Poți cunoaște oameni noi intr-o mulțime de feluri : fie te întâlnești cu ei întâmplător, fie ți-i prezintă cineva, fie interacționezi pe linie profesională sau poate în vacanțe, și tot așa. Mai nou, îi poți cunoaste și cu ajutorul internetului. Iar daca profesia te împinge la mai mult decât a-i vedea online, atunci devii iscoditor si îi descoperi și în spatele celor dezvăluite de calculatorul din fața ta. Pe Raluca am cunoscut-o, pornind de la… o pereche de botine! Și de la un val de mesaje prietenoase, pe care achiziționarea lor online mi le-a adus în căsuța poștală. Veneau din partea companiei la care-mi comandasem o mândrețe de ghetuțe, și de care, mărturisesc, nu auzisem până atunci. ALURA. Dar ghetuțele s-au dovedit a fi atât de frumoase și atât de comode, apoi îmi veniseră acasă atât de frumos “fezandate” ( voi detalia mai încolo) iar mesajele primite ulterior, pe mail, erau atât de atipic de frumoase si prietenoase ( mulțumiri, oferire de vouchere, promoții tentante) încât curiozitatea mea de a vedea ce-i cu această firmă misterioasă n-a mai stat locului : am intrat pe net, am tastat “ALURA” și…am citit.
Din start, poza managerei mi-a ațâțat și mai tare curiozitatea : o tânără din generația fiului meu, frumușică foc și…MANAGER! Mai mult : fondator de brand! …Hopa! – mi-am zis. De aici vine, așadar, suflul proaspăt al celor observate de mine până acum!
Am studiat site-ul, i-am admirat produsele, după care…i-am scris Ralucăi. Fără s-o cunosc, fără s-o fi întâlnit vreodată. Fix așa, în acel spirit prietenesc cu care mă obișnuiseră deja mailurile primite de la firma ei, Raluca mi-a răspuns degajat și prietenos, am schimbat câteva cuvinte și…s-a născut interviul de mai jos! Vi-l recomand cu drag, pentru că veți descoperi un om frumos, care face lucruri frumoase despre care merită să se vorbească.
Marina Almășan : – 24 de ani…Nu e cam fragedă vârsta pentru a pune pe picioare o companie? Ce ți-a venit?
Raluca Hăulică : – Cred ca am fost un om de acțiune încă de mică. Din școală primară mereu am făcut ceva “extra”, fie că a fost vorba de hobby-uri (teatru, sporturi, revista școlii etc.), fie că a fost despre voluntariat în diferite organizații, pur și simplu nu am putut să nu fac ceva. Primul meu job a fost în anul 3 de facultatea, când m-am angajat ca profesoară de română și engleză la un centru privat de meditații. Apoi, m-am angajat în corporație, unde am făcut tot ce am putut pentru a-mi depăși responsabilitățile și atribuțiile din fișa postului :)).
Mi-am dat seama că am nevoie de mai multă libertate și de mai mult spațiu de experimentare, de try & fail zilnic, de creștere continuă și învățare în ritm rapid, și asta poți obține doar ca antreprenor. Vârsta mea mereu a fost atât o binecuvântare, cât și o piedică, dar acum pot spune că lucrurile s-au mai echilibrat.
Îmi pare bine că m-am apucat de cel mai greu job pe care l-am putut avea, si anume cel de antreprenor, la 24 de ani.
Marina Almășan : – Dacă ar fi să extrapolăm viteza cu care “înaintezi”, cred că nu peste mulți ani vei fi pe primul loc in Topul oamenilor de afaceri” ! 😊 Spune-mi, Raluca, ce-ar fi fost, dacă n-ar fi fost Alura?
Raluca Hăulică : – Cred că aș fi fost în continuare în corporație, într-o poziție de management sau de dezvoltare a unor proiecte. Unul din punctele mele forte este să dezvolt, să duc lucrurile mai departe. Îmi place mult să fiu și profesor, probabil voi reveni la asta la un moment dat, într-un alt mediu și cu alte subiecte de predat.
Marina Almășan : – Parcă și văd încântarea în ochii elevilor/studenților tăi, să aibă un astfel de profesor! Dar mi se pare spectaculos acest salt, de la filologie și relații publice spre lumea pragmatica a afacerilor. Există , oare, și alți oameni de afaceri în familia ta? E ceva genetic? Cine ti-a fost mentor?
Raluca Hăulică : – Tatăl meu este antreprenor de când se știe, însă nu pot să zic că m-am gândit vreodată, până acum 3 ani, că asta e și drumul meu. Bineînțeles, tata este din altă generație, învăț multe de la el, însă mentorul cel mai bun a fost experiența din piață, făcând lucrurile și în același timp, și mult research, constant.
Cred ca este ceva genetic in familie, moștenit de la tata, și anume curiozitatea constantă, voința de a dezvolta, de a fi consecvent, dar și un spirit de independență și de nonconformism.
Marina Almășan : -..și cred că tata e tare mândru de tine! Spune-mi, ALURA este prima ta afacere? Existau, în copilărie tendințe spre acest domeniu, al afacerilor? Spre exemplu, în școala primara, fiul meu își câștiga banii de buzunar vânzând, pe șest, la școală, sandwich-urile pe care i le făceam eu acasă!
Raluca Hăulică : – Surprinzător, eu nu am fost deloc atrasă de antreprenoriat până la 24 de ani. De mică am avut mai degrabă înclinații artistice, citeam mult, mă duceam la olimpiade constant la română și engleză, scriam, jucam teatru, deci activități sensibile si artistice. Încă am firea asta, însă de 3 ani parcă mi s-a deschis o lume complet nouă și descifrez viața cu totul altfel fata de cum o făceam înainte. Ca numitor comun, aș putea spune că dintotdeauna am fost foarte responsabilă, învățată să mă descurc singură, și cu o gândire mai matură decât vârsta.
Marina Almășan : – M-a surprins o declarație de-a ta, făcută chiar pe site-ul Companiei : chipurile, n-ai fost niciodată pasionată de pantofi. Așa să fie, oare? Exista și astfel de femei? Care este încălțămintea ta preferată? Ai vreo amintire, legată de vreuna din perechile tale de pantofi?
Raluca Hăulică : – Așa este, nu am fost pasionată niciodată de pantofi sau de fashion. Bineînțeles, îmi place sa fac shopping, îmi place să mă îmbrac bine și să mă simt bine în hainele pe care le port, însă prin “pasiune”, eu înțeleg ceva mult mai profund. A fost o întâmplare ca eu să am un business în industria asta, mi-am dorit sa am ceva al meu, orice, pe care să-l dezvolt, și s-au nimerit să fie pantofii!
Încălțămintea mea preferată este orice de la Alura Premium :)). În ultima vreme port mult mai des tocuri, botine etc., articole de care nu mă atingeam înainte, de frica durerii și a disconfortului. Botinele cu toc gros au fost preferatele mele sezonul asta.
Amintiri cu pantofii am doar când ies de pe banda de producție cu logo-ul Alura!
Marina Almășan : – Dacă stau să mă gandesc bine, și interviul de față a pornit tot de la o pereche de botine cu toc gros! 😊 Ca o paranteză: De ce se spune, oare, că nu e bine să dăruiești pantofi? Ești o persoană superstițioasă?
Raluca Hăulică : – Nu, nu sunt, și așa mă bucur când sună cliente și ne spun că pantofii sunt făcuți cadou pentru o persoană dragă, dar mai ales când ne sună sau ne scriu fiicele care dăruiesc pantofi mamelor lor.
A dărui pantofi mi se pare un lucru foarte intim, mai personal decât la haine și cred că e o dovadă de cunoaștere si de legătură strânsă, atunci când se întâmplă.
Marina Almășan : – Să trecem de la pantofii tăi, la tine. Fă-mi, te rog, un Top 5 al calităților tale ( daaa, știu, e foarte greu să te lauzi tu pe tine, dar încearcă sa fii obiectivă!).
Raluca Hăulică : – Hmm, aș putea spune că m-a ajutat mult să fiu hotărâtă, rezilientă, curioasă, inovatoare, flexibilă.
Marina Almășan : – Hai să contrabalansăm cu un Top 5 al defectelor!
Raluca Hăulică : – La defecte îmi vine mai ușor sa le scriu :)) : nerăbdătoare, naivă, dezordonată, încăpățânată, impulsivă.
Marina Almășan : – Sunt sigură că , pe o scară de la 1 la 10, internsitatea lor este undeva, foarte jos! 😉 Să revenim la lumea afacerilor. Spune-mi, ca să reziști, ca om de afaceri, în vremurile noastre, ce calități îți trebuie? Care sunt elementele cele mai complicate ale acestei provocări?
Raluca Hăulică : – Grea întrebare, în special din cauza vremurilor în care trăim, unde totul a ajuns sa fie impredictibil. Cred că cea mai importantă calitate e să fie un problem solver, din toate punctele de vedere.
În primul, produsul, business-ul in sine, trebuie să rezolve o problemă reală, prezentă, demonstrată.
În al doilea rând, sunt atât de multe obstacole în a crește un business de la zero, orice fel de business, încât fondatorul trebuie să fie el însuși un foarte bun problem solver, și în același timp cu o bună intuiție, pentru a știi incontro să pivoteze.
Aș menționa și că ar trebui să fie un bun strateg, să aibă un plan, să nu se ferească de cifre, ci să le stăpânească
foarte bine, să aibă controlul datelor în fiecare zi. Cine deține cât mai multe date, va ști exact unde să ducă business-ul și cum.
Ar trebui să fie foarte flexibil, să se adapteze rapid trendurilor din piață, să fie pregătit și să schimbe modelul de business sau produsul, rapid si eficient, dacă datele cer asta. Cred că multe business-uri mor din cauză că ele nu sunt adaptate rapid noilor condiții din piață și nu se actualizează.
Am lăsat ce e mai important la final! Elementul cheie este să nu se ferească de greșeli. Eu am ajuns să mă bucur când ceva nu merge, pentru că mă forțează să devenim și mai buni. Let’s embrace the mistakes, they are our biggest teachers!
Marina Almășan : – Spune-mi, cum ai pus pe picioare brandul? Și de unde vine denumirea sa?
Raluca Hăulică : – Denumirea mi-a venit acolo unde vin toate ideile: în duș! :)) Căutam un acronim pentru “Raluca”, și m-am tot jucat cu literele până am ajuns la ALURA. Alură înseamnă, în limba română, “fel de a se mișca”, deci a venit la fix cu pantofii. Cred că există un singur mod în care te poți simți bine în pantofii pe care-i ai, și anume cel în care te simți liber. Libertatea vine din confortul cu care te miști și din sentimentul că ești apreciată, de tine însăți și de ceilalți. Da, te poți simți apreciată și fără sa te doară!
Alura a pornit cu un logo scris pe spatele unei agende, pe care l-am creat eu singură ulterior, și digital. Aveam un punct de plecare, cunoștințe și o rețea în industria de producție a pantofilor, și am început ca distribuitor al altor branduri, și mai apoi cu dezvoltarea liniei de producție cu logo-ul nostru.
Începutul a fost foarte greu, mai ales ca am pornit în plină pandemie, cu un magazin fizic, cand nu credeam ca pandemia va dura atat. Ulterior am închis magazinul și m-am focusat exclusiv online.
Cel mai mare ajutor al nostru au fost clientele, care ne-au recomandat, s-au întors frecvent să cumpere, și în timp am creat o bază fidelă.
Marina Almășan : – Ce ușurare, aceste vânzări online, nu-i așa? A făcut ceva bun și pandemia asta! Știi ce mi s-a părut interesant? Faltul că nu sunteți obsedați neapărat de latura comercială, ci de a le oferi clientelor încălțămintea comodă de care, de fapt, au nevoie. Poți nuanța?
Raluca Hăulică : – Direcția business-ului a plecat de la propria mea experiență cu pantofii. Mi-am distrus picioarele de-a lungul anilor, purtând cu încăpățânare pantofi doar pentru că erau frumoși sau de la branduri mari. Nu am vrut să accept că în anul în care suntem, mai trebuie să suportăm chinul fizic de la pantofi, și ca nu exista fabrici care produc pentru calapoade normale, nu înguste si incomode.
Obsesia pentru satisfacția clienților vine poate și din latura mea de HR, în care am tot lucrat cu oamenii și cu nevoile lor. Văd mereu lucrurile în perspectivă, o clientă fericită e o clientă recurentă, și asta e cel mai valoros într-un business pe termen lung.
Marina Almășan : – Și, iată, stai de vorbă cu o astfel de clientă! 😁 Care a fost trendul afacerii? Cum a debutat, cum a evoluat, ce aștepți de la ea?
Raluca Hăulică : – Trendul afacerii a fost mereu unul ascendent. Desi cu pasi mici, am avut cresteri si cu 100% fata de anul precedent, si recent am atins 10.000 de comenzi trimise.
Acum lucrăm mult pe zona de diferentiatori, încă ne căutăm identitatea și modalitatea cea mai buna de a ne-o comunica, încercăm sa ne cunoaștem clientele mai în profunzime.
Anul 2023 va fi dedicat și sustenabilității. Dorim să ne opunem producerii stocurilor în exces (stocul nevandut în fashion din toată lumea poluează mai mult decât toată industria de transport aerian), și ne vom axa mai mult pe precomenzi, dar și pe un program dedicat recondiționării pantofilor.
Marina Almășan : – Iată un gând interesant, care intuiesc că va avea mulți adepți în România de azi! Cum v-ați atras clienții? Ai avut surprize? Ai descoperit și persoane publice printre cliente?
Raluca Hăulică : – Cred că punctul nostru forte a fost customer service-ul, acele mici atenții de împachetare, amabilitatea, orientarea spre soluționarea problemelor clientelor cu rapiditate, dar și onestitatea și transparența (faptul că eu personal vorbesc cu clientele pe mail, le trimit mesaje etc.).
Da, am mai descoperit și persoane publice printre cliente, Alina de Roumanie, Iulia Ionescu, si altele.
Toate sunt surprize și mă bucur enorm, dar cel mai mult mă bucur când primesc mesaje personale de la cliente, despre experiența lor cu Alura.
Marina Almășan : – Da, mărturisesc că lucrul care pe mine personal m-a impresionat foarte mult, ca și clientă , a fost modul atât de frumos în care mi-a sosit comanda acasă: superb ambalată, legată cu o fundă solemnă, însoțită de o scrisoare atât de frumos concepută, de un voucher-cadou. Ideile tale? La ce alte năstrușnicii te-a mai condus imaginația, în scopul de a lipi Alura de sufletul clientelor tale?
Raluca Hăulică : – Mă bucur tare mult că te-am impresionat! Da, toate sunt ideile mele. Scopul meu final, dincolo de a vinde pantofi, este să construiesc o comunitate de femei asemenea, care îmi împărtășesc valorile și pe care le admir, de la care pot învăța.
Pe lângă faptul că lunar trimit mailuri către toate clientele, cu un mesaj personal de la mine (recomandări de produse, gânduri, idei, le cer părerea etc.), avem un grup de facebook, numit “Femeia Alura”, care are deja peste o mie de membre, pe care vreau să-l cresc, dar de care însă până acum nu am avut timp sa mă ocup. În viitorul apropiat va fi una din prioritățile mele.
Mi-as dori sa avem și un photoshooting chiar cu clientele noastre, ele sunt adevăratele modele și influencere!
Marina Almășan : – Cred că ar fi încântate! Raluca, m-ar certa cititoarele să nu te provoc puțin și la o analiză a tendințelor modei, în materie de încălțăminte. Doar ne aflăm în debutul unui nou an! Cu ce noutăți veniți voi?
Raluca Hăulică : – Venim cu modele clasice, with a twist! Platforme, pantofi cu toc evazat sau gros, multă
culoare, combinații surprinzătoare și versatilitate. Pielea intoarsa este una din preferatele noastre, dar și diverse printuri zebră, culori metalice si pastelate.
Marina Almășan : – Este încă iarnă, chiar dacă nu mai sunt iernile de altădată ( probabil părinții tai ti-au vorbit despre ele! ) . Care este “vedeta” sezonului, la voi?
Raluca Hăulică : – Vedetele sezonului sunt cu siguranță modelele Danielle (botine cu toc gros) și cizmele înalte
Queen. Iernile de altădată nu mai sunt, ba chiar ne gândeam că sezonul rece va dispărea cu totul și atunci va trebui să ne adaptăm modelele. Ghetele îmblănite nu au mai performat.
Marina Almășan : – Raluca, rogu-te, dă-ne niște sfaturi – pe care tu însăți le respecți – legate de modul în care ar trebui să ne alegem încălțămintea.
Raluca Hăulică : – Cred că încălțămintea e un accesoriu ușor subestimat în România, dacă o compari cu importanța pe care le-o dam hainelor. Pantofii îți pot transforma ținuta, dacă îi alegi cum trebuie. În ceea ce privește noul sezon, sfatul meu e să îndrăzniți mai mult în alegerea pantofilor, să ieșiți poate din tiparele cu care v-ați obișnuit, și să îi asortați cu ținute simple, neutre, și chiar și cu banalul jeans, și veți fi puse în evidenta în mod surprinzător. Aici nu mă refer la modele extravagante de pantofi, ci mai mult la pattern-uri (croco, printuri) si la culori.
Marina Almășan : – Mulțumesc pentru sfaturi, în numele cititoarelor. Dar acum am să te rog să ne spui două vorbe despre Raluca, cea de dincolo de poziția pe care o are în Companie! Ce pasiuni ai, cum îți petreci timpul liber etc. Nu mă supăr să ne vorbești și despre iubirile unei tinere atât de atrăgătoare!
Raluca Hăulică: – În ultima vreme recunosc ca m-am straduit mai mult să-mi fac timp și pentru mine, pentru ca au fost 2 ani și jumătate în care Raluca dincolo de companie nu a mai existat (inclusiv în toate vacanțele având laptopul cu mine). În timpul liber încerc sa citesc cât mai mult, îmi place să fac hiking mai nou, îmi planific din timp vacanțele și sunt pasionată de istorie. Când pot, mă duc și la antrenamentele de tenis.
Iubitul meu este și el antreprenor, el este mentorul și ajutorul meu de bază, și faptul că amândoi construim businessuri și ne aflăm în etape apropiate e un lucru extrem de important. Nimeni nu te poate înțelege mai bine decât un alt antreprenor! 🙂
Marina Almășan : – Viață lungă, iubirii voastre! Ai vreo deviză în viață?
Raluca Hăulică : – Nu există “nu se poate”.
Marina Almășan : – În final, te rog să le transmiți o urare “Femeilor de 10” – cititoarele acestei reviste!
Raluca Hăulică : – Dragilor, nu uitați niciodată de gândurile voastre scrise pe spatele unei agende! Construiți un plan și veți reuși!
Marina Almășan : – Mulțumesc, draga mea! Ești minunată! Succes pe mai departe, arată-le tu lor! 😉
Comentează