Astăzi am citit pe AMPRESS, un articol în care domnul Prof.Univ.Dr. Ioan Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai își expunea părerea despre generația mea. L-am citit cu atenție și am fost întru totul de acord. E adevărat că suntem pierduți în lumea tehnologiei unde nu se promovează Jules Verne sau Mihai Eminescu, ci artiști, nu toți cu un limbaj sau vocabular elevat și amplu. Trăim în epoca Google sau Instagram unde nu avem ca idee principală Enigma Otiliei, ci noul trend de poze…
Tind să cred totuși ceva care, dându-vă dreptate, vă contrazice. Cum îmi permit eu, elevă dintr-a VI-a a Scolii Sângeru, să contrazic o somitate? Mi-e frică să mă gândesc că am îndrăznit. Și totuși, sub aparența că toți suntem un clan de copii acaparați de lumi virtuale, unii dintre noi nu ne-am pierdut, cel puțin nu ne-am pierdut de tot. Mai avem încă niște cunoștințe, poate chiar avansate( vorbesc de cei care încă citesc) sau mai avem dăruirea și implicarea de a învăța materiile ce o să ne clădească un drum în viață.
Am cunoscut enorm de multe persoane primitive, dar încă mai am colegi și am și cunoscut la alte școli elevi care chiar se străduiesc să fie altfel decât în portretul pe care li-l faceți și ni-l faceți.
În școala aceasta online, pe care dumneavoastră nu aveați cum s-o urmați fiindcă nu ați trăit blestemul unei pandemii, eu una , cel puțin la materiile care îmi plac cel mai mult, nu mă mai recunosc. Am greșeli elementare la complemente, predicate, subiecte și multe altele care, pe timpul școlii urmate și de elevii care traversau un învățământ normal, eram interesată să le știu și să nu am probleme cu ele.
Uneori, poate pare că sunt o fată rebelă sau inconștientă dar de fapt sunt un copil inocent și silitor. Chiar nu vreau să par alta decât cea care sunt. Am mici scăpări care sper să nu îmi păteze viitorul. De exemplu, fiindcă este carantină și nu ies să mă întâlnesc cu aproape nimeni, mi-am vopsit vârfurile părului cu hârtie creponata în culoarea verde . Un moft poate prostesc care nu mă împiedică să am aceeași cultură, care e câtă e, și să am același mod de gândire. Am încheiat de pictat pe pânză o expoziție în care mi-am pus speranțe în această perioadă de stat departe de lume.
Sper ca generația mea să nu fie cu totul cea care vă înspăimântă. Sunteți președintele Academiei și rector la o mare universitate. Cui o să mai predați domnule profesor Pop dacă ați irosit toată încrederea în generația mea? Dacă suntem pe o cale greșită a electronicii care, e drept, ne acaparează, poate ne îndreptăm și cu ajutorul dumneavoastră. Mai dați-ne o șansă de încredere, domnule Profesor. Promitem să nu ne gândim la ore de ce nu se predă Carlas Dreams în loc de Eminescu! Oricum, pe Eminescu eu l-am citit – nu pe tot – acasă, fiindcă materiile școlare l-au uitat.
Gânduri bune, domnule Academician!
Ana-Luciana Avramescu, elevă
Comentează