Diverse Ea și El

7 semne că ești într-o relație muribundă

Există destule “simptome” ale unei relații aflate pe patul de moarte. Unele dintre ele apar foarte devreme și trebuie să fii foarte atentă, pentru a nu le “scăpa”. Pentru că în acest fel vei economisi un timp prețios, pe care nu mai are rost să-l investești in ceva care nu funcționează? De multe ori însa le observi, dar nu vrei să ții cont de ele, tot sperând că lucrurile se vor rezolva de la sine. Dar nu este așa. Ele nu fac decât să se adune și să se acutizeze. Relațiile muribunde vor sfârși prin a muri, de aceea este bine să acționezi, nu să aștepți.
Iata cateva din semnalele pe care ți le transmite o relație fără viitor :

1. Va certați mereu pe aceleași teme
Iar și iar, însă problemele rămân aceleași. Fiecare nu face, parcă, decât să se apere, să-și găsească justificări, în loc să rezolve problema. Reproșurile curg, fără nicio dorință de a ajunge la un compromis.

2. Simți în continuu nemulțumirea celuilalt față de tine, deși la început părea că nu-l deranjează nimic din ceea ce ești. Începi să te simți insuficient de bună pentru el, ceea ce-ți afectează stima de sine și, firește, starea de fericire.

3. Simți că nu i te poți confesa, total, partenerului tău
Iar când o faci, o faci cu jumătate de gură, fiindu-ți mereu teamă de reacția lui. Ajungi prin a regreta că i-ai spus anumite lucruri.

4. Simți că nu te pune pe primul loc, în viața sa. Simți cum mai importante pentru el sunt munca, rudele, chiar și prietenii. Desigur, toți sunt importanți, dar când construiești o relație, partenerii trebuie să fie cei mai importanți, unul pentru celălalt.

5. Petreceți mult timp separați
Există multe alte locuri și alte companii, în care vă simțiți mai bine decât împreună. Distanța – fizică sau afectivă – nu face decât să omoare o relație, cu bună știință.

6. Încă mai ești bântuită de fantomele trecutului, de vechile tale relații. Din acest motiv, nu reacționezi întotdeauna corect la cuvintele și gesturile partenerului, chiar dacă acesta nu este întotdeauna vinovat. Dar ești suspicioasă, pentru că, nu-i așa?cine s-a fript cu ciorba, suflă și-n iaurt!

7. Nu simți nicio plăcere în a face dragoste
E posibil să faceți rar dragoste, e posibil să aveți libido-uri diferite. Poate că nici nu e chiar atât de important, dar nu uitați că, în timpul actului sexual, se eliberează hormonii care duc la apropierea voastră și la atașamentul afectiv al unuia fața de celălalt.

Dacă ai simțit aceste semnale pe care ți le dă, “prietenește”, relația în care te afli, nu mai pierde vremea! Fă curat în viața ta și pregătește-te pentru noile sale provocări! Și să nu-ți pese niciodată de ceea “ce spune lumea”!

Sursa : soulpost.ru

Publicitate