Femei de 10

ANDA ONESA, frumoasa actriță de care, pe vremea studenției mele,  erau îndragostiți toți colegii mei

      

     Când eram studentă, am avut de câteva ori ocazia să mă aflu întâmplător, pe la aceleași evenimente ca și drăgălașa Anda Onesa. Nu ne cunoșteam.  Era și ea studentă, ca și mine ( cu puțini anișori mai mare). Asta ne unea. Dar ea era deja celebră la acea vreme, jucase în primul său film (“Septembrie”) încă de pe cand avea numai 17 anișori, iar de atunci, în multe altele. Mă amestecam și eu în mulțimea ochilor care o priveau cu admirație..

    A venit Revoluția din Decembrie și porțile Televiziunii Române s-au deschis larg, adunând tinerii cu înclinații jurnalistice pe care, până atunci,  “dosarele cu bube” sau lipsa de pile îi împiedicaseră să lucreze în presă. Dar la ce presă era în anii aceia, mai bine lipsă!
Bref! Am ajuns în echipa lui Mihai Tatulici ( mentorul meu și al altor numeroși jurnaliști din media de astăzi) și …surpriză mare! M-am trezit colegă cu Anda Onesa! Dincolo de o frumoasă colaborare colegială, am ramas cu amintirea unei persoane extrem de plăcute, serioase, profunde, cu caracter. Apoi…nu știu ce s-a întâmplat ( sau..poate știu?) și Anda a renunțat la TVR. La foarte scurt timp, a renunțat și la România. S-a stabilit peste Ocean, undeva lângă New York, și-a întemeiat o familie, a devenit mamă.  N-am mai auzit multă vreme despre ea. Noroc cu internetul, care ne-a readus împreună. Grație lui, am reușit astăzi să leg un dialog filmat cu Anda, de care se vor bucura, cu siguranță, mulți români care i-au fost fani, în tinerețe. Iar unii…poate chiar au fost îndrăgostiți de ea! 😉

   Urmăriți, așadar, interviul nostru : 

Editor imagine : Marian Grigore

Publicitate