Bărbați de 10

“ Am fost fascinat de frumusetea naturala a acestei tari, de nivelul ridicat de educatie al oamenilor, si nu in ultimul rand de toleranta acestui popor față de diversitatea religioasă“ – interviu cu OMER SUSLI, Consulul onorific al Albaniei la Constanța

   Mă pregătesc să finalizez și să trimit la Editura Corint, ultimul meu jurnal de călătorie ( bine, îmi doresc să nu fie chiar ultimul!😄). Deși de la experiența mea albaneză au trecut câteva săptămâni bune, impresiile sunt încă atât de proaspete, încât îmi pare că , parcă  mai ieri mă plimbam prin Tirana, cu fotograful alături, neștiind cum să suprindem cât mai mult din această țară superbă. Dar nu numai țara m-a impresionat, ci si oamenii pe care acest proiect mi i-a adus în preajmă, albanezi sau nu, dar legați puternic de Albania : diplomați, oameni de afaceri, sau doar simpli cetățeni. Unul din ei – si ii multumesc mult pentru sprijinul dat mie de compania domniei sale, este domnul OMER SUSLI, Consulul onorific al Albaniei la Constanța. De origine turcă, domnul Omer Susli este un strălucit și prosper om de afaceri din România ( creatorul celebrului brand PRAKTIKER)  și este căsătorit cu o…albaneză! Acum se explică poziția de Consul onorific al Albaniei la Constanța, pe care o ocupă domnul Omer Susli! 

   L-am vizitat la sediul elegant al Companiei sale și dialogul nostru mi-a completat cunoștințele despre Albania,  multe din informații urmând să le introduc în cartea mea. 

Marina Almășan : – Pare o oarecare ciudățenie : sunteți turc, dar dețineți funcția de Consul onorific al Albaniei la Constanța! Cum se explica acest lucru, aparent surprinzător? 

Omer Susli : – Conform Regulamentului Oficiilor Consulare, din Hotararea 760/1999, art 7, Sefii oficiilor consulare onorifice, sunt numiti dintre persoanele reputabile,cu cetatenia statului de resedinta a Consulatului, cu independenta financiara ( care sa le permita sa sustina costurile operationale si de orice alta natura ale Consulatului Onorific), si apropiati de tara pe care o reprezinta, in cazul meu, Albania. 

Marina Almășan – A! Atunci vorbesc cu persoana cea mai potrivită și este chiar momentul sa vă multumesc pentru sprijinul pe care-l dați proiectului nostru de promovare a Albaniei în România! Să intrăm, așadar, în subiect. Mi-ați povestit despre istoria incredibilă a familiei soției dvs. Mi-o puteți repeta și pentru cititorii noștri?

Omer Susli : -Sotia mea, provine , pe lina materna din una dintre familiile cele mai reprezentative si respectabile, ale comunitatii albaneze din Romania, inca de la inceputul secolului trecut, familia Memish.
Pe linia paterna, personalitatea Doctorului Ibahim Themo si contributia sa la Independenta Albaniei sunt binecunoscute atat in Albania dar si in Romania si in special in Dobrogea.

Marina Almășan : – M-am documentat , la rându-mi, și am aflat că istoria afacerii familiei Memish în România începe acum 300 de ani. Pe la 1700, ajungeau în Țara Românească primii Memishi, care se îndeletniceau cu negoțul de dulciuri și băuturi tradiționale albaneze. Veneau vară de vară și numai iernile și le petreceau acasă. Pănă când s-aubstabilit în Romănia și „Atletul albanez” a devenit singura firmă privată care a existat în România comunistă. Nu i-a fost deloc ușoară viața, însă Ceaușescu obișnuia să se laude în  fața occidentalilor, spunând că, iată  există și la noi firme private. O poveste surprinzătoare, cred că și cu asta v-a dat gata soția dvs! Dar să ne întoarcem la Albania și la albanezii din România. Câți albanezi trăiesc in România și de ce Consulatul onorific se afla la Constanța? 

Omer Susli : – In Romania , traiesc aproximativ 10 000 de albanezi. Consulatul este la Constanta, pentru ca in zona Dobrogei sunt etnici albanezi. În plus, si resedinta mea este in acest oras.

Marina Almășan : – Practic, care sunt obligațiile dvs, ca si  Consul onorific? 

Omer Susli: – Obligatiile mele de Consul sunt sa stimulez relatiile economice, culturale si educationale intre Romania si Albania, sa sustin eforturile  misiunii diplomatice a Albaniei, in efortul lor de consolidare a cooperarii dintre cele doua state.

Marina Almășan : – Deci soția dvs este din Albania, sau doar de origine albaneză? 

Omer Susli : – Sotia mea s-a nascut si a crescut in Romania. Albania am cunoscut-o cu ocazia vizitei mele oficiale,cand am preluat functia de Consul Onorific. Am fost fascinat de frumusetea naturala a acestei tari, de nivelul ridicat de educatie al oamenilor, si nu in ultimul rand de toleranta acestui popor fata de diversitatea religioasa.

Marina Almășan : – Cu ce mâncăruri albaneze v-a cucerit soția dvs? Si cu ce alte calități? 

Omer Susli : –  Pe sotia mea mea am cunoscut-o ca o persoana intreprinzatoare, dinamica si extrem de ambitioasa; ne-am cunoscut in mediul de afaceri, si acestea au fost calitatile cu care m-a cucerit. Pe partea culinara, bucataria albaneza se aseamana cu cea turceasca, sunt multe feluri de mancare similare, cu mici variatii adaptate probabil la ingredientele specifice. De exemplu in bucataria albaneza se foloseste mult carnea de capra, dar si de oaie.

Marina Almășan : – Ca om de afaceri, dacă ar fi să le vorbiți oamenilor de afaceri romani despre oportunitatea unor afaceri în Albania, spre ce direcție i-ați îndruma? 

Omer Susli : – Albania este in pragul integrarii in UE, speram si ne dorim sa se intample cat mai repede acest lucru; pozitia geografia, clima,  populatia educata, o fac atragatoare pt investitii in special în turism, imobiliare, etc.

Marina Almășan : – Spuneți-mi trei lucruri care vă plac foarte mult, din cultura si tradițiile albaneze. 

Omer Susli : – Imi plac foarte mult : respectul pentru familie, cinstea, si mai ales obiceiul lor de a se plimba seara insotiti de un prieten sau o ruda…foarte frumos obicei!

Marina Almășan : – Da, într-adevăr, și pe mine m-a impresionat acest obicei! Un proverb albanez știți? 

Omer Susli : – Un proverb albanez, care mi-a placut foarte mult, si care cred ca reflecta personalitatea acestui popor deosebit ar fi: „Regula de aur a vietii este… sa o iei intotdeauna de la capat!”

Marina Almășan : – Frumos principiu de viață! Vă mulțumesc mult pentru interviu și, și mai mult, pentru sprijin!

Publicitate