Cu Andrei Partoș am lucrat, ani în șir, la Radiovacanța Costinești. Eram studentă pe atunci, iar el – un munte de talent gazetăresc, de spontaneitate, de umor, de profesionalism. Eram la început de drum și, nu știu dacă el știe, dar am furat de la el meserie cât cuprinde. Și ce bine mi-a prins! Există oameni pe care Destinul ni-i scoate în cale și realizăm uneori foarte târziu cât de importantă a fost întâlnirea noastră cu ei!
Inconfundabila voce de la Radiovacanța Costinești, și, mai târziu, de la Radio România Actualitați ( nopțile de vineri au deja are emblema sale : „Psihologul musical” – programul de succes, impus pe piață de inegalabilul Andrei Partoș) a fost toată viața o persoană discretă. Puțini știu, despre Andrei, altceva decât că e tobă de muzică și că niciodată vreo întrebare a cuiva nu l-a prins în ofsaid. Ah! Și mai știu ceva! Faptul că toată suflarea feminină – cel puțin atunci, demult – era îndrăgostită de Andrei! De vocea lui, de persoana lui, de felul lui de a fi! Puțin și eu, însă Andrei avea alergie la tocilare, deci…am rămas să-l admir, din umbră și, cum spuneam, să fur de la el meserie!
Înainte de a-l provoca la un dialog relaxat, de-nceput de toamnă, l-am rugat să-și comprime viața în câteva rânduri. Iată ce-a ieșit:
” M-am născut pe 31 iulie 1949, la Brașov, am ajuns la București în 1954, în plin viscol istoric cu zăpadă de doi metri. După grădiniță și
cămin am ajuns la Școala Maghiară din București unde m-am
„antrenat” în limba maternă timp de 8 ani. Liceul „M. Sadoveanu” m-a ajutat să mă perfecționez în limba oficială a țării și să-mi dau BAC-ul în timp util.* În timpul școlii și puțin după, am făcut sport de performanță, practicând înot, polo și scrimă. * Facultatea de Psihologie am urmat-o pentru că așa am vrut eu, repetând un an pentru că mi-a plăcut. Am fost repartizat la Policlinica de Copii a Spitalului Județean Constanța (1975), după care m-am transferat la Spitalul de Psihiatrie Poroschia (jud. Teleorman). Mișcarea mi-a fost „dictată” de dorința de a fi alături de soție, care a primit repartiție la Alexandria. Din 1985 am devenit „instructor cultural” la BTT pentru a putea activa constant și fără întreruperi la Costinești, la Pârâul Rece și alte baze BTT din țară. Din acel
moment am renunțat la a profesa psihologia clinică, pentru care m-am pregătit. * Din 1970 am prezentat programe de discotecă în Casa Studenților din București și la Clubul Universitas, un an mai târziu ajungând în primul sezon la Costinești. De atunci și până astăzi existența mea a fost legată de muzică, discoteci, cluburi, iar din 1979 și de radio. * În presa scrisă am avut o perioadă intensă între 1982-1990 la Săptămâna Culturală a Capitalei, iar după 1990 cu Metronom, Pop Rock & Show și Vox Pop Rock, publicații pe care le-am fondat și realizat ajutat de un număr mic de pasionați. * Din 1999
încoace activitatea mea s-a rezumat strict la emisiuni de radio la diverse posturi, iar din 2002 realizez emisiunea „Psihologul musical” la Radio România Actualități unde am depășit 725 de ediții. Emisiunea poate fi ascultată în fiecare noapte de vineri după miezul nopții.
Amănunte și repere exacte despre activitatea mea puteți găsi pe https://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Parto%C8%99 .* Colaborări, emisiuni tv, jurizări, prezentări de spectacole, turnee sunt repere la care nu mă refer aici.* În 1978, pe 10 aprilie, s-a născut fiul meu
Andrei, actual stomatolog în Suedia și tatăl nepotului meu, Noah (n. 2015). În 2011,pe 3 decembrie, s-a născut cel de-al doilea fiu al meu, Andrei-Ștefan. Precizez că nu au aceeași mamă.* Sora mea e plecată în SUA din 1976 și este bunică a doi nepoți frumoși.”
Marina Almășan: – Foarte multe din admiratoarele tale de-a lungul vremurilor ( începând cu însoritul Costinești și continuând cu nocturnul tău program de la RadioRomania Actualități) vor fi încântate că te-am încadrat la rubrica „Bărbați de 10”. Te regăsești în această categorie?
Andrei Partoș: – Sincer, nu mă regăsesc în această categorie. Dacă
era vorba despre oameni radio, sau oameni care au activat în Costinești, sau oameni care au lucrat cu Marina Almășan, cred că mă calificam. Nu fac pe modestul, dar nu sunt ”Bărbat de 10”. Cu indulgență mi-aș da un 7 și asta pentru că am început să mă plac, sau să mă împac cu mine, la bătrânețe!
Marina Almășan: – Nu te răsfăța, Andrei! Om mai tânăr ca tine rar mi-a fost să întâlnesc! Cum ai ajuns să faci ceea ce faci?
Andrei Partoș: – Conjuncturile au fost cele care au decis. Am făcut dansuri populare la Școala Maghiară, apoi am dansat la petreceri, la
concursuri, ascultam muzică permanent, peste tot.Am considerat că informația înseamnă putere. M-am documentat din liceu, am citit, am acumulat. Reviste în toate limbile posibile. Traduse, netraduse. Din clipa în care am prezentat pentru prima oară muzică la un club studențesc, am simțit că acela e locul meu. Directorul Casei Studenților, Laurențiu Toma, m-a rugat să merg la Costinești, pentru că au rămas fără formație. E greu să vii cu un magnetofon și niște boxe la Ring-ul din Costinești (era unicul loc de dans și arăta total diferit de azi) și să te confrunți cu 4-500 de oameni din fața ta. De la începutul anilor 70 viața mea a avut trasee paralele: facultate, profesie și muzică (și tot ce era și e legat de ea). În 1985 am fost obligat să aleg. Ori rămân la Spitalul de Psihiatrie, ori merg la Costinești. Am ales varianta a doua și n-a fost ușor. Iubeam ambele ocupații. Pe parcurs am aflat că marea mea iubire e, de fapt, Radioul! Am debutat în 1979 și de atunci până azi nu m-am oprit. Cred că ține de chemare, de un oarecare talent, de voce, de puterea de a comunica, de a fi informat și de empatie.
Marina Almășan: – Ai din toate, din belșug! Dar de unde aplecarea către muzică? De ce nu ai făcut, să zicem, emisiuni pe teme de psihologie? Există, oare, vreo legătură între psihologie si muzică?
Andrei Partoș: – Muzica m-a captivat de mic. În postura de consumator. N-am mers la școală de muzică, n-am învățat să cânt la un instrument. Eram doar în corul școlii. Ai mei n-au insistat în această direcție. E drept că nu se așteptau să devin DJ sau ziarist de pop-rock. Nu cred că e bine că n-am învățat să cânt, să citesc note, dar fac parte dintre milioanele de iubitori, consumatori…din acest motiv pot empatiza atât de ușor. Sunt ca ei. Legătură cu psihologia pot găsi, deși e una ușor forțată în cazul meu. Există meloterapie, funcția relaxantă a muzicii (nu oricare) e cunoscută, demonstrată și folosită. Cunoașterea psihismului te poate ajuta să alegi corespunzător muzica. Poți fi atent la gesturi, mimică, stări ale oamenilor din fața ta și asta te ajută. Asocieri, cercetări privind cele două domenii s-au făcut ,iar eu le-am legat prin titlul emisiunii (Psihologul musical). Spre mirarea multora!
Marina Almășan: -Poate a celor care nu-ți cunosc inventivitatea! Să ne întoarcem în Trecut. Acum lumea s-a umplut de DJ. Atunci – îi numărai pe degete. Iar tu erai pe undeva, foarte sus! Cum te-ai cocoțat acolo? Cum reușeai să aduni în jurul tău atâtia fani?
Andrei Partoș: – N-au existat niciodată ierarhii în domeniu. Nu la noi. DJ-ii până în 1990 erau de două feluri.Unii mixau bine, dar nu prea vorbeau, alții erau preocupați de atmosferă, vorbeau, cântau, antrenau publicul. Azi s-ar numi MC, dar atunci ”prezentatorul” era
omul care făcea de toate la pupitru. Erau pick-up-uri, casetofoane, magnetofoane, mixer cu 4-8-16 căi, lumini, efecte, stroboscop, baloane, mașina de ceață…toate astea le rezolvam singur. DJ-ii care mixează acum, crează, au în spatele lor o mică industrie, tehnologie ultramodernă. Atunci nu prea existau cursuri de DJ, azi în lume se învață, e o profesie respectată și foarte bine plătită. Există diferențe majore între DJ de discotecă și cel de radio. Și pe vremuri era o diferență, pentru că atunci, la noi, vorbitorul nu stătea la pupitru. Azi sunt mulți cei care vorbesc și mixează la radio. Eu, pentru că fac un talk show, nu stau la pupitru, iar la RRA există o regie tehnică și muzicală calificată. Doamne talentate și atente! Cred, ca să răspund și punctual, că fiecare prezentator, DJ, era idolul celor care veneau în clubul, discoteca lui. Unii au avut notorietate mai mare, alții nu. Eu apăream în presă, făceam emisiuni la Radio Vacanța
Costinești, prezentam spectacole în țară, mă bucuram de notorietate. Nu știu dacă aveam atunci fani. Mai curând eram respectat. Azi aflu, datorită internetului, că erau mulți cei care se bucurau să mă audă la Radio sau la Vox Maris. E suprema satisfacție. Și mai e un aspect. Nu-i păcăleam, nu trișam. Oamenii te simt când ești corect, deschis și sincer.Pentru mine fiecare seară la Vox, era un spectacol, era un test, nu repetam muzica niciodată. La plecare oamenii aplaudau. Ce poate fi mai plăcut?
Marina Almășan: – Dacă nu aș fi fost martoră la astfel de scene, poate că nu te-aș fi crezut! Pe vremea aceea nimeni nu prea avea voie să fie aplaudat, cu excepția „conducătorului iubit”! Acum aș vrea să ne apropiem puțin de profilul site-ului nostru. Am să te rog să analizezi ( ca psiholog, eventual!) maniera în care percepe muzica o femeie și cea în care o face un barbat. Există diferențe?
Andrei Partoș: – Categoric există diferențe de receptare a muzicii după vârstă, sex, apartenență etnică, context (acasă la radio, în fața unei scene, în vacanță, în mașină etc) Contează și genul muzical
propus. Eu m-am ocupat numai de pop-rock-folk-blues. Am văzut că în sălile de concerte clasice sunt 60-70% femei. Tot așa și la Julio Iglesias, sau la Mariza… La domeniul de care mă ocup diferențele țin și de starea de moment, de amintiri, conexiuni dintre o piesă și un eveniment emoțional trăit. Femeile sunt mai sensibile, preferă baladele, le pot cânta. Sunt mai atente și la versuri. Vorbesc acum în general, fără să fi făcut un studiu, deși ar merita. Ar fi meritat.
Marina Almășan: – Timpul nu e pierdut! Dar din punct de vedere al preferințelor muzicale , ai putea face o analiză?
Andrei Partoș: – În anii 70-80 puteam face o astfel de separare. Cele care agreau apropierea fizică de un partener preferau piesele lente, soliștii italieni, francezi, hiturile anglo saxone. Cele care preferau mișcarea așteptau piese în tempo alert de la rock ‘n’ roll, swing unde era nevoie de o pereche, la pop-dance, acid,ș.a. Erau agreate și piese latino, ritmuri și dansuri colective cum au fost yenka, sau Macarena și altele care cer coregrafie. Acum house, trance și genurile derivate unde
DJ-ii sunt idoli, aduc dominant fete, dar și băieți, nu contează cu cine dansezi. S-a văzut și la Untold cîtă lume merge la așa ceva. Dacă înainte băieții erau mai implicați în fenomenul rock, acum procentele s-au echilibrat considerabil. Sunt tot mai multe fete la Iron Maiden, dar sunt mai puțin băieți la Bon Jovi. La blues, la guitar-heroes, merg mai mult bărbații. Folkul a fost treptat ocupat de fete. De regulă, când se anunță un concert la noi, știu cam câte fete și câți băieți vor fi în sală sau pe stadion. Azi e destul să te uiți cine ce postează pe pagina personală de FB și te prinzi ce muzică preferă, dar înainte nu exista așa ceva și trebuia să intuiești. Generația mea asculta tot și la comun, adică mixt: Celentano, Beatles, Adamo, The Rolling Stones, Aznavour, The Kinks, The Troggs, Dalida, Led Zeppelin, Tom Jones, King Crimson, Bob Marley sau Creedence Clearwater Revival…le-am amintit la nimereală…
Marina Almășan: – Mulți continuă să fie ascultați și astăzi. Poate de noi, nostalgicii!…Cum au variat, în timp, preferințele muzicale ale femeilor din România? Ce melodii îți erau solicitate atunci? Dar acum?
Andrei Partoș: – Am cam răspuns mai sus. În adolescență fetele sunt mult mai dispuse să facă Fan-Cluburi. Înainte de 1990 nu prea existau la noi. Apoi a fost o epidemie, iar acum au rămas puține. Devotamentul față de Michael Jackson sau Angela Similea, Mădălina Manole este foarte cunoscut. Se știu și ciocnirile dintre depechari și rockeri…A mai fost epoca Modern Talking la noi…Preferințele s-au schimbat de-a lungul anilor. Femeile își exprimă independența sau nevoia de ea, sau dorința de a o afișa, și prin alegerea muzicii. Înainte sursele erau limitate, acum ia fiecare de unde vrea. InfluențaFB, sau a grupului de prieteni e evidentă…Paradoxal, ascultătoarele de azi, care trăiesc în Italia cer Toto Cutugno și Vasco Rosii pentru că acolo îi aud rar la radio, dar și pentru a semnala că sunt fani. Diferențele dintre generații se simt mai clar la femei, decât la bărbați. Dacă în anii 80 erau zece cereri (pe atunci o dedicație conta enorm) pentru Depeche Mode sau 100 pentru Stevie Wonder cu ”I Just Called To Say I Love You”, azi fetele cer Iron Maiden, Ronnie James Dio, Alice Cooper, Tom Waits, Leonard Cohen sau Black Sabbath. Mă refer acum la ascultătoarele de radio. Nu cer piese la zi, pentru că pe acelea le aud oricum peste tot. Solicită ce se difuzează mai rar.
Marina Almășan: – Vorbești foarte frumos despre muzică, însa nu pot face abstracție că am în față un psiholog. Așa că am să te întreb dacă femeile, în general, s-au schimbat și ele? Poți nuanța?
Andrei Partoș: – Au rămas frumoase, deci nu s-au schimbat. Au pierdut multe dintre ele, simțul ridicolului, deci s-au schimbat. Apariția chirurgiei plastice pentru femeile tinere, modificările imaginii de sine au dus la tulburări serioase.Am avut noroc și nu am nimerit nici silicoane, nici buze modificate, dar am văzut că micul ecran e plin. Naturalețea din trecut se cam duce. Și nu mă refer la machiajul excesiv.
Comportamental au apărut modificări firești. Indepenedența financiară modifică atitudinea. Siguranța de sine s-a întărit. Sunt tot mai multe femei la volan, deci împrumută și din limbajul și gestica șoferilor. Sunt tot mai multe femei care preferă să se ocupe strict de propria persoană. Conceptul de cuplu s-a modificat, numărul divorțurilor a crescut, familia nu mai e nucleul societății. Nici față de copiii proprii femeile nu mai au atitudinea responsabilă din trecut.
Marina Almășan: – Pentru că tot facem comparații și te tot plimb prin Trecut, am să te întreb după CE anume din femeile de atunci tânjește Andrei Partoș și CE anume din definiția femeilor de astăzi salută?
Andrei Partoș: – Femeile de atunci erau O.K. EU nu eram destul de copt pentru ele. Nu știu dacă atunci erau mai dedicate unei relații sau nu, pentru că nu am informații. Presupun că erau ceva mai stabile. Știu că unele căutau buletin de București! Azi nu mai există această preocupare. Și totuși să spun și ceva concret. Cele de atunci încercau și reușeau să gătească, să calce…azi aud că e tot mai greu.Iubeau și respectau ordinea, curățenia. Azi, poți lăsa 10 zile farfurii nespălate într-o chiuvetă și le vei găsi tot acolo. Nu știu care e definiția femeilor de azi, dar salut disponibilitatea celor care vor să conducă instituții, firme, care au proiecte, asumându-și responsabilități, admir capacitatea de a învăța cu scop a unora, nu doar de dragul CV-ului. Nu salut estomparea feminității…
Marina Almășan: – Sper ca acest interviu să nu fi fost un supliciu, deși ai merita, la câte ironii mi-ai administrat, live, la microfonul Radiovacanței Costinești! In final, am să te rog să le faci o dedicație muzicală doamnelor și domnișoarelor care ne citesc.
Andrei Partoș: – Uite, am ales o piesă care a apărut când aveam 20 de ani! John Rowles- ” If I Only Had Time”
Marina Almășan: – Să fie oare cu subânțeles?…
[…] Interviu de Marina Almășan publicat pe site-ul femeide10.ro […]