asistent personal”, si in final, genera profilul tău. Tu aveai acces la el și puteai să ți-l ajustezi conform cerințelor. Deci asta a fost platforma, a fost o idee colectivă, a noastră, a celor 6 din echipă. Centrul de competență de la Fokus din care făceam și eu parte, era pe “agenți inteligenți” : transpunerea persoanei în formă digitală în internet. Asta înseamnă ca tu sa poți delega un soi de “agent”, care să te reprezinte în lumea digitală : să-ți apere interesele, să facă cumpărături in numele tău, să negocieze cu ceilalți agenți din internet etc. Aceasta a fost, deci esența platformei de “dating”. Deci matching-ul între cele doua profile – a celor doi eventuali viitori parteneri de relație – se făcea pe aceeași bază. Nu pot spune că platforma a avut un prea mare succes, ba a fost chiar un eșec, aș putea spune ( am pierdut cu toții sume importante din investiția respectivă), peoiectul fiind, repet, prea “revoluționar”, la acea vreme, însă pentru mine a fost o importantă experiență in carieră.
Marina Almășan : – Iar acum firma dvs…
ADRIAN KÖPE : -…este acel GmbH, pe care l-am creat anterior, împreună cu colegii mei, însă făcând ulterior un “management by-out”, am rămas doar eu singur la conducere. Acum, practic, sunt singurul angajat al firmei mele și îmi aduc alături acei freelanceri, cu care fac proiecte și pe care îi angajez pe contract.
Marina Almășan : – Vorbiți-mi, va rog, despre cel mai important proiect pe care l-ați dezvoltat și care v-a adus cea mai mare satisfacție profesională din toți acești ani, petrecuți în Germania.
ADRIAN KÖPE : – Ooo! Au fost foarte multe! 😄 Ok…”cel mai cel” pot spune că a fost cel cu BMW-ul. A fost la începutul anilor 2000. BMW auzise de această platformă de dating a noastră și a venit la noi, propunandu-și ca și Compania lor să reacționeze la fel de inteligent ca și șoferii de pe mașinile sale. Asta înseamnă că noi aveam de rezolvat o componentă de adaptabilitate a mașinii. Ce înseamnă asta? Că eu mă sui în mașină , mașina mă recunoaște ce fel de sofer sunt și, pe baza acestei recunoașteri, știe ce să seteze in mașină. De exemplu, dacă eu dau drumul la sistemul de navigare, să-mi seteze cele mai probabile destinații pe care le voi alege pentru ziua respectivă. Proiectul a fost unul de succes însă nu a intrat în producție decât in cazul primei serii 6 instalată, unde a mers foarte bine, dar nu a trecut la producția de serie. Al doilea proiect, dacă este să facem un Top, ar fi cel cu Bundesarchiv ( Arhivele de Stat) : cum să stochezi documente care sunt semnate digital, in următorii 100 de ani, astfel încât și peste 100 de ani, dacă ești dat in judecată, să poți dovedi că documentul semnat de tine acum 100 de ani, este autentic.
Marina Almășan : – Și cum aveți acces la astfel de proiecte majore?
ADRIAN KÖPE : – In Germania, astfel de proiecte se acordă pe baza unor criterii, gen : Firma trebuie să aibă un venit minim pe an de atâtea milioane de Euro, sa aibă minim 1000 de angajați, sa aibă asigurare minimă pe raspundere proprie de minim nuștiucât etc. Ei îmi cunosc deja profilul, îmi cunosc oamenii, si in momentul în care apar proiecte care mi se potrivesc, mă întreabă dacă am interesul să mă implic, să particip la acea licitație și să lucrez cu ei. Deci eu devin subcontractorul lor și primesc de lucru.
Marina Almășan : – Și uite-așa ați ajuns una dintre cele mai respectate companii de IT din Germania. Pentru Romania ați făcut ceva, in toți acești ani?
ADRIAN KÖPE : – Sincer, nu prea . Tocmai de aceea am deschis, în acest aprilie, o filială în România. Ideea a fost să migrez o parte din proiectele de aici, în România. De la marile companii cu care acum lucrez, am primit derogarea să angajez și oameni din afara Germaniei, urmând ca, dacă proiectul prezent este aprobat și finanțat de Statul german, să-l pot muta direct in Romania, unde sa am un om care să coordoneze totul, eu rămânând doar interfața cu Germania.
Marina Almășan : – Am vorbit pană acum de trecut și puțin despre prezent, dar v-aș întreba cum vă vedeți în viitor?
ADRIAN KÖPE : – Eu cred că orice om își dorește să fie fără griji. Fără griji de orice natură : sănatate, bani, familie…
Marina Almășan : – Asta la modul general, dar la modul concret?
ADRIAN KÖPE : – Cred că voi ramâne în aceeași sferă de activitate, vârsta de 70 de ani mă va prinde activ în domeniu, pentru că munca pe care o fac, o fac cu plăcere. Despre planuri de viitor? Sincer, mi-am atins deja cam toate obiectivele personale pe care mi le propusesem. Mi-am dorit să ajung undeva, să fiu bun in ceea ce fac, să am o recunoaștere, oamenii să se bucure de munca pe care o fac și să beneficieze de ea. O mică paranteză : acum lucrez la un proiect – un Europol BKA ( Bundeskriminalamt) – din nou de integrare a sistemelor, de comunicare între mai multe sisteme. Pilotul s-a încheiat saptamâna trecută, la test au participat la această aplicație de integrare 4 Bundeslanduri ( n.a. – un fel de “județe”) din Germania și…am obținut un mare succes!
Marina Almășan : – Ooo! Felicitări! Cu fiecare răspuns, mi se confirmă faptul că stau de vorbă cu “omul potrivit” , ce poate deveni model pentru cititorii nostri. În plan personal, care vă sunt “succesele”?
ADRIAN KÖPE : – Am o familie frumoasă, de care sunt foarte mulțumit. Sotia a terminat Dreptul, însă nu profesează. Lucrează ca educator-psiholog, intr-un centru pentru copiii care vin din afară, sub formă de refugiați. Ea trebuie să le facă documentele necesare, să le facă o evaluare psihologică, să vadă cât de stabili sunt emoțional, etc. Avem împreună un băiat de 12 ani, care , contrar așteptărilor, nu-mi calcă pe urme! 😄 Sau, cel puțin, încă nu știm, la ora asta. S-ar putea să mă urmeze, sau s-ar putea să devină medic, sau orice altceva. Momentan încerc să-l îndrum pe direcția care-i place. Are un cap de “matematician”, este foarte inteligent ( nu că mă laud!😄) . Dar încă nu știe ce va face în viitor, e încă copil, chiar dacă are 12 ani, deocamdată nu vede importanța unor lucruri, se joacă și..gata!
Marina Almășan : – Cum îl creșteți, ce valori încercați să-i transmiteți?
ADRIAN KÖPE : – Încerc foarte mult să-l fac să fie o persoană liniștită. Pentru că fiind liniștit, ești mai atent la diverse alte lucruri. Și asta se poate învăța, se poate antrena : prin simplul fapt că îi spui : “înainte dea vorbi, trebuie să stai un pic să te gândești, apoi vezi și analizează ce-ai văzut, analizează omul din fața ta, vezi cum a reacționat mimica feței sale, șamd. Apoi încerc să-i transmit că, înainte de a lua o decizie, să stea și să se consulte și cu alții. Chiar dacă nu-și va însuși părerile lor sută la sută, dar macar va cunoaste și alte puncte de vedere. Apoi îl pregatesc să fie motivat, să aibă un țel, să știe că vrea să ajunga undeva, să fie curajos, să fie tenace.
Marina Almășan – Sunt sigură că veți face din fiul dumneavoastră un barbat de toată isprava! M-aș mai întarce puțin la Germania : ce v-a plăcut și ce nu v-a placut la această țară, în momentul in care i-ați devenit locuitor?
ADRIAN KÖPE: – În Germania , dacă vrei si ești hotărât, poți sa faci multe lucruri. Singurul lucru care nu-mi place aici este o oarecare incertitudine la nivel fiscal, care durează deja de mulți ani de zile și care, vrei nu vrei, influențează toate domeniile ale vieții de zi cu zi. Te limitează să mergi în anumite locuri, să faci anumite lucruri sau faptul că trebuie să schimbi anumite proceduri, la nivel de firmă . Al doilea lucru care mă întristează, este acela că generația tânară dispare, în Germania. Este o populație îmbatrânită. Mulți tineri pleacă..
Marina Almășan : – Doamne, unde pleacă?!? Dacă și tinerii din Germania pleacă!…poate pe altă planetă?!? 😄😄
ADRIAN KÖPE : – Da, pleacă și ei…! Depinde de familie; uite, spre exemplu, pleacă în Canada : între Germania și Quebec există un tratat care își recunosc anii de pensie, drepturile etc. Mulți pleacă și-n Asia! ( râde) . Alții pleacă în State. Mulți – în Elveția. Și-n Franța. Și-n Marea Britanie…
Marina Almășan: – În România nu pleacă nimeni, văd! 😄
ADRIAN KÖPE : – O să râdeți, dar cunosc destui nemți care s-au mutat din Germania în România. Și încă sunt activi.
Marina Almașan: – Presupun că s-au îndrăgostit de românce!😄
ADRIAN KÖPE: – Nu, cu afaceri, sau din motive personale. S-au mutat pentru că din punct de vedere financiar, le este mult mai bine și, ca viață, e ok. Deci – minune! – se mută și nemți în România!
Marina Almășan : – Și dacă tot am vorbit de România, există la dumneavoastră vreo nostalgie, legată de țara natală? Sau sunteți fericit că nu mai aveți de a face cu ea?
ADRIAN KÖPE : – Nu, nicidecum, am destule nostalgii. In primul rând, am prieteni care sunt acolo : prieteni din școală, din grădiniță chiar. Și bineînțeles, familia. Părinții. Ei au rămas acolo, n-au vrut să plece. Mai ales că mai am un frate, care …e în Olanda! Oricum, pot spune că, din generația mea, dintre toți colegii de facultate – și am fost 125, la secția de Calculatoare – 10, cel mult 20 se mai află în România…
Marina Almășan : – Ce dureros pentru țară…
ADRIAN KÖPE : – Da, majoritatea au plecat, prin diverse modalități : doctorate sau și-au găsit direct locuri de muncă. Mulți sunt în Canada, au plecat și in America, Elveția, sunt răspândiți peste tot. Din acest motiv, ne-a fost greu până să și facem acele întâlniri de 10, 20 de ani, de la terminarea facultații : sunt extrem de greu de adunat oamenii, de prin toată lumea.
Marina Almășan : – Spuneți-mi, am o curiozitate : din tot ceea ce v-au transmis părinții dvs, ca și educație, in copilărie, ce anume v-a ajutat cel mai mult și ce anume…poate v-a “încurcat”?
ADRIAN KÖPE : – Ce m-a ajutat foarte mult a fost faptul că nu m-au lăsat sa abandonez nici facultatea, nici școala, să învăț cât mai mult, să fiu cât mai bun și, mai mult, să învăț cât mai multe limbi străine. Ceea ce a fost minunat, pentru că, știți și dvs, comunicarea este un lucru foarte important și, comunicând in diverse limbi, e mult mai ușor să te adaptezi unor situatii, unor evenimente. Ce n-au făcut însă bine, a fost faptul ca au încurajat întotdeauna o competiție între mine și fratele meu, deși între noi există 10 ani diferență. Eu eram prea mare, el – prea mic și spunându-i-se mereu : “Uite, fratele tău poate, tu de ce nu poți?” – s-a creat o distanță artificială între mine și el. Ceea ce n-a fost tocmai bine!
Marina Almășan – Nemții cum sunt? E-adevărat mitul ca sunt oameni reci, de care e greu să te apropii?
ADRIAN KÖPE : – E o diferență intre a fi “rece = distant” și a fi rece, dar “fii binevenit! “ . “Distanța” de care vorbiți, a fost prin anii ‘90, când erau mai retincenți la tot ce venea din afară. În 20 de ani, lucrurile s-au schimbat. Intr-adevăr, sunt foarte curioși : cine ești, de unde vii, ce cauți aici? In mare, nu pot spune ca au o reținere față de cei ce vin din afară, dar nemții mai în vârstă, o au. Te evaluează cu mare atenție și doar dacă simt ei că ești ok, atunci stau de vorbă cu tine. Dar totuși depinde de nivelul de educație al fiecăruia. Am întâlnit aici multi nemți care, din prima, au socializat : “Salut! Ce faci? Tu de unde vii? “ și n-au avut rețineri de a discuta cu tine, chiar dacă le spuneai că vii din România. Au fost și destui care aveau reacții de genul “Ah…din România…” Soția , spre exemplu, a avut parte de multe astfel de reacții. De altfel, ea s-a și “reprofilat” în urma unei experiențe cu un judecător de aici…
Marina Almășan : – Ne apropiem de finalul dialogului și aș vrea să-mi numiți două-trei lucruri concrete, de dare vă este dor, atunci când va gândiți la România.
ADRIAN KÖPE : – Mâncarea! Sarmalele, spre exemplu!
Marina Almășan : – …din câte știu, aici nu există varză murată.
ADRIAN KÖPE: – Ba există, dar importată de la turci. Sau de la ruși. Dar sarmalele nu sunt categoric ca la mama acasă! In general, bucătăria germană nu este foarte variată. De aceea mi-e dor în general de “mâncarea gătită” de acasă. Spre exemplu, aici mămăliga , așa cum o stim noi, a apărut abia în ultimii ani. Pentru că malaiul grișat, ca al nostru, aici nu exista, exista un mălai…ca o făină. Foarte fin, deci nu puteai să faci mămăliga cu el!
Doi : aici, atunci cand ieși cu cineva în oraș, stai de vorbă, manânci și..gata, fiecare se întiarce repede la treburile sale! In România, cand ieși cu prietenii, nu simți cum trece timpul. Aici totul este “contra cronometru”. Așa sunt nemții făcuți, ca nație : extrem de riguroși, cand e vorba de timp. Îmi și spunea un coleg de proiect : de regulă, când întârzii la o oră fixată, din diverse motive, celălalt te așteaptă – sfertul academic, cum spunem noi. La nemți, dacă au trecut 5 minute – Gata! S-a terminat!
Marina Almășan : – Ah, și să înțeleg deci că vă e dor de “relaxarea” românească?
ADRIAN KÖPE: – Pe de o parte da, câteodată, pe de alta parte, în anumite proiecte, NU!
Marina Almășan : – Și acum, după tot acest dialog, în final o să revin la întrebarea de bază, care vă și poziționează de altfel sub genericul rubricii “Bărbați de 10” a revistei noastre : Ce anume credeți că vă definește ca “Bărbat de 10”? Care vă sunt, altfel spus, “punctele forte”?
ADRIAN KÖPE : – În principiu, seriozitatea ; spun clar ce vreau și ce nu vreau. Iar apoi faptul că, atunci când mă apuc de-un lucru, îl fac cum trebuie și când trebuie, nu gândesc niciodată “las’ca se poate și-așa!” . Și, probabil, faptul că sunt bine dispus tot timpul!
Marina Almăsan : – Da, chiar aveți un zambet cuceritor! Primele două calități au în ele deja ceva nemțesc, dar a treia…parcă aduce puțin și a România. Oricum, sunteți un om solar și mă bucur tare mult că v-am cunoscut!
ADRIAN KÖPE : – Multumesc, la fel! 😄
Comentează