Femei de 10

Christiana Mongol Budica – luptătoarea nr.1 a lumii la kickboxing-  devine eroină intr-o carte! 

 

În  curând, iubitorii de carte dar mai ales iubitorii de sport își vor putea așeza in biblioteca personală un nou volum, al patrulea,  dintr-o lăudabilă serie, semnată “Andreea Paul” : FORȚA FEMEILOR DIN SPORT.     Paginile sale adună mărturiile a peste 80 de femei de nota 10, care au avut performanțe remarcabile în sport sau au fost legate într-un fel sau altul de sportul feminin autohton. Unul din numele care strălucesc pe firmamentul cărții, dar și al sportului românesc,  este cel al unei tinere care nu odată a strălucit și în platoul emisiunilor noastre. I-am cunoscut biografia, am desemnat-o “Femeie de 10”, i-am aplaudat debutul în cinematografie, iar pe 9 octombrie, iată, îi vom cere Christianei un autograf pe cartea în care și ea va fi una dintre eroine.

Da, Christiana noastră, puternica, minunata, talentata, este și ea acolo, alături de cei mai buni dintre cei mai buni, cu o viață în care, deși încă n-a ajuns nici măcar la jumătatea sa, a demonstrat cu prisosință că nu există NU SE POATE! Tânăra de care vă vorbesc cu atâta admirație și atâta drag, a obținut prima centură mondială la kickboxing din istoria României!! Mesajul performanțelor sale sportive ( subliniez “sportive”, pentru că ea este sclipitoare în atâtea alte domenii!) este acela că și femeile pot să răzbească, acolo unde lumea se așteaptă să vadă numai bărbați. În Christiana “Mongol” Budica ( născută Stancu) se îmbină armonios arta cu sportul, inteligența cu frumosul, forța cu sufletul. E o mare de emoții, fata asta și un vulcan de energie.

…și cum nu-i ușor să oprești din activitate un vulcan, n-am deranjat-o pe Christiana decât cu 4 întrebări. Mari și late. 

Marina Almășan : – Ei, uite, ai ajuns și-n cărți, dragă Christiana! Ce anume vom citi despre tine în “Forța femeilor din Sport”? 


Christiana Mongol Budica : – Da Marina, într-adevăr, şi nu e orice carte! Pentru mine, „Forţa femeilor din Sport” este o încununare şi o recunoaştere a unei cariere îndelungate (anul acesta împlinesc 23 de ani de activitate sportivă), în care sunt încă activă! Alăturarea de mari nume ale sportului românesc din toate timpurile mă onorează şi mă responsabilizează din nou, pentru generaţiile viitoare. Interviul din această carte este unul mai îndrăzneţ, răspunzând la invitaţia Andreei Paul (cu sprijinul unui model pentru mine în sport, Narcisa Lecuşanu) de a mă adresa direct fetelor si tinerelor care vor deveni femei într-un domeniu deloc uşor, cel sportiv! Şi da, ai intuit foarte bine! Punctez anumite probleme de gen cu care m-am confruntat, dând soluţii reale, pe care eu însămi le-am aplicat cu rezultate foarte bune! Mai mult, vă invit sa descoperiţi în ziua lansării, pe 9 octombrie, de la ora 15, la Muzeul Sportului din Bucuresti. 

Marina Almășan : – Vom fi negreșit acolo! Depășind un pic granițele domeniului care, până la urmă, ți-a adus notorietatea, ce elemente o mai definesc pe Cristiana Mongol Budica? Ne creionezi un Top5 al succeselor tale? 

Christiana Mongol Budica : – Mă defineşte discreţia cred, cel mai mult. Linistea dimineţilor în compania cărţilor şi a noptilor în care pictez, intrând în stări diafane.
Cel mai important succes este familia, starea de acasă, unde creez şi mă odihnesc de toate tulburările societăţii moderne în care trăim. Profesional, deşi e destul de greu sa le pun în această categorie, pentru ca totul este atat de unit, încât sunt momente care ma definesc pe mine, Christiana, ca om si nu ca o simpla profesie :

  • titlul mondial MMA din Tallinn, Estonia 2012 (fiind prima femeie din Romania care a luptat în sistem MMA cage fighting)
  • titlul mondial profesional Kickboxing WTKA si WKA, Milano, Italia 2015 (performanta unicată în Romania)
  • proiect independent de film, scris şi produs de Octavian Budică,
  • premiul cea mai buna actriţă într-un scurt metraj la festivalul international din India
  • prima expoziţie personală de pictură din carieră anul trecut la Muzeul Tăranului Român 

Marina Almășan : – Felicitări pentru fiecare izbândă în parte și pentru toate la un loc! Spune-mi Christiana, care este prejudecata care te deranjează cel mai tare, atunci cand lumea așeaza față-n față un bărbat și o femeie? Cum ai luptat împotriva acestei prejudecăți? 

Christiana Mongol Budica : – Sunt atat de multe încât nu pot numi doar una singură pentru că toate sunt nocive şi modelează într-o anumită masură gândirea şi percepţia fetelor şi a femeilor de orice vârstă!
Am luptat împotriva lor cu mult stoicism, cu foarte mult lucru asupra propriei persoane pentru a putea vedea aceste prejudecăţi. E greu să lupţi dacă nu înţelegi împotriva a ce lupţi, iar mentalitatea şi anumite obiceiuri legate de gen sunt foarte greu de schimbat, uneori chiar imposibil. Dar, sunt sigură că lipsa compromisului este cheia.

Respectul faţă de sine ca femeie este combustibilul, iar forţa este demnitatea!

Marina Almășan : – Ce frumos sună! Este foarte inspirațional tot cee ce  spui si, uite, mi-ai dat o idee : în finalul interviului nostru fulger, o să te rog să faci un exercițiu de imaginație :  Te afli în fața unui stadion plin ochi cu bărbați. Câteva zeci de mii! Ai de ținut un speech de fix 1 minut ( nici mai  mult, nici mai puțin!) in care să le transmiți un mesaj din partea femeilor de pe planetă. Te rog să redai in final mesajul! 

Christiana Mongol Budica : – Mmmmm….iată discursul meu ( cronometrezi?😁) : 

Lupta este un talent înnăscut! Faptul că eu sunt luptătoare şi nu orice luptătoare, ci o
campioană mondială, vă face să fiţi atenţi! Desigur, unii mă studiaţi din cap până în picioare, altora v-am starnit curioazitatea intelectuală, iar pentru cei mai mulţi, descrierea mea este mai degraba o imposibilitate. Faptul că mă pot apăra fizic aduce în cortexul vostru un respect inconstient sau o forma de atenţie sporită. În numele tuturor femeilor din lume, vreau să vă aduc aminte ca absolut toti cei prezenţi în această seară aveti un lucru în comun. Nu faptul că sunteti bărbaţi, nu faptul că toţi mă ascultaţi acum, ci un alt lucru. Începutul. Toţi v-aţi început viaţa în pântecul unei femei şi pentru asta, singura dimensiune pe care o putem lega noi, femeie si barbat, este IUBIREA!

Marina Almășan : – Superb! Dar ai depășit cu 3 secunde minutul ! 😂😂 Multumesc mult, Christiana! Mult succes în continuare, rămâi strălucitoare!

  

Publicitate