Ea și El Ultimul romantic

“A fi” în timp de carantină

Mie-mi place să trăiesc. Așa, la modul general, în felul meu oarecum bolnav și de neînțeles. Ideea asta de a trăi nu e contagioasă, n-are efecte adverse și nu-i nici despre supraviețuire, nici despre suflet ori minte, este fix despre înțelegerea exactă a noțiunii de om, a ceea ce poți și nu poți, a limitelor, a năzuințelor, a durerilor și-a alegerilor tale. Mie-mi place să trăiesc în realitate. Nici prin telefoane sau rețele pline de filtre colorate și artistice și nici imaginar, în lumi de visare cu prinți și prințese. Sunt ancorat într-un concret zdruncinabil, cu multe fețe, cu un drum închis, cu multe poteci și un altul care n-are capăt, poate doar stații de relaxare, service-uri și, desigur, pompe funebre.

Acum, firește, trăitul nu mai are și nici nu va mai avea aceeași formă. Sau cel puțin eu, naiv, așa vreau să cred. Vreau să cred că toți ne vom schimba, în bine, și vom vedea totul cu mai mare relaxare și puțină minte-n plus, capabilă să discearnă între mojicie și omenie. Deci nu pot să vă vorbesc despre rețete de a fi” în timpul în care acest a fi” a suferit modificări substanțiale. Dar aș vrea, încărcat de povara unui timp puternic impregnat de nerăbdări și incertitudini, să găsim un sens al statului în casă. “A fi” acum nu mai poate rima cu absolut nimic din ce ne puteam imagina într-un scenariu fantezist de serial Netflix.

Despre fericire nu poate fi vorba acum. Nu că ea ar consta în ieșitul afară, pentru că nu despre asta-i vorba. Dar fericirea este legată de libertate, de consolare, de un gând dintr-ăla idilic despre a avea tot, fără a-ți da neapărat seama că ai. Sigur, acum înțelegem de fapt tot ce avem. Poate ne dăm seama că nu-s daruri venite de prin ceruri și că fiecare acțiune e o consecință a celor care-am ajuns să fim. Statul în casă poate fi reconfortant, în general, dar acum el vine la pachet, prin curier, cu o reinventare. N-are rost ca cineva să vină cu sfaturi, pentru că instinctul fiecăruia e altul, dar carantina existenței nu intră în discuție. Adică trebuie să trăim!

Să ne dăm vălul de pe ochi, să ne luăm panica de pe buze, să lăsăm manipulările în plan secund, să nu mai punem totul pe seama unor evidențe deloc concrete, lipsite de rațiuni, cu statut suprem și SĂ FIM. E greu, așa-i! Dar oare ce-i ușor pe lume? Dacă cineva se păcălește și zice că a trăi e simplu, se amăgește, sărac cu duhul și cu un soi de infantilitate și aroganță fără substanță.

„A FI” din izolare este ca o oglindire a celui care suntem. Ne putem da seama unde greșim, care-i veriga slabă. Ca un duș rece care trezește din beție. Nu, ce trăiești nu-i niciodată cea mai bună variantă. Eu sunt conștient că ce nu știi, nu-ți poate face rău, dar ce-ar fi să nu mai stai pe norișor și să dai cu fundul de gheață? Sigur, o să spui că viața ta e plină cu probleme deja și că ce-mi mai trebuie acum filosofii de existență. Ei bine, nu virusul ne macină acum. Ci fix atitudinile astea. Dă-te jos din copac, nu ești buricul pământului. Fii mai bun, arată-le tuturor că omul din tine nu e neapărat ca la carte, nu e nici cel mai bun și nici cel mai frumos, dar este onest în traiectoria lui. Și-atunci ai să trăiești.

Nu judeca, nu pune ștampile peste tot și față de toți. Fii înțelept, iubește, iartă, caută și nu irosi timpul, nu-l lăsa să-ți scape printre degete. Uită-te la tine. Poate nu vezi nimic, dar poate observi că luminița de la capăt, că rugăciunile și speranțele sunt în tine. Și vei fi mai împăcat și vei vrea să te schimbi, pentru că și lumea, fundamental și iremediabil, se va schimba. Cred că a fi, în timpul carantinei, ar trebui să fie exact cea mai bună variantă a noastră! (va urma) 

Foto – Cătălin Bota

Uscatoare rufe