“Frumuseţea vine din interior” – interviu cu Loredana Latiş, speaker motivațional
Pe Loredana Latiş, coach, speaker motivaţional, preşedinta Academiei române de coaching, o cunosc de ani buni, să tot fie vreo 10, dacă nu mai mult. Ea a fost prima care m-a condus pe acest drum absolut minunat al dezvoltării personale. Drumurile noastre s-au intersectat în diverse împrejurări şi întotdeauna am privit-o cu drag şi admiraţie pentru consecvenţa cu care îşi urmează drumul, pentru faptul că nu doar îi învaţă pe alţii, dar ea însăşi se dezvoltă personal şi se transformă pe zi ce trece într-o lumină pentru cei din jur.
Marilena Dumitrescu: Bună ziua, Loredana. Titlul interviului nu e de la mine, e de la tine. Am găsit această formulare într-una dintre sesiunile tale de mentoring de pe YouTube.
Loredana Latiş: Bună ziua, draga mea, ţie şi femeilor de 10 care ne citesc. Da. Aşa este, şi eu am constatat că frumuseţea vine din interior.
Marilena Dumitrescu: Ai fost întotdeauna o femeie frumoasă, dar acum ceva timp păreai să nu pui mare preţ pe aspectul exterior. Până când ai hotărât să faci o schimbare. Ce a determinat această schimbare?
Loredana Latiş: Păi, este foarte simplu. (Veţi vedea, multe dintre răspunsurile Loredanei încep cu asta: e foarte simplu. Chiar şi la întrebări care pe noi ne chinuie ani de zile, cum ar fi: Cum să fac să slăbesc? n.a.). Mulţi ani nu am pus nicio atenţie pe aspectul exterior pentru că mi-am dat seama că, indiferent ce aş face la exterior, dacă nu am interiorul curat, asta va ieşi la suprafaţă. Înainte de a mă apuca de dezvoltare personală, aş fi pornit de la exterior spre interior, însă după ce am început activitatea de coaching, cam din 2007, mi-am dat seama că trebuie să pornesc cu interiorul. Chiar obişnuiam să spun că întâi e necesar să termin interiorul, să mă vindec, să termin cu traumele, să termin chestiile dureroase şi extraordinar de dureroase care erau în interiorul meu şi aveam nevoie să fie vindecate. Astfel, mi-am pus focusul pe interior pentru a-mi da voie să înfloresc şi să mă bucur de viaţă, iar exteriorul a venit ulterior, cam din 2018-2019, ca un fel de bonus la toată munca cu interiorul, adică n-a fost nevoie să fac o muncă extra, super, mega specială ca să ajung la forma actuală. Nu, nici vorbă, ci pur şi simplu lucrurile au început să se aşeze pentru că mi-am rezolvat interiorul. De aceea, practic, m-am hotărât să acord atenţie exteriorului pentru că am rezolvat, în mare, interiorul. Am spus în mare pentru că, ştiţi cum e, e posibil să mai iasă chestii din interior de rezolvat, dar în mare, balaurii cei mari, scheleţii din dulap i-am rezolvat în interior, şi atunci a venit ca o chestie firească rearanjarea şi din exterior, pentru că exteriorul nu mai ţinea pasul cu interiorul. Adică în interior mă înfrumuseţasem foarte mult, mă spălasem, mă fardasem, mă aranjasem şi toate cele în interior, rezolvasem tot ce era de rezolvat, extirpasem toate tumorile, să zic aşa, numai că exteriorul nu era încă aranjat. Şi-atunci am spus, okay, hai să dau atenţie şi exteriorului. Atunci am descoperit că am un corp, ceea ce iar este foarte important, pentru că nu prea ţineam cont de corp, era doar ca o maşină ce mă căra de colo-colo, dar mi-am dat seama că nu e chiar aşa, ci că e ambalajul cu care circul pe pământul ăsta. Cât circul.
Marilena Dumitrescu: Ce răni a trebuit să vindeci pentru a scoate la exterior frumuseţea interioară?
Loredana Latiş: Păi cred că toate rănile.În primul rând, rănile care m-au devalorizat în ochii mei, în ochii altora, rănile prin care eu am suferit nişte transformări psihice, emoţionale, relaţionale foarte dureroase, răni pe care le-am trăit în abuzuri, fie c-a fost sexual, fie c-a fost psihic, fie c-a fost relaţional, fizic, economic, sărăcie şi toate cele, adică din punctul ăsta de vedere aveam mulţi păduchi, să le zic aşa, adică multe răni de care nici nu eram conştientă înainte de 2007, adică habar n-aveam că am rănile alea, eram anesteziată, eram efectiv un zombi, un mort viu. Pentru că nu făceam faţă. Dacă cineva atunci mi-ar fi scos la suprafaţă aceste răni şi mi-ar fi spus: Uite, tu, Loredana, ai rănile astea, probabil m-aş fi sinucis. Pentru că nu aş fi ştiut ce să fac cu ele. Ar fi fost infinit, infinit pentru ce-aş fi putut eu duce atunci. Aşa că acest proces a durat pentru mine ani buni pentru a scoate bucăţică cu bucăţică, strat cu strat pentru a ajunge aici. Încă mai scot, mai sunt, dar sunt mai mititele, nu mai sunt alea babane. Am rezolvat relaţia de bază cu părinţii, relaţia de bază cu soţul, relaţia cu socrii, relaţia cu prietenii, am rezolvat toate lucrurile astea pentru că m-am rezolvat pe mine şi am ieşit din codependenţele în care trăiam şi habar n-aveam că trăiesc în ele.
Marilena Dumitrescu: Mă uit cu plăcere la modul în care feminitatea ta înfloreşte în ultima vreme.
Loredana Latiş: Uau! Mulţumesc, mulţumesc!
Marilena Dumitrescu: Cum te vezi dimineaţa, în oglindă?
Loredana Latiş: Superbă. Mă uit la mine în oglindă şi în primul rând mă văd pe mine. Eu, ani, zeci de ani de zile o vedeam pe mama mea când mă uitam la mine în oglindă. Nu ştiu cât de ciudat poate să sune asta… Am scăpat complet de treaba asta abia în 2015, când, într-adevăr, am clarificat relaţia cu ea pentru că nu se mai poate, nu se mai putea, gata, nu mai era loc de nimic. Iar atunci, într-un final, am ajuns să mă uit la mine în oglindă şi să o văd pe Loredana. Deci nu pe mama mea. E un câştig pentru mine imens. Probabil că oamenii care aud lucrurile acestea sau poate citesc lururile acestea spun: Ce mare sfârâială?! Nu-i nicio chestie, e normal, e normal să te vezi pe tine-n oglindă. Nu? Da, aşa zic şi eu, numai că mie nu mi se-ntâmpla acest normal, pentru că nu mi-am dat seama, dar eram într-o stare de dependenţă foarte puternică de mama mea, cu toate că nu ne vedam decât de două ori pe an, şi atunci ne certam. Dar nu mi-am dat seama. Ehe, după aceea mi-am dat seama. Aşa că, în primul rând, mă văd pe mine şi că sunt superbă, şi chiar sunt. Şi nu contează… machiat, nemachiat, aranjat, nearanjat… E complet neimportant lucrul acesta.
Marilena Dumitrescu:. Frumuseţea femeii este, fără îndoială, o superputere.
Loredana Latiş: Aşa este.
Marilena Dumitrescu: Cum o folosim în relaţiile cu ceilalţi în aşa fel încât să nu fim tentate să abuzăm de ea?
Loredana Latiş: Este foarte simplu. Respectând valorile morale. Ce înseamnă valorile morale? Înseamnă să respecţi integritatea fizică, psihică, emoţională şi materială a celorlalţi oameni, a animalelor şi propria ta integritate. Şi atunci nu contează că ai o frumuseţe şi te-ai putea folosi de ea ne-etic, pentru că se întâmplă şi situaţii de genul acesta în mod manipulator pentru a obţine beneficii de toate felurile. Pentru a ieşi din pericolul acesta, care există, mai ales dacă nu ai prea multă încredere în tine şi crezi că doar prin frumuseţe poţi folosi anumite lucruri şi că tu ai o părere că nu eşti destul de deşteaptă şi că eşti doar un ambalaj, atunci într-adevăr poţi să devii o bombă, să zicem aşa, cu ceas, pentru tine în primul rând, pentru tine, nu pentru ceilalţi. Dar asta este partea a doua. Ceea ce ne-mpiedică pe noi, oamenii, nu neapărat femeile, dar ce ne-mpiedică pe noi, oamenii, să ne folosim de anumite contexte cum ar fi frumuseţea, sau poate nişte bani, sau poate educaţia sau poate nişte realizări sau ştiu eu ce alte lucruri, să nu le folosim într-un mod nociv, sunt valorile morale. Fără valori morale, din punctul meu de vedere, nu există viaţă fericită. Nu există. Nu există o stare de aliniere în interior dacă nu respectăm valorile morale. Nu există. Tot timpul vor fi conflicte, tot timpul vor fi sentimente de vinovăţie, tot timpul vor fi frici, tot timpul vor fi răni nevindecate. Astfel încât partea de valori morale este partea de fundament în viaţa mea, nu se negociază treaba asta.
Marilena Dumitrescu: Vedem mereu la televizor aspirante la statutul de vedetă care îşi mutilează corpul încercând să devină mai frumoase, dar obţinând efecte contrare. Ce le-ai sfătui, dacă ţi-ar cere părerea?
Loredana Latiş: Le-aş sfătui să caute în interiorul lor ceea ce ele caută în exteriorul lor. Eu chiar am lucrat cu persoane de genul acesta, cum probabil că ştii, eu chiar am lucrat şi sunt persoane extraordinare, sunt persoane care au nişte dureri în suflet greu de imaginat, dar sunt foarte bune în a le masca, pentru că nu ştiu ce să facă cu ele. Aşa încât, ce sfaturi le-aş da, deşi tu ştii că eu nu dau sfaturi, eu nu sunt adepta sfaturilor, fiecare, după cum îşi aşterne, aşa îşi trăieşte viaţa, în schimb, o sugestie, sau ce-ar putea să facă o persoană în această situaţie este să-şi întoarcă atenţia spre ea, să-şi vindece rănile, să înceapă să se valorizeze, să nu se mai vadă ca un ambalaj, un balon, o Barbie sau mai ştiu eu ce, că este mai mult decât carcasa pe care o are. Să înceapă cu interiorul, iar exteriorul se va alinia la momentul potrivit. Ideea e că oamenii nu fac aşa de obicei, ci fac exact invers, dar e okay, am trecut şi eu pe cărarea aia, deci… o ştiu.
Marilena Dumitrescu: Crezi că dezvoltarea personală ar fi un instrument mai potrivit pentru frumuseţea unei persoane, femeie sau bărbat, decât un instrument de chirurgie estetică?
Loredana Latiş: Garantat, da! De ce? Pentru că frumuseţea înseamnă mai mult decât 90-60-90, decât sâni nu ştiu cum, decât ochi nu ştiu cum, decât urechi nu ştiu cum… Nu. De fapt, frumuseţea este acea capacitate a omului de a atrage. Pentru că, atunci când ai acea frumuseţe din interiorul tău şi atragi oamenii, ei vin ca la o lumină. Şi atunci, ei te văd frumos. Poate, după standardele tale, tu nici nu te crezi aşa frumos, pentru că poate nasul tău nu-i cel mai frumos din lume, sau poate gura ta, sau sânii tăi, sau poate talia, sau poate… dar nici cu contează, pentru că atâta timp cât ai o blândeţe în interior, sau eşti o lumină pentru ceilalţi, oamenii te vor percepe ca pe o femeie sau un bărbat frumos. Chiar dacă tu ai o chestie, un defect de orice fel, tot frumos rămâi. Sunt situaţii uneori când poate vezi o păpuşă, o splendoare la nivel de păpuşă, dar nu te-atrage acel om să-ţi doreşti să ajungi şi să fii în preajma sa, ci pur şi simplu îţi place, într-o vitrină, o, ce păpuşă frumoasă, dar atât. Acum depinde ce-ţi doreşti, o păpuşă într-o vitrină, sau un om cu care tu să trăieşti, care să fie o lumină pentru ceilalţi oameni. Depinde fiecare ce vrea. Aşa că, din punctul meu de vedere, da. Dezvoltarea personală este o chirurgie în toată splendoarea ei, o chirurgie estetică, şi nu numai estetică, este o chirurgie în profunzime, de aceea este nevoie de curaj pentru a face dezvoltare personală, cu propria persoană, desigur. Pentru că dacă eşti coach sau terapeut şi lucrezi cu ceilalţi oameni, dar nu lucrezi cu tine, din punctul meu de vedere este egal cu zero.
Marilena Dumitrescu: E posibil ca această preocupare a ta pentru frumuseţe să vină din procesul de întinerire evidentă?
Loredana Latiş: Mai mult ca sigur. Pentru că n-am făcut nimic special ca să întineresc, nu folosesc creme, de exemplu, nu folosesc nimic, mă mai machiez din când în când, dar încolo nu folosesc nimic special din punctul ăsta de vedere.
Marilena Dumitrescu: Ştiu acum, din diverse materiale, de existenţa telomerilor, care sunt secvenţe din ADN-ul uman ce cu timpul se scurtează, determinând îmbătrânirea. Se pare că, în anumite condiţii, putem contribui la lungirea acestor telomeri şi implicit la întinerirea organismului. Din câte ştiu, chiar postul, înfometarea, poate favoriza întinerirea.
Loredana Latiş: Da, aşa este, pentru că celulele încep să se mănânce între ele şi aşa mai departe.
Marilena Dumitrescu: E posibil ca alimentaţia ta din perioada procesului de slăbire să îţi fi determinat întinerirea? E cam lungă întrebarea, dar am presupus că nu toate cititoarele noastre sunt la curent cu aceste informaţii şi am zis să le lămurim un pic.
Loredana Latiş: Nu. Pentru că am mâncat aceleaşi lucruri ca de obicei. Deci n-are nicio relevanţă. În procesul meu de slăbire – am făcut şi un video pe tema asta, îl găseşti pe YouTube dacă foloseşte, la vremea respectivă slăbisem 16 kg în 6 luni – în procesul meu de slăbire, la nivel de alimente, am mâncat orice. Asta a fost şi baza, să pot mânca orice. Doar în primele 2 săptănâni mi-a spus nutriţionista să mănânc doar carne cu legume şi pentru mine a fost un chin, şi am spus că eu nu vreau să ţin chestia asta pentru că nu cred în diete, pe mine mă interesează să fie un mod de viaţă. Şi a spus okay, atunci număraţi caloriile. Aşa încât am mâncat – şi-acum continui să mănânc – orice, ideea este că nu mai mănânc oricât, la cantitate, adică sunt foarte atentă să nu mai ronţăi, şi dacă mi-e poftă de chipsuri sau mi-e poftă de covrigei – mănânc, dar mai rar, nu în fiecare seară cum făceam înainte. Din punct de vedere al alimentaţiei n-am schimbat nimic, decât cantitatea. Şi poate n-am mai mâncat atât de des. Dar prăjituri mănânc, ca lucrurile să fie clare, da? Dar în limita caloriilor admise. Aşa încât la mine lucrurile nu vin din alimentaţie, ci vin din epigenetică, care e foarte aliniată cu povestea cu telomerii. Epigenetica spune că, în momentul în care noi avem vindecări în viaţa noastră, sau avem traume în viaţa noastră şi avem nişte trăiri foarte intense, modificăm structura ADN-ului, ceea ce este extraordinar. Asta înseamnă că nu aşa cum m-am născut voi rămâne, că nu am o predestinaţie de la naştere, ba din contră, eu îmi reconstruiesc ADN-ul prin trăirile şi experienţele pe care le am şi le înghit ca să zic aşa, dacă sunt negative, şi dacă le vindec, ceea ce s-a şi întâmplat, adică clar eu nu mai am acelaşi ADN pe care l-am avut acum 5 ani sau acum 10 ani sau acum 20 de ani, ceea ce este extraordinar. Eu pe această bază pun povestea cu întinerirea. Şi într-adevăr, când eşti aliniat, când eşti împăcat cu tine, când ai gânduri paşnice, respecţi valori morale, când nu faci rău nimănui – eu nu mai pot să omor nici un gândac, am aici pe terasă nişte gândaci din ăia care miros urât, mai intră prin plasele de pe balcon, nici pe ăia nu pot să-i omor. Cine sunt eu să-i omor? Aşadar, am devenit foarte conştientă de aceste valori, astfel încât nu mă mai abuzez pe mine şi nu mai permit nimănui să mă abuzeze. Acum pot să spun foarte uşor stop oricărei relaţii de orice natură ar fi, nu mai accept sub nicio formă – am eu o expresie, să fac gaşcă cu celălatl împotriva mea. Vreau să fac gaşcă cu mine, nu împotriva celorlalţi, dar să fac gaşcă cu mine şi să transmit mesajul meu aliniat: eu sunt okay, tu eşti okay, şi să pot să spun celuilalt: Acest comportament mă afectează, te rog, opreşte-te! Dacă continuă, eu pot să-i spun nu, prefer să nu mai am nicio relaţie cu tine, pentru că nu vreau să accept acest comportament al tău. Şi lucrurile devin foarte simple şi uşoare. Viaţa e… e incredibil, cât de uşoară e!
….Mă bucur să închei cu această concluzie pozitivă interviul Loredanei, deşi noi am mai vorbit şi altele, dar depăşeam cu mult spaţiul unui interviu, aşa că restul rămâne pe altă dată.
Comentează